Hail, bright Cecilia!

Şi iată că Sfânta Cecilia, venerată patroană a muzicienilor, ne-a răzbunat pe noi toţi adoratorii ei, într-o sâmbătă noapte, în plin festival Enescu. Protectoarea cântăreţilor, compozitorilor şi poeţilor, patroana muzicienilor şi apărătoarea melomanilor îndârjiţi, sfânta muceniţă ocrotitoare a fost cu noi! Într-adevăr, nu te pui cu forţele invizibile! „Arise, Arise! And music power obey!“

Înainte de cronica regalului baroc de azi noapte de la Ateneu, un program odă la Sfânta Cecilia, câteva impresii pe repede înainte despre celelalte moment din 4-5 septembrie la Enescu 2015.

Recital Fazil Say, Ateneul Român, 4 septembrie 2015 Fazil e ..Fazil! Acelaşi Fazil pe care îl ştim de la precedentele întâlniri, iconoclast şi trăirist, cu interpretări mai mult decât atipice pentru dogmele clasice şi cântatul ”în stil”. Cu o şi mai pronunţată atracţie către exteriorizare în nocturnele chopiniene, cu o foarte personală variantă la ”Catedrala scufundată”, cu inegală sonată a lunii şi un inaceptabil especially jazzy style în arietta părţii a doua din Beethoven op.111 Mâinile sale desenează volute grafice exterioare jocului pianistic. Muzicianul dirijează, geme, convulsionează, cântă, iar figura lui e un spectacol în sine. Publicul e înnebunit , sala Ateneului e mai plină ca niciodată pentru că muzicianul turc are probabil cele mai multe fane din lume în România. Şi buchete de flori, pe măsură, e normal! N-am înţeles însă propoziţia din interviul dat unui bun redactor al Radio România în preziua recitalului, care titrează glorios: Enescu e un idol pentru mulţi turci (!) Mă frec la ochi şi recitesc, în context ce zice Fazil Say. S-o fi referit la festival ca eveniment,  căci patria sa n-are un eveniment de o asemenea amploare?  Sau poate, vreun ordin de la Erdogan ca turcii să se trezească cu Octuorul? Sau pur şi simplu e o banală eroare de traducere ? Tare-aş vrea să mă lămuresc!

Simfonicul serii de 4 septembrie la Sala Palatului cu Staatskapelle Dresden începe neplăcut cu un necunoscut dirijând Simfonia de cameră op.33 de George Enescu. Când tu,  Christian Thielemann eşti numele dirijorului de pe afişul întregului concert, e ireverenţios să treci conducerea muzicală unui instrumentist! Mai ales că lucrarea în cauză e scrisă de compozitorul care dă numele festivalului la care ai fost invitat! În plus,  microfoanele sunt prost aşezate în grupul celor 12 instrumente soliste, lirica parte întâi începe şovăielnic în ecoul bizar al proastei sonorizări, nemaivorbind că instrumentiştii sunt şovăielnici pe tot parcursul celor 17 minute ale partiturii în care sensibilitatea filigranată a muzicii lui Enescu e făcută zob. Mulţumim, nu, Herr Thieleman! 

Lucrurile intră într-o matcă firească cu Yefim Bronfman şi un excelent  moment pianistic în Concertul pentru pian şi orchestră în do minor op 37 (superbissim bisul de final), condus de această dată de titularul de pe afiş! Dar partea a doua e din nou dezamăgitoare - şi nu, n-are nici o legătură cu lipsa de respect la Simfonia enesciană de cameră! A 6 a simfonie bruckneriană  e plată, fără strălucire, chiar pompieristică pe alocuri. Şi nu, nu e vina lui Bruckner. Unde e strălucirea de altădată capelanilor din Dresda ?

Recital Muray Perahia, Ateneul Român, sâmbătă 5 septembrie 2015. E momentul care va rămâne cu siguranţă în memoria publicului şi acu siguranţă şi  pianistului Murray Perahia ca ceva îngrozitor! Nu poţi să asculţi pian solo într-o sală aflat la distanţă de mai puţin 20 de metri başii unei formaţii rock ce se revarsă din boxe, aşa ceva nu există! Organizatorii roagă disperaţi pe ceilalţi organizatori (festivalul Folk You) să întrerupă concertul din piaţă pentru o oră, sau pur şi simplu să dea volumul mai jos! Oamenii refuză, au public la scenă. Şi de la primărie, autorizaţie, ! Ce se întâmplă pe scena Ateneului e pur şi simplu înfiorător! Fotografia de mai jos, cu Perahia frângându-şi mîinile spune totul! (felicitări Florin Artist). Dar buna, sfânta Cecilia, ocrotitoarea, veghea! (…)

Mari orchestra ale lumii, Staatskapele Dresden / Christian Thielemann, sâmbătă 5 septembrie 2015. Seara ne aduce din nou în compania domnului Thielemann. După primul simfonic cu Dresda, am mers la Sala Palatului doar pentru Anja Harteros. Şi n-am regretat, Ultimele patru lieduri ale lui Richard Strauss  sunt magistrale,  cu minunată a vocii a ”sopranei secolului”. Şi chiar dacă nu-mi plac clişeele, cel cu ”Stradivariusul vocilor” e cumva, îndreptăţit. 

Din nou probleme cu orchestra, neatenţie, intrări ratate mai ales la capitolul suflători de alamă. Şi, inexplicabil,  o detaşare plictisită în acompaniament, minus interludiul încântător al solo-ului de vioară din Beim Schlafegehen pe care n-ai cum să-l cânţi detaşat. Nimeni şi nimic nu poate însă adumbri efectul întâlnirii cu vocea Anjei Harteros şi serenitate inefabilă a interpretării celui mai frumos”cîntec” din muzica secolului lui Strauss, Im abendroth. Mulţumim,  Anja Harteros!  

Concertele de la miezul nopţii, Ateneul Român, The King’s Consort / Robert King

Aceasta a fost una dintre primele întâlniri care va rămâne memorabile pentru publicul noctambul de la Ateneu. După prima nocturnă cu Paulus op.36 de Felix Mendelsohn Bartholdy (am încă dubii dacă Mendesohn ar trebui cîntat pe instrumente ”de epocă”) programul-odă închinat protectoarei muzicienilor e un regal! Aşa cum ne-a încredinţat Robert King, fondatorul-dirijor al superbului ansamblu baroc The King’s Consort, care ne-a invitat în debut cu un şarmant umor englezesc să fim parte la un concert ..imperial! Şi britanic, clar!   

Concertul debutează maestoso vivace -  Wellcome to all pleasures. Intrumentiştii lui Robert King sunt admirabili, dincolo de tehnică, ei cântă cu o dăruire rară. E doar o odă închinată celei care îi apără! Ode to Saint Cecilia. Cei 18 corişti ai consorţiului sunt impecabili, e extraordinară coeziunea acestui mic grup. Cuceritoare momentele solistice,  Here the Deities aprove cu contratenorul Robin Blaze, şi ritornelele orchestrale, pentru că Purcell foloseşte intrumentele exact ca pe voci, încredinţându-le momente solistice într-o desfăşurare care devine subit responsorială. Ca în solo-ul de tenor Then lift up your Voices cu simpaticul  James Gilchrist, una dintre cele mai frumoase arii acompaniate maiestuos de cor. Finalul în tonalitate majoră e imperial, numele Cecilia fiind preluat de fiecare registru al corului. Da muzica se adresează întregii lumi, şi oamenilor de rînd şi regilor, preşedinţilor şi primarilor!

Hymn to St.Cecilia scris în 1942 de Benjamin Britten e un opus surpinzător în repertoriul unui consorţiu baroc, dar The King’s Consort sunt britanici, ei îşi iubesc şi îşi promovează peste tot compozitorii regatului. Şi ce prilej e mai bun de a-l cînta pe Britten într-un program de ode protectoarei muzicienilor ? Partitura imnului complex, aranjată de-a dreptul simfonic, e virtuoz interpretată, vocaliştii lui Robert King cîntă bijuteria de 10 minute con fuoco : To all musicians, apper and inspire!

Gloria deplină îi revine târziu în noapte lui Georg Friderich Haendel, compozitor britanic pur sânge pentru orice englez. Şi pentru noi, cei din sala Ateneului, pe care fervoarea interpretării în Ode to St. Cecilia ” From Harmony” ne lasă muţi, incapabili de a răsplăti cu binemeritate aplauze finalurile  ariilor interpretate sublim de soprana Carolyn Sampson, tenorul James Gilchrist şi baritonul David Wilson-Johnson.  E o naturaleţe impresionantă în interpretarea lui Carolyn Sampson care înţelege că participă la un act de re-creeare a universului. Prin el, accedem la frumuseţea divină a muzicii. Prin toţi porii şi cu toată susţinerea ansamblului Carolyn Smpson cucereşte prin fiecare volută a liniei melodice, magistral cîntată în ariile cu cello, flaut şi vioară obligato.The soft complaining flute What passion! But oh! What art can teach! Şi ce pasiune şi umor în From harmonyşi  The trumpet’s loud clango a tenorului James Gilchrist, un desăvârşit actor, cu un joc scenic de zile mari, chiar ştie şi ştim că e doar o cantată scenică: The double-double beat!  Finalul e apoteoză cu trimiteri motivice la celebrul oratoriu Mesiah As from the power of sacred lays! Minunat! Păcat că publicul nu a avut un libret la dispoziţie în programul de sală, ca la Paulus cu o seară înainte, eu m-am uitat peste umărul unui cuplu de italieni care a urmărit libretele de pe telefonul mobil, slavă Sfintei şi cuceririlor tehnicii! Minunat concert, încă o dată şi cele mai calde cuvinte la adresa publicului de la concertele de noapte de la Ateneu. E ca publicul de rugby în comparaţie cu cel de fotbal,  trebuie nepărat s-o spun, jos pălăria! În concluzie, un concert minunat! Iar rugăciunile către Sfânta Cecilia au funcţionat din plin,  trezindu-ne toţi,  într-o zi cu mult-mult mai frumoasă! Iar rugăciunile noastre se vor înălţa către tine nu doar în 22 noiembrie atunci cînd toată suflarea muzicală şi nemuzicală te va pomeni în biserici!  Grazie, Santa Cecilia !

Festival George Enescu 2015. Recomandări pentru 6 septembrie

Cum Yuja Wang şi San Francisco Symphony – Michael Tilson Thomas nu mai au nevoie de nici o prezentare, vă recomand din tot sufletul concertul acestui miez de noapte la Ateneu: Catone in Utica de Leonardo Vinci cu Il pomo d’oro dirijat de Maxim Emelyanycev şi o garnitură solistică de excepţie cu Franco Fagioli cap de afiş, cel mai în vogă contratenor al momentului ! Absolut, de ne-ratat!