Istoria ca poveste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-una dintre primele sale cărţi- Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane (Editura Polirom, Iaşi, 2002), istoricul Adrian Cioroianu deplângea statutul istoriei în România post-comunistă.

Nu atât al istoriei ca ştiinţă, cât mai curând al istoriei ca disciplină de învăţământ în ansamblul curriculei liceale, dar şi al istoriei ca preocupare pentru oamenii simpli, cu instrucţiune medie care nu şi-au făcut din cercetarea trecutului, o profesie.

De ce se face puţină Istorie la şcoală, tot la fel cum se face puţină Geografie sau chiar puţină Literatură română e, la urma urmei, problema Ministerului Educaţiei şi a dezinteresului său constant întru rezolvarea ei. Din 2002, anul când apărea sus-menţionata carte a lui Adrian Cioroianu, au trecut ani mulţi şi nu am ştiinţă ca statul Istoriei în învăţământul secundar să se fi ameliorat într-un fel cât de cât sensibil. Cum nu s-a ameliorat, ba din contră, nici statul Literaturii române, nici cel al Geografiei.

De ce omul simplu din România de azi se arată foarte puţin preocupat de istorie, de ce e în redusă măsură dornic în a şti ceva mai mult despre trecutul ţării sale e destul de  greu de spus. Nu ştiu dacă românul de azi e chiar atât de convins, aşa după cum se arată, bunăoară, profesorul Lucian Boia în nenumăratele sale cărţi, că, la urma urmei, din istorie nu învăţăm, de fapt, nimic şi că, în consecinţă, ne repetăm greşelile. Cu toate că şi aceasta ar putea fi o explicaţie a dezinteresului menţionat mai sus. Se prea poate, de asemenea, ca românii să fie încă dezgustaţi de manipularea istoriei, de supradoza de istorie ce le-a fost servită în scopuri propagandistice de regimul comunist şi de teama unor intoxicaţii să se dovedească prudenţi şi reticenţi. Când nu o fac li se întâmplă să cadă victime unor acţiuni iarăşi de tip manipulatoriu, aşa cum se întâmplă cu cărţile lui Larry Watts care, deşi american de origine, e zdravăn  contaminat de istoria de esenţă naţional-comunistă, aşa cum a fost ea practicată de “şcoala” condusă de fostul general Ilie Ceauşescu, “şcoală” ale cărei porţi nu au fost, din păcate, definitive închise. Mai grav  e că ceea ce spune şi scrie în cărţi voluminoase, dar şi mincinoase Larry Watts se metamorfozează în seriale lungi, produse cu o generozitate suspectă de sărăcita Televiziune Română. Seriale încă şi mai suspect binecuvântate cu premii de APTR, asociaţia de familie  a pateticei doamne Lucia Hossu-Longin.

image

Televiziunea Română a făcut, totuşi, şi un lucru bun pentru istorie. I-a oferit prilejul unui istoric adevărat, familiarizat şi cu specificul micului ecran, să facă un serial de 101 episoade. Serial în care să fie abordate problemele şi evenimentele cele mai discutate, mai controversate, mai supuse mistificărilor inocente ori perverse, mai spectaculoase, din istoria României.

Istoricul cu pricina, acelaşi Adrian Cioroianu pe care îl pomeneam la începutul acestor însemnări, a metamorfozat cele 101 episoade de film într-o carte ce se cheamă Cea mai frumoasă poveste- Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, carte ce a apărut la sfârşitul anului 2013 la editura bucureşteană Curtea veche.

E vorba, de fapt, despre o succesiune de fişe (Adrian Cioroianu numeşte fiecare dintre aceste fişe pagini) în care într-un chip extrem de concentrat se aduc în discuţie oameni, fapte, întâmplări din istoria modernă şi contemporană a României.

Multe dintre aceste evenimente şi numeroşi dintre protagoniştii lor au stârnit, în decursul timpului, curiozitatea românilor. Curiozitatea, pe care mizează acum, autorul cărţii despre care scriu, are avantajul de a fi făcut istoria, adică ştiinţa istoriei, ceva mai prietenoasă. Curiozitatea are însă şi dezavantajul de a fi facilitat prea multă democraţie, în sensul prost al cuvântului. Adică un exces de fantezie, de unde şi îndepărtarea de adevăr, dacă nu cumva chiar ocultarea gravă a acestuia. Adrian Cioroianu vrea, în noua sa carte, să scrie o istorie pe mai departe prietenoasă, fără excese adormitor-împovărătoare de date. O istorie ce se adresează omului curios. Dar o istorie din care să fie eliminate mistificările, exagerările şi alte astfel de maladii.

Dau numai două exemple în acest sens. În primul rând, povestea referitoare la Carol al  II lea,  regele playboy.  Care, aflăm din cartea lui Adrian Cioroianu,. nu a fost chiar atât de payboy câtă vreme celebra Elena Lupescu, al şaselea amor din viaţa fostului monarh, l-a ţinut pe acesta legat de ea cu puţin sub 30 de ani. În al doilea rând, mă gândesc la cazul Lucreţiu Pătrăşcanu, fostul lider comunist, asasinat din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Despre care ne place să ne iluzionăm că dacă el ar fi fost cel ce ar fi câştigat lupta pentru putere în partid, comunismul românesc ar fi arătat consistent altfel. Se invocă în acest sens şi o zicere celebră a lui Pătrăşcanu, zicere făcută la Cluj: “Înainte de a fi comunist, sunt român.” Atâta doar că citatul exact sună puţin altfel: “Sunt comunist pentru că sunt romăn.”  De unde deducem  că citarea exactă îşi are şi rostul, şi morala ei.

Nu ştiu dacă Adrian Cioroianu crede, asemenea fostului său profesor de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, că din istorie nu învăţăm chiar nimic.  Că istoria, că evenimentele istorice au o morală a lor de care e bine să ţinem seama e, cu siguranţă, un lucru în care autorul cărţii Cea mai frumoasă poveste din lume crede. Am în acest sens drept argument finalul multor poveşti din volum.

Adrian Cioroianu dă dovadă de prudenţă atunci când povesteşte despre lucruri insuficient elucidate, precar documentate. Mă gândesc, de exemplu, la felul în care e povestită în fişa Moartea lui Gheorghiu-Dej istoria trecerii în lumea de dincolo a primului lider absolut al României postbelice. Documentele nu sunt prea generoase în a oferi detalii hotărâtoare referitoare la o variantă sau alta cu randamente funcţionale diferite la bursa zvonuilor, aşa că istoricul preferă să lase povestea cu final deschis.

 Şi bine face. Iată, de pildă,  documente de arhivă recent date publicităţii arată că povestea exilului parizian, dar şi  a relaţiei zise “amiabile” pe care George Enescu ar fi avut-o cu regimul communist din România e puţin mai complicată  decât a rezumat-o Lucian  Boia în cartea Capcanele istoriei. Elita culturală românească între 1930 şi 1950.( Editura Humanitas, Bucureşti, 2011). De unde înţelegem că cea mai frumoasă poveste îşi ia un pic din frumuseţe şi din surprizele pe care le poate rezerva descoperirea de noi documente.

Adrian  Cioroianu - CEA MAI FRUMOASĂ  POVESTE. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor; Editura Curtea veche, Bucureşti, 2013  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite