Furtul „perfect“, cu legea şi HG-ul

Multă lume se întreabă de ce nu se adresează Traian Băsescu parchetelor şi/sau DNA, în loc să-l acuze public pe Victor Ponta de corupţie. Răspunsul e simplu. Furtul „politic“, cu legea şi HG-ul,  nu pot fi anchetate de către parchete sau DNA. Reprezintă furtul „perfect“.

ART. 72 Imunitatea parlamentară (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (Constituţia României)

Ţi se râde în faţă, ţi se spune, „da, le-am prăduit, dar n-ai ce să ne faci“!

Tema merită chiar o lucrare de doctorat, când cineva mai priceput îşi va lua inima în dinţi şi, cu ajutorul unui colectiv, va face o documentare exhaustivă.

Pentru început, două exemple.

În primele şedinţe de guvern, premierul Victor Ciorbea tot întreba: „dar e legal ce hotărâm noi aici?“ Până când un ministru şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus: „noi suntem  legea“!

Helmut Kohl, cancelarul german, în loc să ajungă eroul neamului pentru unificarea celor două Germanii, a sfârşit ca un proscris, pentru că n-a vrut să declare provenienţa unui milion de mărci, donaţie pentru partidul său. Cu astfel de standarde, aplicate în România, am rămâne fără clasă politică în două săptămâni!

Şi o ştire de azi.

Compania Naţională de Căi Ferate (CNCF) CFR SA are în parcul său 2.529 de vagoane de marfă şi uz administrativ. În urma unui control efectuat de Corpul de Control al Ministrului, inspectorii au inventariat în timpul controlului 1.433 de vagoane de marfă şi de uz administrativ, pe care le-au găsit în teren.
Despre diferenţa de 1.096 de vagoane, inspectorii spun că „se află în evidenţa contabilă, dar nu au fost identificate în teren“.

Adică au dispărut, pur şi simplu!

Marile tunuri ale tranziţiei şi privatizării au fost date cu legea şi HG-ul.

O lege poate fi cel mult neconstituţională, nu ilegală, ar fi un paradox.  Dar legile de gestiune a averii statului n-au probleme de constituţionalitate.

Cum să anchetezi privatizarea Petrom, bunăoară, care a fost trecută prin Parlament şi a devenit lege, spunând că este ilegală? N-ai cum.

Faptul că redevenţa este mai mică, comparativ cu alte ţări, are consecinţă în profituri uriaşe, de 7-800 milioane de euro pe an, obţinute de OMV-Petrom.

Sigur, OMV-Petrom este principal contributor la buget, creează foarte multe locuri de muncă, dar eu, român, n-am niciun avantaj din faptul că extracţia unui baril de petrol în România, cu forţa de muncă locală, este 16$, comparativ cu 100$, preţul mondial. Plătesc la pompă un preţ aproximativ egal cu acela din ţări care nu au propriile rezerve. Este corect?

Dar contractul Bechtel? A fost aprobat prin OUG, confirmat apoi de o lege (Lege 32/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2003)

Rezultatul final: 52 de kilometri de autostradă, pe care s-au plătit aproximativ 1,6 miliarde de euro, cu tot cu penalităţi, o sumă exorbitantă, aproximativ 30 milioane euro/km, în timp ce alte ţări, Croaţia, de exemplu, plătesc 6 milioane euro/km.

S-a deranjat cineva să verifice, să propună o comisie parlamentară, ceva?

Nu. Contractul original e de negăsit, şi până la urmă clauzele complet păguboase pentru statul român au fost probate prin lege, nu răspunde nimeni. Furtul „perfect“!

A luat cineva şpagă, este preţul intrării în NATO, cum s-a tot zis? Nu se ştie şi este foarte posibil să nu aflăm adevărul niciodată.

De ce trimite Victor Ponta la Parlament Legea privind Roşia Montana, OUG-ul prin care îi iartă pe cazahi de 380 milioane euro, ca preţ al unei iluzorii investiţii de un miliard de dolari în economia românească, pentru care nu există nicio garanţie?

Victor Ponta a întors gestionarea României la paradigma Nastase-Tariceanu. Se acoperă de legi şi HG-uri ca sa nu dea socoteală.

Năstase este anchetat şi a făcut puşcărie pentru mizilicuri, izvorâte dintr-o lăcomie fără margini. Nu pentru tunurile date la privatizări şi contracte pe bani publici, acestea au fost furturi „perfecte“!

Dar HG-ul prin care 2800 ha ale Academiei Agricole, trecute la CJ Brăila, pentru a fi exploatate după modelul Culita Târâtă şi Insula Mare a Brăilei? Ca să nu dea socoteală vreodată, cuiva.

Acuzele de subminarea economiei naţionale, aduse miniştrilor Vosganian şi Videanu, sunt nerealiste, atâta timp cât au fost trecute prin guvern, fie şi ca memorandumuri. Cum să constaţi ilegalitatea unor acte ale Guvernului? Doar atacându-le în Contencios, unde se studiază mai degrabă aspectele formale, de coerenţa cu alte legi. Nu oportunitatea, nu eficienţa economică.  Nu decizia politică, aceasta  este inatacabilă.
Ii tot auzim pe Radu Stroe, pe alti demnitari, a fost o „decizie politica”. Ca atare mucles, nu mai e nimic de comentat!

Haosul bancar prin care au dispărut Bancorex, una dintre cele mai mari bănci din Europa, Banca Agricolă, alte entităţi bancare private sau de stat, nu pot fi sancţionate de către justiţie. N-a existat cadrul legislativ prin care să fie traşi la răspundere cei care le conduceau in acea vreme. Abia între 1998-2000 s-a pus la punct cadrul legislativ, şi jaful s-a oprit.

Singura posibilitate de a fi incriminate respectivele furturi „perfecte” ar fi darea şi luarea de mită. Dacă îi prinzi asupra faptului. Mai uşor acum datorită mijloacelor tehnice şi telefoniei mobile. Mai greu acum 10-15 ani, când justiţia şi serviciile de informaţii erau încălecate de către politic.

Între timp s-au şmecherit şi infractorii. Se ascund în gaură de şarpe când iau şpaga pe contracte păguboase, defavorabile statului român.

Care este soluţia?

Într-o ţară că România, pervertită de 45 de ani de comunism şi 24 de ce-or fi fost, timp în care simţul onoarei şi cinstei au dispărut, dacă or fi existând cândva, averea statului este  a tuturor şi a nimănui. Ca atare, cei care vremelnic o au în gestiune, se reped s-o fraudeze şi devalizeze cât  mai repede, înainte de a fi goniţi de la guvernare.

Singura soluţie, chiar dacă în alte ţări este altfel:

- Retragerea statului din poziţia de proprietar de mijloace de producţie, privatizare sau închiderea unităţilor economice se stat, cum a făcut Balcerowicz în Polonia anilor 90.
- Retragerea statului din poziţia de intermediar financiar, prost şi furacios, intre furnizorii şi beneficiarii de servicii publice esenţiale: sănătate, educaţie, etc.
- Reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului şi numărului de funcţionari, premisă a scăderii fiscalităţii, a investiţiilor în infrastructura mare prin concesionare şi parteneriat public-privat.

Cu cât mai puţin stat, cu atât mai puţine furturi „perfecte“.