...Între timp, s-a făcut târziu...
0„Începând cu vârsta de 50 de ani, e bine să nu te mai cerţi cu nimeni, pentru că s-ar putea să nu mai ai timp să te împaci”, spunea Fănuş Neagu.
Timp să te împaci…, deci. Adică timp pentru a ierta şi pentru a fi iertat. Timp pentru a sacraliza clipa dilatând-o până în preajma eternităţii. Ce poate însemna împăcarea dacă nu o armonizare a contrariilor, o îmbrăţişare lăuntrică a două ego-uri desperecheate de orgoliu?
Suntem vanitoşi, sfidăm timpul pentru a impune răspicat distanţe glaciale celor din jur. Stăm fermi dinaintea propriilor noastre orgolii. Croim reguli, imprimăm cadenţe morale, ne sare uşor ţandăra şi ne proiectăm iresponsabili într-un viitor pe care ni-l imaginăm confortabil şi veşnic. Suntem mai tot timpul indisponibili, suficienţi şi de neînlocuit — copiile fidele ale propriilor noastre derapaje existenţiale.
O!, gât de girafă al vanităţii, mai lasă loc îndoielii…
Mereu egali cu noi înşine, intrăm, cât ai pocni din degete, în graţiile orgolioasei singurătăţi pentru a ne simţi mai bine lăuntrul, supremul cadru ambiental. Locul de fugă. Locul de refugiu. Noi atât de plini de noi înşine nu mai sfârşim a cotropi lăuntrul celor din jur. Noi, dimensiunile zilnice ale deşertăciunii. Noi cei căzuţi din propriile vise în toiul lumii de zi cu zi.
Timp să te împaci..., deci. Adică să te dezrudeşti de propriul tău demon pentru a găsi calea spre ceilalţi, spre mâine, bunăoară.
Timp să te împaci..., deci. Adică timpul necesar pentru a deveni altul — de bună seamă celălalt, cel care ar fi trebuit să fii.
Cele ce stau a se schimba în exterior au a schimba, neîndoios, şi-n firea noastră câte ceva. Văd oameni grăbiţi, văd timpul curgând alături ca o cascadă. ...Să ajungem unde? Să fim cum? Cei mici s-au făcut deja mari. Cei mari vor mai avea sau nu vor mai avea timp să se împace?
„Începând cu vârsta de 50 de ani, e bine să nu te mai cerţi cu nimeni, pentru că s-ar putea să nu mai ai timp să te împaci”.
Eu, începând cu ziua de astăzi, voi ţine deschisă larg inima! — între timp, s-a făcut târziu şi-mi dă târcoale gândul că nu voi mai avea vreme să mă împac nici chiar cu mine însumi.