Europenii au toate motivele să invidieze România!

Chiar nu e de glumă. Chiar putem uşor bănui ce e în sufletul lor când compară ce aud de la liderii politici de la Bruxelles, îngrijoraţi peste poate de perspectivele unor conflicte sociale grave în UE şi mesajul extraordinar de luminos şi optimist al premierului român, generalul doctor în ştiinţe Nicolae Ciucă. Chiar vă vine să zâmbiţi trist? Păi atunci să vedem ce zic unii şi alţii.

Să începem cu comandantul unităţii guvernamentale care afirmă într-o postare pe Facebook că ”Economia României este în creştere, o spun datele Institutului Naţional de Statistică. Primul trimestru al anului a înregistrat o creştere de 6,4%, faţă de perioada similară a anului trecut şi de 5,1% faţă de ultimul trimestru. Am reuşit să menţinem statistica creşterii economice în cea mai mică bandă de fluctuaţie posibilă. Valoarea anualizată este cu un punct procentual mai mare decât creşterea de 5,4% pe care a înregistrat-o Zona Euro, în care se află cele mai performante economii ale Uniunii Europene”. 

Anunţ care trebuie corelat cu cealaltă perspectivă de absolută certitudine de care vorbea prim-ministrul român atunci când, la mijlocul lunii mai, în Parlamentul României ne asigura că „Nu mai târziu de finalul anului 2026 – începutul anului 2027 să avem resursa de gaz necesară pentru asigurarea independenţei necesare pentru economia românească, pentru consumul public’.

Creştere economică peste cea a zonei euro + certitudinea independenţei energetice totale peste doar 5 ani, mai mult decât senzaţional de bine şi liniştitor pentru cei cărora li se pare că, în realitate, cam altfel (sau chiar cu totul altfel) ar sta lucrurile, cum spun rău-voitorii. Dar asta puteţi foarte bine să judecaţi dvs. Ceea ce mă interesează este contextul european în care să punem datele statistice triumfale de la Bucureşti. Asta pentru că perspectivele cu care lucrează nu numai cei de la Bruxelles, dar pe care le evocă foarte apăsat şefii de la Banca Mondială şi FMI, sunt cele ale instalării extrem de posibile ale unei crize economice extrem de grave şi prelungite, rezultat al suprapunerii crizelor actuale şi extrem de probabilei reluări a pandemiei COVID19. Semnificativă în acest sens este luarea de poziţie a lui Franz Timmermans, membru al Comisiei Europene care a spus că există mari şanse ca Europa să se confrunte cu „conflicte foarte, foarte puternice şi certuri” în această iarnă din cauza preţurilor foarte mari la energie, justificând astfel decizia de ultimă oră a oficialilor de la Bruxelles de a permite – pe termen scurt, adică pentru următorii zece ani – reîntoarcerea la utilizarea cărbunelui: „dacă societatea noastră va intra în conflicte sociale foarte, foarte puternice şi în certuri deoarece nu va exista energie, cu certitudine că nu ne vom realiza ţintele climatice. Cu certitudine că nu vom ajunge acolo unde vrem dacă lipsa surselor de energie va produce probleme în societăţile noastre şi trebuie să fim absolut siguri că iarna viitoare oamenii nu vor rămâne în frig...Dacă spunem acum NU cărbunelui, nu vom fi foarte convingători în unele din Statele Membre şi vom contribui ca tensiunile în societăţile noastre să crească şi mai mult”.

Aici se deschid două probleme.

Prima este legată deo întrebare generală: ce-ar fi putut profita acum, în aceste condiţii de creştere prezumată a fi extrem de importantă a cererii de cărbune în Europa şi în lume, dacă cumva politicienii acestei ţări ar fi procedat la trecerea în conservare a minelor în loc să fie lăsate să se prăbuşească? Greu de spus. Ce avem acum, conform datelor INS este că producţia noastră de cărbune scade continuu şi acum: „Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele patru luni din 2022, 939.700 tone echivalent petrol, fiind cu 2,6% (24.700 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2021, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. În perioada menţionată, România a importat 219.600 tep cărbune net, cu 109.300 tep (99,1%) mai mult faţă de cantitatea importată anul trecut în acelaşi interval – transmite AGERPRES. Vom importa şi mai mult? Cât?

Desigur, la creşterea economică extraordinară pe care o comunică Guvernul României, ţării noastre nu-i va fi greu să achite costurile importurilor care vor fi din ce în ce mai scumpe în condiţiile în care Rusia închide aproape toate liniile către UE. Sigur că noi, cei care vom deveni atât de repede complet independent energetic, aşa cum spune generalul prim ministru doctor în ştiinţe Ciucă, nu are o mare problemă de perspectivă deoarece concetăţenii noştri sunt obişnuiţi cu privaţiunile extreme – cu antrenament exemplar de pe vremea lui Ceauşescu – dar ceilalţi s-ar putea să înghită mai greu o situaţie de criză foarte serioasă. De aici îngrijorările legitime ale liderilor europeni.

Au şi motive deoarece, în acest moment, stocurile combinate de gaze ale ţărilor UE sunt pline în proporţie de aproape 57%, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe. Cu toate acestea, nivelurile de umplere variază de la o ţară la alta, depozitele din Germania fiind umplute în proporţie de 60%, faţă de 97% în Polonia şi 39% în Ungaria. În România, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe - AGSI+, stocurile de gaze se află la 41% din capacitate.

Austria 44% din capacitate, Belgia 56% din capacitate, Bulgaria 34% din capacitate, Croatia 27% din capacitate, Cehia 75% din capacitate, Danemarca 79% din capacitate, Franta 60% din capacitate, Italia 57% din capacitate, Letonia 44 % din capacitate, Olanda 51% din capacitate, Portugalia 100% din capacitate, Slovacia 57% din capacitate, Spania 72% din capacitate, Suedia 37% din capacitate. 

Sunt ţări europene care şi-au reactivat imediat producţia de cărbune şi încearcă să acumuleze rezerve cât mai importante deoarece s-ar putea ca evoluţiile tensiunilor de acum să fie foarte rapid ascendente. Explicaţia stă în posibila reducere sau avariere totală a unora dintre marile rute de transport care leagă marile bazine de producţie de Europa. Spre exemplu, în cazul în care ruşii continuă să avanseze în sudul Ucrainei, eventul preluând Odessa şi legând teritoriile ocupate cu Transnistria, atunci toate circuitele de transport prin Marea Neagră vor funcţiona, cât şi dacă vor mai funcţiona, în condiţii precare de securitate, ceea ce va afecta exportul din zona Caspică, totul depinzând atunci de Turcia. Raţionament similar în cazul unor tensiuni suplimentare în zona statelor baltice şi a Kaliningradului.

Este limpede, lecturând cu atenţie mesajul lui Timmermans, că există o nelinişte profundă în ce priveşte efectele sociale pe care le poate avea o criză economică prelungită care să se traducă în primul rând prin intrarea unui segment foarte important al populaţiei (o treime, aşa cum sună unele proiecţii în acest moment) în zona „sărăciei energetice”, adică a imposibilităţii de a plăti facturile fără a afecta sumele destinate traiului zilnic. Sigur că o ţară ca a noastră, cum zice primul ministru, cu o asemenea creştere economică, chiar nu poate să facă o proiecţie legată de asemenea perspective negre.

Dar, cine ştie, poate ar fi totuşi nevoie. Aşa, pentru orice eventualitate. Dar mai există şi posibilitatea ca BOR, în asemenea caz de situaţie, să decidă slujbe să vină o iarnă călduţă, după modelul de acum încununat de succes al slujbelor de chemare a ploii, pe modelul străvechi şi păcătos al ritualurilor păgâne de profil.