Guvernul vrea să plătească pensii şi salarii cu bani europeni. Disperare mare! Va fi de acord CE cu aceste măsuri?
0Tocmai ce a fost publicat de site-ul profit.ro deficitul bugetar preliminar la 4 luni: 3,3% din PIB, adică 57,4 miliarde lei. Când angajamentul guvernului pe tot anul 2024 era de 3% din PIB, amplificat ulterior la 5%. Scuza că au fost plătite în avans pensiile pe luna mai ar putea fi o explicație, dar și la martie deficitul a fost enorm, 2,5% din PIB.
În Raportul său semestrial asupra situației bugetare de la noi, CE nu avertizează că investitorii străini s-ar putea răzgândi în acordarea de împrumuturi României.
Pe site-ul Ministerului Finanțelor a apărut, în transparență decizională, proiectul unei OUG ce a urmat să fie adoptată azi în ședința de guvern:
„ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.
Dincolo de limbajul sec, de specialitate, găsim la un moment dat o prevedere care ne da fiori:
„începând cu date intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, sumele în bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente”. cadrului financiar 2014 - 2020", la titlul 60 "Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR", precum și la titlul 61 "Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR" pot fi cedate la Fondul de rezervare. la dis Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, cu respectarea 3 prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credit să introducă modificări determinate de aplicarea prevederilor prezentului articol în anexele la bugetele acestora”.
(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor să modifice volumul și structura veniturilor bugetului de stat cu sumele aferente articolelor/alineatelor bugetare "Finanțarea externă nerambursabilă" și "Fonduri europene nerambursabile" cedate conform alin. (1).
Fondul de bugetară la dispoziția Guvernului, am văzut anul trecut, a înlocuit rectificarea bugetară și a fost utilizat, discreționar, de către primul în direcțiile pe care acesta le are în considerare prioritar. Inclusiv din punct de vedere politic și clientelar. Inclusiv pentru acordarea de fonduri instituțiilor care nu mai aveau bani de salarii bugetare mărite alandala în decembrie 2023, și ianuarie, februarie 2024.
Premierul Ciola nu este obligat de nicio lege să dea socoteală cum a cheltuit acești bani. A făcut ce-a vrut cu ei, și am ajuns la un deficit pe 2023, calculat de Eurostat, la 6,6% din PIB în varianta ESA.
Cum curge deficitul pe anul acesta, am văzut cu toții. Deja 3,3% din PIB la 4 luni.
Prevederea din OUG este total împotriva prevederilor din tratatele cu UE. De când guvernul are dreptul să ia fonduri europene la Fondul de rezervă al Guvernului, pentru a le utiliza în nevoi stringente, cele mai importante fiind plata pensiilor şi salariilor bugetare?
Când va afla CE despre aceste prevederi din OUG va lua foc, şi va bloca toate fondurile care ar trebui să vină în România. Şi pe bună dreptate. Banii europeni sunt pentru dezvoltarea infrastructurii, a sistemelor de sănătate şi educaţie, nu pentru salarii şi pensii pentru care guvernul nu este în stare să găsească resurse bugetare. Și nici să reducă cheltuielile de funcționare a statului
Am mai scris în articole anterioare. Bugetul României, supradimensionat la cheltuieli, trăieşte din împrumuturi externe, care dacă s-ar reduce sau opri ar pune guvernul în situaţia de a nu avea bani pentru pensii şi salarii. Ca în 2010.
Nu este clar în OUG citată dacă este vorba doar de fondurile complementare din bugetul de stat, necesare derulării proiectelor din bani europeni, sau de toţi banii, inclusiv cei europeni. Şi aşa este foarte grav, însemnând blocarea proiectelor cu bani europeni.
Dacă aşa stau lucrurile, guvernul Ciolacu şi-a „dat foc la valiză” în relaţia cu CE, care nu va tolera aşa ceva şi va trece la represalii masive.