Încredere și conspirație: lumea pe care nu o mai înțelegem

Există un punct critic în orice societate în care încrederea se destramă complet, iar în locul ei rămâne doar suspiciunea. Suntem acolo? Privind evenimentele recente – de la tensiunile internaționale dintre Zelenskyy și Trump până la arestarea lui Călin Georgescu și felul în care reacționează societatea românească la aceste șocuri politice – răspunsul pare să fie afirmativ.

FOTO Inquam

Cândva, încrederea în instituții, în lideri și în însăși realitatea obiectivă era ceea ce ținea lumea unită, funcțională, chiar și în cele mai tulburi vremuri. Dar astăzi, trăim într-o lume în care fiecare informație este contestată, fiecare decizie politică este suspectată de o agendă ascunsă, fiecare lider este privit fie ca un salvator providențial, fie ca o marionetă a unor forțe obscure.

Când încrederea dispare, ce ne mai rămâne?

În „Diplomația”, Henry Kissinger explică felul în care echilibrul de putere a fost mereu menținut printr-un amestec de realpolitik și încredere strategică între state. O lume fără încredere între lideri, fără alianțe stabile și fără un minim consens asupra realității este o lume care se destramă în haos.

Acest fenomen îl vedem astăzi în relația dintre Ucraina și SUA. Dacă în primele luni ale războiului, Zelenskyy era un simbol al rezistenței, zilele acestea, întâlnirea sa cu Trump și răceala relației cu administrația americană ridică semne de întrebare. SUA nu mai este partenerul predictibil pe care aliații se puteau baza. Iar acest dezechilibru nu face decât să întărească narațiunea conspirațiilor despre „mari jocuri” din spatele scenei.

În “De ce eșuează națiunile”, Daron Acemoglu și James Robinson argumentează că instituțiile slabe și corupția sunt principalele cauze ale colapsului unui stat. România se află într-o astfel de fază incertă: avem instituții care există doar pe hârtie, lideri care nu sunt ascultați și o societate care a pierdut complet încrederea în politică. Acest vid de putere devine teren fertil pentru radicalizare și teorii ale conspirației.

Conspirația – ultimul refugiu al celor care nu mai cred în nimic

Arestarea lui Călin Georgescu a scos la suprafață două tipuri de reacții:

1. O parte a populației a considerat că este vorba despre o lovitură de stat orchestrată împotriva unui „lider anti-sistem”. Acești oameni nu cred în autorități, în stat sau în justiție. Pentru ei, orice acțiune oficială este un complot al „elitei”.

2. Cealaltă parte a privit evenimentul cu o satisfacție cinică, convinsă că „era de așteptat” – o altă formă de neîncredere, dar din perspectiva celor care cred că orice nou politician este doar o altă marionetă.

În România, de fiecare dată când un politician nou ajunge în prim-plan, jumătate dintre oameni îl urcă pe un piedestal, cealaltă jumătate îl demonizează. Acest ciclu perpetuu a dus la imposibilitatea de a mai avea un dialog rațional. Oamenii nu mai caută argumente, ci doar confirmări pentru convingerile lor.

Aceasta este esența crizei actuale: trăim într-o lume unde nu mai știm ce este real și ce este fabricat. Într-o astfel de lume, conspirațiile devin inevitabile. Ele nu sunt doar povești absurde pe internet, ci simptome ale unui fenomen mult mai profund: absența unei structuri de încredere în societate.

Încrederea, ultima resursă pe cale de dispariție

În trecut, chiar și în perioade de criză, existau puncte de stabilitate. În SUA, lideri precum Franklin D. Roosevelt sau Ronald Reagan au reușit să mențină încrederea populației chiar și în momente extreme. În Europa, sistemele democratice au supraviețuit prin continuitate și stabilitate instituțională.

Dar astăzi, toate structurile pe care se baza încrederea se clatină:

• Liderii sunt mai preocupați de propria imagine decât de guvernare. În România, președintele Klaus Iohannis a reușit „performanța” de a nu fi nici admirat, nici urât cu adevărat – ci pur și simplu ignorat. Într-o țară unde oamenii nu au încredere în stat, un președinte absent este cea mai mare dezamăgire posibilă.

• Mass-media este divizată între propagandă și senzaționalism. În loc să explice realitatea, creează realități paralele.

• Justiția, deși mai independentă decât acum 20 de ani, este percepută ca selectivă. Cazuri precum cel al lui Georgescu arată că oamenii nu mai cred în imparțialitate – unii consideră arestarea sa un act de „represiune”, alții o „justiție selectivă”.

• Relațiile internaționale sunt mai instabile ca oricând. Alianțele nu mai sunt garantate, iar schimbările de politică externă ale marilor puteri generează incertitudine globală.

Ce putem face?

1. Reconstruirea încrederii prin responsabilitate reală. Liderii politici trebuie să fie consecvenți și să își asume deciziile, nu doar să caute popularitate de moment.

2. Educație critică, nu doar informare. Oamenii trebuie să învețe să distingă între o teorie a conspirației și o realitate obiectivă. Fără acest filtru, manipularea devine inevitabilă.

3. Reînvățarea dialogului. Trebuie să depășim faza în care cine nu este de acord cu noi este „prost” sau „manipulat”. Acest tribalism intelectual ne împiedică să vedem soluțiile reale. 

4. Reforma instituțiilor. România nu își poate permite să rămână un stat cu instituții slabe. O democrație funcțională depinde de mecanisme credibile de guvernare.

În concluzie, încrederea nu este un lux, ci fundamentul oricărei societăți funcționale. Iar dacă o pierdem complet, ceea ce rămâne nu este doar haos, ci o societate în care conspirațiile devin singura realitate acceptată. 

Întrebarea este: suntem pregătiți să trăim într-o astfel de lume?