Federația Rusă, declarată „regim terorist“

Este cea mai importantă evoluție  în domeniul relațiilor internaționale deoarece Rezoluția adoptată cu 99 de voturi „pentru” și o abținere de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) reprezintă realmente un pas decisiv care trece dincolo de condamnarea generală de până acum și deschide calea unei decizii formale care poate avea efecte dramatice și anunță o posibilă enormă escaladare a situației conflictuale de acum. Asta pentru că semnalul acesta, tradus și continuat în acțiuni concertate pe plan internațional, lasă Rusiei lui Putin extrem de puține opțiuni de acțiune.

Rezoluția de acum condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și cere organizației să declare actualul regim din Rusia „regim terorist” și, evident, așa cum a  făcut-o deja Adunarea Generală a ONU, să denunțe în termenii cei mai clari anexările teritoriale rezultate consfințite de așa-zisele referendumuri, descriindu-le drept „o jignire la adresa legislației internaționale” și, ca urmare, fiind „nule, fără niciun fel de consecințe pe plan moral sau juridic”. Foarte interesantă este urmarea, căci cei din PACE fac un apel direct în favoarea stabilirii unui „sistem comprehensiv” pentru tragerea la răspundere a Rusiei pentru agresiune și încălcarea drepturilor omului și a legilor umanitare recunoscute și respectate în întreaga lume.  Prima mișcare, în imediat, este „crearea mai rapidă a unui Tribunal Special Internațional dedicat judecării „crimei de agresiune împotriva Ucrainei”. Dar ce este cel mai important și deschide perspectiva cea mai gravă dintre toate este că, avându-se în vedere „amenințările din ce în ce mai numeroase din partea Rusiei cu război nuclear...incompatibile cu responsabilitățile ce revin unui stat nuclear care deține un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU”, parlamentarii din PACE spun că „ar trebui să se analizeze problema locului deținut de Federația Rusă în Consiliul de Securitate al ONU”. 

Din acest moment, iată ce se poate întâmpla.

1.   Dat fiind că Rezoluția, chiar dacă extrem de clar formulată, nu are un caracter juridic obligatoriu precum deciziile Consiliului de Miniștri al organizației, răspunderea trece de acum în zona Statelor Membre unde, după cum s-a văzut, există posibilitatea ca mișcările următoare să fie motivate de considerente circumstanțiale.

2.   Există din ce în ce mai des exprimată opinia că, dacă se primesc multe asemenea decizii din partea unor forumuri internaționale relevante, sub presiunea opiniei publice internaționale, să înceapă pregătirile necesare pentru ce ar putea fi un vot istoric în adunarea Generală a ONU în care să se decidă renunțarea la principiul unanimității în cadrul Consiliului de Securitate în care să fie incluse și mai multe state, echilibrând reprezentarea geografică și „democratizând” procesul de decizie.

3.   Este la fel de posibil ca Federația Rusă, tocmai fiindcă este supusă unei izolări internaționale fără precedent, să încerce luarea demararea unor acțiuni de răspuns. Prima ar fi pe modelul Germaniei, Japoniei și Italiei înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, adică o retragere dintr-o organizație pe care s-o acuze de lipsă de autoritate și inutilă. A doua ar fi anunțul retragerii în paralel cu un apel la formarea unei organizații paralele organizată în jurul Eurasiei, cu eventual sprijin din partea unora din țările membre în Grupul celor 77 și al celor din Organizația de cooperare de la Shanghai.

4.   Există și scenariul extrem: Adunarea Generală a ONU să decidă excluderea Rusiei, exact așa cum, pe 14 decembrie1939, Societatea Națiunilor decisese să  elimine Rusia dintre rândurile sale ca urmare a invadării Finlandei

Vom vedea ce urmează, dar semnalul dat acum de cei de la PACE este în mod foarte clar un semnal de forță transmis nu numai de parlamentari europeni și arată că, sub presiunea evenimentelor, statele lumii, la fel de crunt lovite de consecințele economice ale agresiunii declanșate de Rusia, s-ar putea să fie obligate să acționeze, chiar dacă asta implică o serie de costuri suplimentare și intrarea în zona de maximă nesiguranță în ceea ce a fost denumit odată „echilibrul arhitecturii relațiilor internaționale”. Din nou, din păcate pentru toți, se dovedește cât de fals adormitor este conceptul kantian al comunității pașnice a națiunilor (descris în lucrarea Către pacea perpetuă din 1795), acum la fel de credibilă precum viziunile frumoase și inutile ale socialiștilor utopici sau ca Cetatea Soarelui a lui Tommaso Campanella.

Ce poate face comunitatea internațională? Răspunsul de acum va putea decide mersul deceniilor viitoare, poate chiar soarta a ce-a mai rămas din fragila lume a bunăstării trecute pe care o speram veșnică și garantată de înțelepciunea liderilor noștri. Firește, nu e cazul, după cum o dovedește realitatea. Dar nici măcar instinct de supraviețuire nu mai are lumea în care trăim?