Generale, nu te pripi!

Partea hazlie a analizelor politice e că nu se potrivesc cu realitatea decât în momentul în care, pârdalnica, îşi face mendrele. La desluşit trecutul suntem foarte tari. Nu ne-ntrece nimeni. Ştim cine a lansat bomba atomică, unde şi cum a murit Bin Laden, sau cu cine s-a-ntâlnit, la ceas de taină, Cătălin Botezatu. După război, mulţi viteji se-arată.

Aşa că, să fiu iertat, nu dau nici doi bani pe analize. Îi mai ţineţi minte pe Donald Rumsfeld şi amica lui de suflet, bomba atomică irakiană? Aia nu a fost numai o prostie, dar a fost fonfleul la care şi-au adus contribuţia cele mai inteligente servicii supersecrete. Dacă vreţi să săpăm mai adânc, amintiţi-vă râsul homeric al băncilor şi trezoreriilor dinaintea crizei. Specialiştii ploii, cu salarii cu un buget dodoloţ, râdeau de criza care nu exita. I-aţi auzit pe politicienii noştri perorând de la tribuna Parlamentului? Din tonele de vorbe ale fiilor poporului, nu rămân decât glumele şi înjurăturile. Previziunile lor? Moft. Apă de ploaie.

În schimb, constat că previziunile unor  scriitori, oameni cam cu capul în nori, sunt teribil de actuale. Orwell, Canetti sau Asimov au întrevăzut, într-un fel pe care politologii şi analiştii nici nu-l vor mirosi vreodată, prezentul nostru, modul nostru de trai sau dramele noastre. Secretul nu e vreun oracol, nici al şaselea simţ şi nici vreun departament secret, plasat sub Munţii Bucegi, de unde extrage energia comică a dacilor. A fost, este şi va fi simţul de observaţie, riguros dirijat de o imaginaţie fără prejudecăţi.

Am făcut această introducere lungă, lungă, pentru a ajunge la misterul zilelor noastre. Până mai ieri, credeam că numai nea Nicu Văcăroiu va fi făcut ceva în scăldătoare, de a ajuns prim ministru, şef de bancă, preşedinte interimar şi lider al Curţii de Conturi fără să fi rezolvat nimic în toată viaţa, dar, trebuie să recunosc, generalul stelelor fără număr, Gabriel Oprea, îl întrece. Îl mai ţine minte cineva, în urmă cu zece ani? Era lider? Avea partid, carismă, ceva? A făcut ceva vizibil, palpabil, pentru România? Singura caracterizare (scurtă, ce-i drept) i-a făcut-o fostul preşedinte, care l-a desfiinţat. A, uitasem: mai există nişte fotografii în coasta lui Miron Cozma. Nu pentru a-l aresta, ci pentru a-l sfătui. Cam asta e tot.

Însă istoria îşi are meandrele ei, iar concretul nu-i ca vara. Din odios, brusc, în 2009, Gabriel Oprea a ajuns pârghia, gura de lup, pontoarca politică. De şase ani, aproape, indiferent cine câştigă alegerile, UNPR-ul e la guvernare. Ca UDMR-ul, cu care, de altfel, şi rimează. Partea hazlie e că nimeni nu a ales, vreodată, direct, acest partid (care nici nu există, deşi are membri de vază). Întotdeauna a intrat sub umbrela solidă a unei coaliţii. Cu atât mai curioasă e intrarea dlui Oprea în panteonul personalităţilor româneşti. Dl Dâncu îi dedică un sondaj de opinie. Oameni importanţi în stat (de la dna Hăineală la dl Coldea) şi-au dat sau îşi vor da doctoratul cu el! Excelentă e investigaţia colegei noastre de la „România liberă“, Sidonia Bogdan, care aduce lumină în această spăimoasă frăţie a doctoratelor. Lumea, constat, începe şi se termină cu Oprea. Veţi spune, cum spun mulţi dintre amicii mei: Serviciile!

Trebuie, încă o dată să vă dezamăgesc. Nu e nicio conspiraţie. E, pur şi simplu, România: "Îmi dai, îţi dau, hai să batem palma şi să facem pace!" Atât de simplu!