Înfiorări patriotice: „Nimeni nu se întreabă câţi tineri inteligenţi ca Stefan Hell au plecat după `90”

Stefan Hell, cercetător german de origine română FOTO Mediafax

Din păcate, Mircea Cărtărescu nu a primit nici anul acesta Premiul Nobel pentru literatură. Chiar dacă a avut parte la casele de pariuri de o cotă superioară celei din anii anteriori, fapt ce a stârnit mai multe speranţe în presa bucureşteană. O presă care, faţă de anii din urmă, nu a mai facut greşeala de a vorbi despre nominalizarea autorului „Orbitorului” la obţinerea râvnitei distincţii.

Între timp, s-a aflat şi prin mediile jurnalistice româneşti că la Nobel nu se fac nominalizări.

Nu ştiu dacă marelui romancier nu i-a revenit prestigiosul premiu pentru că, aşa după cum scria în urmă cu câţiva ani Alina Mungiu-Pippidi într-un articol antologat în volumul De ce nu iau românii premiul Nobel (Editura Polirom, Iaşi, 2012) „o literatură scrisă în scopuri pur estetice nu interesează comitetul care desemnează premiul Nobel, care caută mai ales autenticitatea unei experienţe speciale, convertite în literatură.”  Dovadă că, preciza doamna Mungiu, „cu avorturile lui Ceauşescu s-a luat Cannes-ul, cu securiştii lui s-a luat Nobelul”, aluzii nu foarte greu de decodat la filmul lui Cristian Mungiu şi la romanele Hertei Müller. Ceva - ceva dreptate s-ar putea să aibă apriga moldoveancă de vreme ce premiul i-a revenit anul acesta francezului Patrick Modiano. Care nu este tocmai un necunoscut, cum au scris la repezeală unii ( ediţia electronică a prestigiosului The Guardian i-a greşit numele, ortografiindu-l Mondiano). Modiano e autorul a vreo 25 de romane şi a zece scenarii al căror subiect predilect îl reprezintă experienţa personală din anii Ocupaţiei. Autoficţiuni, cum se spune. Premiul primit de Patrick Modiano are o dublă semnificaţie. Spulberă două prejudecăţi. Cea a unei lungi aşteptări la care e condamnată o ţară după ce un alt reprezentant al ei a primit Nobelul (reamintesc că Le Clézio a fost laureat în 2008) şi că literatura franceză, ca şi întreaga cultură franceză, ar fi sleite, s-ar afla într-o stare de extincţie.

Modiano nu e un răsfăţat al editurilor româneşti, la noi îi sunt publicate doar patru-cinci cărţi, însă nu mă îndoiesc că se va  trece la recuperări rapide, poate chiar mănoase.

Cu o zi înainte de aflarea veştii că Mircea Cărtărescu a ratat din nou Nobelul literar, ne-am înfiorat patriotic, în bună tradiţie naţională, atunci când ne-a parvenit ştirea că un cercetător german de origine română, pe nume Stefan W. Hell, face parte din echipa câştigătoare a premiului Nobel pentru chimie.

Pentru cetăţeanul de rând, dl. Hell era până acum câteva zile cineva perfect necunoscut. Dacă de Herta Müller, câştigătoarea Nobelului pentru literatură aferent anului 2009, românul obişnuit mai auzise, ba de la Europa liberă, ba zărindu-i cărţile traduse în româneşte prin rafturile mai puţin la îndemână ale librăriilor, dovadă că ziarele au avut atunci dificultăţi în a-i scrie numele corect, cu umlaut, de dl. Hell nu a prea auzit nimeni pe plaiurile mioritice. Deşi profesorul german e membru de onoare al Academiei Române, e doctor Honoris Causa al uneia dintre universităţile din Aradul natal şi, ca orice neamţ serios şi cu bun-simţ, nu şi-a uitat originile, nu a uitat nici limba română cum nu a uitat nici şcoala serioasă făcută la unul dintre cele mai bune colegii din Timişoara.

Presa românească a reacţionat după tipic. L-a căutat rapid pe recentul premiat care, respectuos şi decent, a avut cuvinte de laudă la adresa ţării în care s-a născut. Şi la adresa şcolii pe care a frecventat-o în preadolescenţă. Aceeaşi - Colegiul Nikolaus Lenau - la care a studiat şi Herta Müller. Şcoală de prestigiu şi de tradiţie, înfiinţată încă din 1870, dar despre care am aflat cu nici o lună în urmă că nu ar fi tocmai pregătită pentru începerea aşa cum se cuvenea a noului an şcolar fiindcă nu încheiase, din lipsa banilor, reparaţiile curente. Poate că după acest al doilea succes internaţional, primarul Timişoarei, dl. Nicolae Robu, altminteri profesor universitar şi fost rector al Politehnicii, îi va acorda liceului în cauză atenţia cuvenită şi nu va aştepta donaţii din partea doamnei Müller ori a domnului Hell.

A fost identificat şi fostul profesor de limba română al cercetătorului de ani buni stabilit în Germania. Profesor care, cum era de aşteptat, a avut un discurs mustind de laude la adresa fostului învăţăcel. Analiştii diverselor posturi de televiziune au sancţionat „românizarea” forţată retroactivă a domnului Hell adoptând o „perspectivă europeană” politic corectă. Au încercat să împace şi varza germană (doar ştim că nemţilor le place varza), şi capra românească afirmând că în lumea de azi frontierele ştiinţei au căzut, în consecinţă dl. Hell este „un chimist european.”

Nimeni nu s-a întrebat de ce părinţii d-lui Stefan W. Hell au decis, în urmă cu mai bine de 30 de ani, să părăsească România. Nici dacă pentru a-şi îndeplini visul emigrării ei sau apropiaţi de-ai lor au fost obligaţi să plătească răscumpărări autorităţilor comuniste din România. O operaţiune asupra căreia şi azi planează suspecte enigme. Nimeni nu s-a întrebat nici ce s-ar fi întâmplat dacă dl. Hell ar fi rămas în România. Chiar dacă, după anul 1989, ar fi dobândit un post de profesor într-o universitate de top din România. De top, dar prost finanţată, cu o dotare precară, care îşi obligă personalul didactic să facă, neplătit,norme duble şi să întocmească o groază de hârtii.

Nimeni nu s-a întrebat câţi tineri inteligenţi şi dotaţi, asemenea d-lui Hell, au plecat după 1990 sau după anul 2000 din România, siliţi ori descurajaţi de lipsa de perspective, de închiderea posibilităţilor de promovare ori stimulaţi de îndemnurile dispreţuitoare ale autorităţilor în frunte cu cel căruia îi place să se autonumească „şeful Statului.”

Tot aşa cum înfiorările patriotice de circumstanţă nu au permis nimănui să se întrebe câţi tineri supradotaţi vor lua calea străinătăţii dacă- Doamne fereşte!- plagiatorul Victor Viorel Ponta va ajunge preşedintele României. Acelaşi Victor Viorel Ponta care, din ipostaza de şef de guvern, a mai tăiat în urmă cu doar câteva zile din bugetul educaţiei şi cercetării. Chiar dacă ministrul Remus Pricopie pretinde pe Facebook contrariul.