Europa în fața alegerilor extrem de dificile și opțiunilor dramatice

0
0
Publicat:

Se ajunge acum la un termen limită când trebuie exprimate niște opțiuni politice extrem de importante deoarece vor arăta cum se va rebalansa echilibrul politic și se vor reformula opțiunile fundamentale de politică externă.

Picture1 jpg

Nu mai este deloc o discuție teoretică, încep să se petreacă schimbări fundamentale și implicațiile vor remodela în profunzime modelul european în relația sa cu celelalte spații, fie ele prietene și aliate, fie concurente, redefinind foarte posibil și multe dintre relațiile politice, economice și de securitate ale blocului comunitar.

Caz în care, la modul general, revine în urgență marea întrebare dureroasă: pe temele importante, este oare posibilă, mai este credibil să se spere că Statele Membre UE vor putea adopta o poziție comună, justificând astfel discursurile despre unitate și solidaritate europeană și, de fapt, susținând însăși ideea că Uniunea Europeană este un organism funcțional dincolo de Piața Comună? Așa ar trebui să fie numai declarativ, susține acum Josep Borrell, șeful diplomației europene care cere Statelor Membre să ajungă cât mai rapid la o poziție unică în ce privește recunoașterea Statului Palestina:

Josep Borrell Fontelles

@JosepBorrellF

Within the framework of the Common Foreign and Security Policy, I will relentlessly work with all Member States to promote a common EU position based on a 2-state solution. 2/2

7:53 pm · 22 May 2024

Poziție unică ce apare extrem de necesară (chiar dacă aproape imposibilă din cauza presiunii americane) acum, după ce, ieri, așa cum vă anunțam cu o lună în urmă, trei state Spania,, Irlanda și Norvegia (de pus pe listă chiar dacă nu face parte din UE) au anunțat că se vor alătura celor nouă state europene care deja recunosc oficial existența Statului Palestian, ridicând la 146 numărul celor care, în întreaga lume (printre care și România), au adoptat un demers similar.

Picture2 jpg

Recunoașterea celor trei țări va fi făcută oficial pe 28 mai și există posibilitatea ca și alte state să se adauge listei, Franța transmițând mesajul că „recunoa1terea Palestinei ca stat nu mai figurează pe lista subiectelor tabu”, dar și Malta, spre exemplu. Dar nu va fi deloc simplu deoarece poziția Israelului a devenit în ultimele zile extrem de dură și, în acest sens, Primul Ministru israelian Netanyahu aprecia ieri că statele europene care au transmis ieri că, pe 28 mai, vor recunoaște oficial existența Statului Palestina, oferă astfel o „recompensă terorismului...și nu va aduce pacea”, oferind astfel un sens concret rechemării ambasadorilor țării sale din cele trei țări astfel acuzate. „Răului nu i se poate oferi un stat”, susținea Netanyahu într-o înregistrare video difuzată de cabinetul său deoarece, spunea el, „va fi un stat terorist care va fi tentat să comită din nou și din nou masacre precum cel din 7 octombrie, iar noi nu vom accepta acest lucru”.

Benjamin Netanyahu - בנימין נתניהו

@netanyahu

The intention of several European countries to recognize a Palestinian state is a reward for terrorism. 80% of the Palestinians in Judea and Samaria support the terrible massacre of October 7. This evil cannot be given a state. This would be a terrorist state. It will try to repeat the massacre of October 7 again and again; we will not consent to this. Rewarding terrorism will not bring peace and neither will it stop us from defeating Hamas.

8:02 pm · 22 May 2024

După această declarație israeliană, apar mai multe linii de tensiune extremă pentru viitorul imediat. Numai este vorba nici măcar despre discuția în contradictoriu care împarte acum statele lumii în ce privește reacția la mandatele de arestare lansate de Procurorul General al CPI împotriva unor eminenți politicieni israelieni în frunte cu Primul Ministru dar și a unor conducători ai Hamas, cu toții acuzați de genocid.

Este chiar ceva mai mult decât rec atât deoarece, după cum vedeți, recunoașterea Statului Palestina este acum echivalată de șeful guvernului israelian cu oferirea unui Stat unei entități a Răului, deci o acuzație de susținere sau favorizare a terorismului. Dar recunosc Statul Palestinian 146 de State Membre ale Organizației Națiunilor Unite deci, prin extensie, toate pot fi acuzate de exact acest lucru extrem de grav. Și dacă Israelul a rechemat acum ambasadorii din cele trei țări, dacă este coerent cu gestul acesta extrem, firesc ar fi să aplice aceeași măsură restului de 146 de state membre ale ONU. Columbiei în primul rând, imediat, deoarece Bogota a anunțat că va deschide o ambasadă la Ramallah...

În acest context, poate oare să existe o poziție comună europeană cum cere Borrell? Unii spun deja că s-ar putea să se ajungă la asta imediat după alegerile europene și asta ar constitui deja una dintre temele de lucru între cei care negociază propunerile care figurează pe „lista scurtă” pentru înlocuitorul lui Borrell, în corelare cu pozițiile unor actori relevanți din zona directă de interes a UE cum ar fi Norvegia care deja s-a exprimat dar și UK aflată acum în fața perspective foarte credibile ca, după 4 iulie, să schimbe guvernarea conservatorilor cu cea a laburiștilor care conduc acum ultra-confortabil în sondaje, încheind astfel, deloc onorabil, capitolul „BREXIT”.

Dar există și perspectiva unei Administrații Trump și, în acest caz, relația bună așteptată cu Rusia și o înțelegere istorică p cu China ar putea să fie însoțite cu o negociere privind securizarea Israelului, ceea ce ar explica graba cu care europenii vorbesc despre o poziție comună decisă cât mai repede și care să dea UE o platformă puternică de negociere pentru viitorul apropiat.

În final, oare ce poziție va susține România?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite