FOTO VIDEO Trupa Phoenix azi şi ieri: „La începutul anilor `70 era purtătoare de stindard rock”

Unul dintre darurile pe care ni le oferă muzica este şi faptul că te poate transpune imediat prin intermediul unei melodii, undeva în trecutul tău, pe aleea amintirilor. Phoenix era pentru noi purtătoare de stindard rock, era trupa care cuteza să compună, să arate, să cânte altfel decât puteai auzi şi vedea în acel început al anilor ’70, era legătura firească cu ceea ce se întâmplă în lume.

Unele cântece chiar te urmează în viaţă pe parcursul mai multor decenii, punctând prin acordurile lor diferite momente, mai ales dacă le-ai descoperit în primii ani ai adolescenţei. Îmi amintesc acum de primul meu disc LP, pe care l-am cumpărat cu banii de şcolar, economisiţi cu greu - era „Cei ce ne-au dat nume”, al formaţiei Phoenix.

Desigur că nu am fost norocosul posesor al unui album cu copertă originală, ce s-a pus pe piaţă în doar câteva sute de exemplare, dar ce contează, pe atunci nu aveam obsesii de colecţionar.

Phoenix era pentru noi purtătoare de stindard rock, era trupa care cuteza să compună, să arate, să cânte altfel decât puteai auzi şi vedea în acel început al anilor ’70, era legătura firească cu ceea ce se întâmplă în lume.

Discul era primul lor material discografic amplu dupa câteva singles-uri de succes, gândit ca o operă rock.

Îmi amintesc cum l-am pus cu sfinţenie pe modestul meu pick-up mono, şi l-am ascultat cu multă luare aminte. Cântecele au rămas întipărite cu note de foc în minte.

Anii au trecut, eu foarte tânăr fiind pe atunci nu am prins niciun concert cu Phoenix, iar stirea evadării peste graniţele comuniste, în 1976, m-a lăsat perplex, pe mine cât şi pe toţi cei din generaţia mea.

După 1990, implicat matur şi foarte activ pe tărâmul jurnalismului muzical, am luat parte la revenirea în ţară a lui Nicu Covaci. Au fost interviurile, concertele, noile proiecte, dar şi certurile ce au dus în zilele noastre la 2 formaţii:Transsylvania Phoenix şi Pasărea rock.

Am avut şansa să vorbesc de multe ori şi cu Nicu Covaci, dar şi cu Mircea Baniciu, Ioji Kappl sau Ovidiu Lipan şi să le ascult opiniile şi ofurile.

Însă experienţa m-a învăţat că artiştii prin însăşi structura lor sunt foarte complecşi, chiar complicaţi deseori, iar procesul creator poate duce la dispute ce se sfârşesc câteodată pe piatra funerară. Astăzi, privind cu alţi ochi, consider că legile de copyright pot face dreptate, iar în final ceea ce rămîne sunt doar cântecele ce ne aparţin nouă.

Foto

De curând am luat parte la un concert al trupei conduse de Nicu Covaci, care a dus în premieră şi noile piese ce anunţă albumul 2014, Transsylvania Phoenix ce se va lansa la mijlocul lunii noiembrie.

Am reauzit şi vechile cântece, l-am revăzut pe primul solist al trupei, Moni Bordeianu, dar şi pe noii veniţi, toboşarul Flavius Hosu, chitaristul Dan Albu şi solistul vocal Costin Adam, cât şi foarte tânărul chitarist Andrei Cerbu, care a cântat alături de formaţie şi chiar s-a duelat într-un solo cu Nicu Covaci

Cântarea a fost puternică, viguroasă cu mesaj şi fără problemele de sunet ce deveniseră o tară a concertelor lor. Publicul a venit în faţa scenei de la primul cântec, generaţii diferite au cântat împreună, au chiut, s-au suit pe scaune şi mese, iar la final mulţi s-au dus să dea mâna şi să vorbească cu artiştii.

A fost ceea ce trebuia: forţă şi pasiune, tradiţie şi mesaj, iar la final a rămas bucuria generală, atât a interpreţilor cât şi a publicului.

În această toamnă încinsă de politică, albumul ce se va lansa pe 17 noiembrie la Teatrul Naţional: „Vino, Ţepeş” ar putea să însemne o renaştere, un nou inceput.

FOTOGRAFII şi VIDEO de Liviu Zamora

Transsylnavia Phoenix, în concertul de prezentare a albumului „Vino, Ţepeş”

Negru Vodă - Phoenix: