În Săptămâna Luminată, despre România într-un clasament restrâns şi onorant

Ne-am plâns de atâtea ori - şi pe bună dreptate - de modul în care este condusă România unei democraţii mereu firave şi neterminate, încât poate e cazul că, măcar în această săptămână de bucurie a creştinătăţii ortodoxe, să mai vorbim şi despre altceva.

Spre exemplu, despre faptul că, începând cu luna iunie 2017, numele ţării noastre figurează pe lista încă destul de restrânsă, dar cu atât mai onorantă, a statelor care au interzis folosirea animalelor sălbatice în spectacole de circ. Iat-o, aşa cum figurează în luna martie 2018, pe site-ul organizaţiei 30 Milions d'amis:

Ţări cu interdicţie totală

Interdicţii parţiale

Oraşe care au interzis animalele sălbatice în circuri

• New-York 
• Madrid 
• Los Angeles 
• San Francisco 
• Varşovia 
• Buenos Aires

Anumite specii interzise sau interzise în anumite oraşe

• Germania
• Argentina
• Australia
• Brazilia
• Bulgaria
• Canada
• Chile
• Danemarca
• Spania

• Finlanda
• Ungaria
• Norvegia
• Portugalia
• Republica Cehă
• Suedia
• Taiwan
• SUA

În Europa, ţările care nu au adoptat legislaţia strictă sunt Franţa, Germania, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Spania şi, până la noi decizii, Marea Britanie.

Sursa informaţiei: Cirques de France care, foarte elegant, menţionează că "Animalele nu sunt nişte clovni".

Dar ce sunt?

Există nenumărate răspunsuri, fiecare legate de un anume stadiu al civilizaţiei umane, de un anumit tipar mental specific fiecărui popor, unei educaţii cu diferite rădăcini religioase. Ar fi imposibil de rezumat totul, important este că, spre cinstea noastră, avem în fine o asemenea legislaţie care, chiar dacă parţială în unele ţări, nu mai permite intrarea în arenă a animalelor sălbatice pentru distracţia de tip catharsis a publicului care nu ştie nimic, şi mai ales nu trebuie să ştie vreodată, ceva despre şirul de suferinţe cumplite pe care le implică dresajul acestora.

Iată de ce, în această a doua zi după Paşte, am ales un fragment dintr-un interviu absolut emoţionant, cu atât mai important ca mărturie directă despre infernul trăit de animalele circului, cu cât cel care vorbeşte este Andre-Josph Bouglione, urmaşul unei familii celebre de organizatori de spectacole de circ, el însuşi dresor de mare succes care şi-a anunţat decizia de a renunţa definitiv la meseria sa de bază pentru a se consacra organizării în continuare a unor noi formule de spectacole. Luând din tradiţia circului numerele spectaculoase de magie, acrobaţie, momente comice, balet, demonstraţii de lupte martiale, etc. Împreună cu soţia sa Sandrine, şi ea fostă dresoare, a lansat proiectul unui "circ ecologic, un circ 100% cu participarea oamenilor" şi a scris o carte intitulată  Contre l'exploatation animale.

Iată ce spunea el pentru Liberation:

"Atât eu cât şi soţia mea suntem convinşi că singura soluţie pentru salvarea circului tradiţional este să nu mai folosim animalele. De mai mulţi ani, constat că numere cu animale crează a stare de neplăcere deoarece, azi, publicul este mai sensibil la cauza animalelor. Brusc, oamenii preferă să nu mai vină la circ...Cuşca înseamnă pentru animale închisoarea pe viaţă".

Foarte interesant că acest concluzii sunt foarte aproape de cele ale unei dezbateri organizate în mai anul trecut în Parlamentul European, o conferinţă organizată de europalmanetarul socialist Marlene Mizzi , Eurogroup for Animals şi Intergroup on Welfare and Conservation of Animals. În final, concluzia era unanimă: "Animalele, mai ales speciile nedomesticite, nu-şi au locul în spectacolele de circ.. Este din ce în ce mai mică atracţia publicului pentru acest tip de spectacole care exploatează animale sălbatice sau domestice, atât în Europa cât şi dincolo de graniţele continentului nostru. Ca reacţie la această tendinţă actuală, mult de 40vde state ale lumii (mai mult de jumătate fiind din UE) au adoptat deja legislaţii naţionale care vizează interzicerea animalelor sălbatice în circuri..." 

Este vorba, în esenţa, de ceea ce legislaţia pedepseşte drept "act inutil de cruzime" cu consecinţele care derivă de aici. Dar nu numai despre asta este vorba. Sau nu ar trebui să fie vorba dacă ne asumăm responsabilitatea vorbelor pe care, pentru respectarea conivenţelor sociale, suntem gata să le spunem oricând şi foarte repede, asemeni oricărui politician.

Cred că este vorba despre o chestiune de mentalitate ce dă măsura (sau una dintre măsurile foarte exacte şi indubitabile) ale gradului de evoluţie a unui popor pe scara civilizaţiei contemporane. Iubirea faţă de animale este un reper şi probează o anume privire şi înţelegere superioară asupra lumii înconjurătoare şi diversităţii formelor de expresie ale Divinităţii. Iubind animalele, toate animalele, frumuseţea şi puritatea prezenţei lor pe pământ, îl cinstim pe Creatorul lor, aşa cum splendid se exprima Sfântul Francisc din Assisi vorbind despre păsări:

"Păsări, surorile mele, mult trebuie să-l iubiţi şi cinstiţi pe Creatorul vostru care v-a dat pene pentru a vă îmbrăca şi aripi pentru a zbura...a făcut din voi cele mai nobile dintre creaturile sale".

Cred profund în valoarea intrinsecă a oamenilor şi în acea parte de divinitate care se relevă în cei care adoptă, mângâie sau salvează un animal. Exact ceea ce spunea Ghandi când afirma că " Putem judeca măreţia şi valoarea unei naţiuni prin modul în care-şi tratează animalele". Geniul lui Leonardo da Vinci l-a făcut oare să intuiască ce se va întâmpla peste secole, această schimbare fundamentală de mentalitate? Cu siguranţă, căci spunea, că "va veni ziua în care oameni ca mine vor privi omorârea animalelor exact aşa cum este văzută acum uciderea unei fiinţe omeneşti".

Sunt acum lansate zeci de petiţii pe plan internaţional care vizează ceva mult mai mult decât extinderea obligatorie a acestor măsuri prin includerea tematicii respective pe agenda unei sesiuni generale a ONU. Ideea ar fi ca, şi asta este o idee care începe să prindă teren în Europa, poate ar fi cazul să fie interzise definitiv, la nivel european şi apoi internaţional, grădinile zoologice tradiţionale, cu cuştile lor sinistre adăpostind nişte vietăţi, cele mai multe născute ele însele în captivitate, fără o urmă de voinţă proprie, stând şi aşteptându-şi moartea în râsul imbecil al unor copii aduşi pentru împlinirea procesului educaţional şi care le strigă măscări, aruncă în ele cu ce le e la îndemână, încercând să le provoace să reacţioneze. Cel mai adesea nu reuşesc, neînţelegând că animalele, dacă încă mai pot visa, poate chiar în clipa aceea, dispreţuitoare, se refugiază în amintirea înceţoşată a unor peisaje ce li se par ireale dar atât de frumoase: junglă, gheţari, păduri, câmpii nesfârşite. Dar, acum, nici eliberate n-ar mai fi în stare să facă ceva cu acel vis.

Dar de ce mai trebuie să existe oroarea vechilor grădini zoologice? Poate ne decidem să facem ceva, ca un gest de civilizaţie şi de respect pentru demnitatea noastră, a celor două specii.

Poate o asemenea discuţie e minoră căci, nu-i aş, mereu în România va fi altceva de făcut mai întâi. Sau, dimpotrivă, ar fi util să ne gândim că, dacă tot am pornit atât de bine pe un drum pentru care primim apreciere mondială, poate ar fi util să mergem mai departe pe el. Prin educaţie, cu dreaptă şi utilă măsură.

Sărbători Fericite!