(în)Frângerea amazoanei moderne. Mama lui Ares

Pictură de Salvador Dali

Suntem în weekendul cu 8 martie. Multe dintre noi suntem mame. Mă număr printre ele. Am scris acest text din redacţie, la un ceas târziu de seară. Când am văzut titlul cărţii Adrianei Babeţi, „Amazoanele. O poveste“, Cartea Anului 2013, m-am gândit la povestea numelui fiului meu, pe care-l cheamă Ares.

M-am bucurat tare că lui Ares şi fiicelor sale din mitologie li se dedică un capitol în impresionantul volum, "Amazoanele. O poveste". "Ares, un zeu trac, pe care grecii nu-l prea iubeau. În schimb, Artemis, zeiţa vânătorii şi proteguitoare a amazoanelor, era venerată. E drept, nu chiar cât Atena, vrăjmaşa lui Ares şi a luptătoarelor", mi-a povestit Adriana Babeţi.

Am întrebat-o pe interlocutoarea mea, într-un interviu pentru "Weekend Adevărul", dacă femeia-mamă modernă mai poate fi o amazoană. „Grea întrebare, greu răspuns“, a ezitat ea.

Şi Adriana Babeţi a continuat:

„Adevărul e că o carieră performantă cere să-i dedici enorm de mult timp. Ca să împaci orgoliul şi vocaţia care te împing spre împlinirea unei cariere cu dorinţa, la fel de firească şi de legitimă, de a da curs şi menirii tale de mamă, de soţie, de fiică, îţi trebuie o energie ieşită din comun sau un suport puternic. 

Cunosc în realitate extrem de puţine femei care să se fi împlinit pe toate planurile. Nu mă număr printre ele şi poate tocmai de aceea le privesc cu o nemăsurată admiraţie. Totuşi, şi amazoanele se aşază la casele lor şi îşi cresc copiii, dar abia după ce s-au retras de pe câmpul de luptă. Deci, când s-au lăsat la vatră.

Dar trecutul le ajunge din urmă şi, în situaţii-limită, ele fac dovada faptului că pot lupta ca nişte leoaice pentru a-şi salva copiii sau căminul“.

Se spune, frumos, că „bărbatul este capul, iar femeia este inima bărbatului“. Înţelege o amazoană această pildă?, nu m-am lăsat eu. Doamna Babeţi a început să râdă cu poftă: „O amazoană adevărată nu îşi prea pleacă urechea la asemenea pilde. Iar dacă da, atunci s-a zis cu ea!“.

Am rămas pe gânduri... Oare nu s-a zis cu noi, doamnelor, care ne cam uităm menirea de a fi mame, de a fi lângă copiii noştri? Şi oare nu uităm, mai ales, să fim „inima“ bărbaţilor noştri? 

Citiţi şi:

Interviu cu Adriana Babeţi: "Amazoanele se dădeau în vânt după amor"