Etica jurnalismului și despre interdicția de a publica imagini și detalii despre persoane decedate

Am aflat de dimineață despre o tragedie din București, o minoră și un tânăr identificați fără suflare într-o cameră de hotel. Ea de 17 ani, iar el de 24, primele ipoteze ea ucisă, iar el sinucis.

Faptul că redacțiile televiziunilor și publicațiilor online au dat imagini cu camera de hotel, cu patul în care cei doi erau morți este complet interzis, este ilegal,  imoral și lipsit de orice etică a jurnalismului. Nu contează că imaginile au fost modificate, că se prezintă un avertisment ”imagini cu profund impact emoțional”, deoarece aceste avertismente nu oprește pe nimeni să nu se uite, ba mai mult, incită curiozitate și nici imaginile retușate nu previn reacțiile emoționale deoarece se poate cu multă ușurință întrezări detaliile șocante.

Am ajuns ca zilnic în media din Romania să citim despre accidente rutiere și săptămânal despre omoruri. Am ajuns să avem în Romania o presă nu doar a senzaționalului, ci a imaginilor-șoc, aș putea spune o presă care prezintă obligatoriu mesaje, imagini și povești cu profund impact emoțional și șocant. Tot astăzi reporterii au ajuns la familia fetei ucise și au dorit să transmită live-uri și să prindă un interviu mama victimei.

În primul rând, există obligația jurnaliștilor de a proteja demnitatea unei persoane chiar și după deces. Prezentarea unei imagini afectează demnitatea persoanei și implicit a familiei. Nu este deloc permis ca orice jurnalist de îndată să transmită imagini cu locul crimei, sinuciderii și cu victimele. Cine le oferă acest acord?

În al doilea rând, familia însăși are dreptul la decență și la respectarea suferinței. Cu ce drept, reporterii agresează suferința unei familii. Să obțină ce? Pe drept cuvânt un reporter care apare la ușa unei familii îndoliate are o atitudine de tip agresiv. Ș nu este permis.

 În al treilea rând, cred că există o obligația profesională și un cod etic și deontologic al tuturor persoanelor care ajung la locul faptei fie că vorbim de polițiști, cadre medicale, cadre SMURD, pompieri, criminaliști și inclusiv în cazul de față angajații de la hotel. Niciunul dintre aceștia nu au voie să facă poze și filmări în alt scop decât în sensul anchetei și mai grav să transmită presei. Nici cei care au acces la camerele de supraveghere video, fie că aparțin unui operator comercial, fie că sunt pe domeniul public, nu au permisiunea de transmite presei. Însă acest lucru se întâmplă extrem de rapid.

În alt patrulea rând, există site-uri care prezintă explicit nu doar sentințele judecătorești, motivația judecătorului, ci mai grav, din păcate, detaliile comiterii unei crime. Jurnaliștii au acces liber și fac articole de presă din aceste detalii din dosar.  Fac apel aici nu doar la avocați, procurori și judecători, cat la organismele profesionale și la instituțiile juridice ale statului să oprească această practică extrem de nesănătoasă, care afectează din punct de vedere psihologic și emoțional mii și sute de mii de cititori, de cetățeni.

Cetățenii au nevoie de protecția din partea statului și din partea profesioniștilor care lucrează în investigarea și anchetarea oricăror crime.

În final, medicii au obligația de a nu mai prezent presei toate detaliile care privesc diagnosticul, evoluția, starea de sănătate, eventualele complicații medicale ale pacienților fie într-un caz de agresiune, fie în urma unor accidente rutiere sau alte eveniment cu impact major. Nu ai voie să prezinți nicio informație despre un pacient, dacă nu ai acordul explicit și scris al pacientului sau al familiei. Nu este niciun interes public și nicio justificare. Gândiți-vă că impactul este imediat dar și pe termen lung pentru că aceste informații și detalii șocante rămân neșterse mulți ani în mediul online și afectează pe viitor viața victimelor.  

Apelul meu este către toți purtătorii de cuvânt ai instituțiilor de a respecta dreptul la viața privată, confidențialitatea datelor cu caracter personal și mai ales demnitatea fiecărei persoane, pacient sau nu.

 Ce se poate face? Consiliul Național al Audiovizualului dar și Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării alătur de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății pot opri pentru totdeauna aceste derapaje și încălcări grave ale atribuțiilor de serviciu. Este o încălcare a deontologiei profesionale dacă un angajat al unei echipe de intervenție transmite presei o imagine cu profund impact emoțional și angajat va trebui să suporte consecințele legii.

Organizația Mondială a Sănătății a publicat un document adresat presei prin care atrăgea atenția că:

Există dovezi că rapoartele mass-media despre sinucidere pot spori sau slăbi eforturile de prevenire a sinuciderii. Poveștile răspândite pe scară largă despre moarte prin sinucidere sunt adesea urmate de mai multe sinucideri în rândul populației, în timp ce poveștile despre depășirea unei crize de sinucidere pot duce la mai puține sinucideri. Profesioniștii mass-media sunt încurajați să se concentreze pe prezentarea poveștilor despre oameni care depășesc dificultățile în urma unei crize sinucigașe, în timp ce urmăresc ceea ce trebuie și nu trebuie făcut atunci când raportează despre sinucidere.

Am avut o serie de prezentări în presă ale unor cazuri de sinucidere, care au fost urmate de alte sinucideri, cu aceeași metodă sau la aceeași categorie de vârstă. Vă amintiți de cazul Mădălinei Manole și prezentarea obsesivă a substanței responsabile, ceea ce a dus la alte suicide prin folosirea aceleiași substanțe. Personal, am în minte cazul unor suicide repetate la adolescenți de nici 14 ani, într-un timp foarte scurt. Pentru că cei care au un plan de sinucidere și încă nu îndrăznesc, citind în presă, inclusiv despre cum și când s-a sinucis acea persoană vor fi încurajați să comită actul. Și atunci pe drept cuvânt putem vorbi de o presă care devine complice la un act suicidar pentru că prin prezentarea tuturor detaliilor facilitează ducerea la final a ideației suicidare.

Ce spune acest document al OMS în mod direct presei, ce să nu faci ca jurnalism în cazul unei sinucideri:

1. NU da un titlu senzațional

2. NU prezenta/descrie metoda

3. Nu dezvălui numele persoanei/victimei, locul sau alte detalii

4. Nu dezvălui detaliile din scrisoare

5. NU simplifica motivul la 1 singur factor

6. Nu prezenta fotografii, audio, etc

7. NU folosi limbaj care să “normalizeze” suicidul

(tot mai des printre tineri, sau nu a avut de ales.…)

Ce poți să faci ca jurnalist, ce ți se recomandă:

1. să prezinți informatii corecte despre unde și cum să ceri ajutor ! (și am văzut că unele televiuzi prezintă numerele de telefon pentru violență, trafic, ect)

2. să prezinți povești ale celor care au făcut față factorilor de stres și gandurilor suicidale

3. să educi publicul despre prevenirea suicidului

4. să fii prudent cand faci interviuri cu familia sau prietenii.