În țara băsiştilor şi a anti-băsiştilor

Dacă eşti băsist, nu vezi niciodată derapajele preşedintelui, aranjamentele clanului Cocoş-Udrea, matrapazlâcurile unui Adriean Videanu sau legionarismele unui lup tânăr cum e Mihail Neamţu.

Inclusiv Monica Iacob-Ridzi a fost uşă de biserică şi a avut de suferit numai şi numai din cauza oamenilor răi care i-au înscenat politic lucrurile de care a fost acuzată.

Dacă eşti anti-băsist, te încolonezi cuminte în spatele lui Dan Voiculescu şi nu mai contează că ai la comandă un securist şi un afacerist veros sau că eşti în aceeaşi barcă cu Gigi Becali sau cu Marian Vanghelie. Închizi ochii fără nicio problemă la plagiatul lui Victor Ponta sau la chiulul sistematic al lui Crin Antonescu. Care plagiat, care chiul?

România e împărţită în două tabere combatante, iar oamenii acţionează numai după principiul „îi apărăm pe-ai noştri până-n pânzele albe şi-i atacăm cu orice ocazie pe cei din tabăra adversă". Când unul de la ceilalţi ni se alătură, devine un monument de calităţi, chiar dacă până atunci îl învinuiam că e coruptul corupţilor. Gabriel Oprea a fost pe rând „şeful mafiei personale a lui Năstase", băiat bun de-al nostru şi apoi trădător.

Judecăţile de valoare sunt subsumate exclusiv intereselor de partid. Nu mai contează corectitudinea, morala sau ce e bine pentru ţară. Contează doar ce e bine pentru tabăra noastră şi, mai exact, pentru cei care trag sforile în tabăra noastră. Pentru că nu soldaţii de rând decid ce e bine şi ce e rău. Lor le este extirpat spiritul critic, ei nici nu trebuie să judece cu capul lor. Judecă alţii pentru ei, şefii, cei ale căror interese de putere sau economice trebuie apărate.

Unii dintre combatanţii aceştia sunt cu simbrie, dar cei mai mulţi s-au încolonat într-o tabără sau alta benevol şi pe gratis. Oameni simpli care se uită mult la televizor, ei au ajuns să creadă că susţin o cauză nobilă şi consideră că sunt de partea cea bună a baricadei. Din păcate, în politica românească nu există nicio parte bună a baricadei. Iar lupta lor este numai în folosul stăpânilor, care să o ducă încă şi mai bine. În timpul acesta, ei o duc tot mai greu.

Mai sunt şi alţii, puţini, care refuză să se înregimenteze. Ei văd şi bubele unora, şi pe ale celorlalţi, şi nu vor să se amestece cu ele. Desigur, de ei e cel mai rău, că nu găsesc în nicio parte susţinere, sunt pe cont propriu şi ambele tabere vor trage în ei. Vor fi acuzaţi ba că sunt băsişti, ba anti-băsişti, depinde din ce parte vine acuza. Vor duce şi ei o viaţă grea, ca mulţii soldaţi de rând din cele două tabere, dar au măcar satisfacţia că gândesc cu capul propriu. Ceea ce, nu de puţine ori, e o bună consolare.