Eroii fără demoni
0Vă spun doar două nume: Adrian Rugină şi Claudiu Petre. Ei sunt doar două dintre cele 30 de victime care au murit în tragedia din clubul Colectiv, până la ora actuală. Când, probabil, mulţi dintre noi am fi călcat efectiv peste cadavre să ne salvăm, ei s-au întors ca să salveze. Aceştia sunt tinerii care au pierit, acesta este sacrificiul, aceasta este generaţia tânără a ţării care nu s-a rătăcit.
Nişte marginali au creat – în spaţiul virtual Facebook – o „dezbatere“ artificială despre demonii din seara de Halloween, despre rockerii care îşi merită soarta, despre satana şi alte jertfe sângeroase. Pentru că nu vreau să le perpetuez mesajele o să mă abţin de a vă da „legătura“ către ei. Ba chiar pe blogurile adevarul.ro este găzduit un text care explică, într-o formă mai mult sau mai puţin interpretabilă, cine sunt, de fapt, călăii din 30 octombrie. Suntem noi, generaţia tânără – egoistă, inconştientă, rătăcită, cu pasiuni nocive şi inutile. Doar că Dumnezeu nu se măsoară în plete şi muzica ascultată, se măsoară în actele unor oameni ca Adrian Rugină şi Claudiu Petre. Aceiaşi creştini „pustiiţi“ care au făcut ceea ce preoţii, autorităţile, legiuitorii ţării noastre nu sunt în stare să facă. S-au jertfit, cu adevărat, pentru semenii lor.
Fotograful Claudiu Petre reuşise să iasă din club atunci când a izbucnit focul, dar s-a întors după prietena lui, Flavia. Iar Flavia trăieşte acum, este în spital, şi se recuperează.
„Când am văzut flacăra în sus, mi-am luat geanta şi am fugit la uşă. Deci au fost câteva secunde. Mi-am dat seama că trebuie să stau cât mai jos, că nu mai respiram normal. M-am băgat într-un colt. M-a stins Claudiu. M-a luat afară şi s-a dus să mai salveze", a povestit Flavia, potrivit România TV.
În haosul de acolo, cu arsuri pe faţă şi cu mult curaj, Claudiu s-a mai întors după o persoană, cu care a ieşit, din club, pe braţe. Sunt neclare informaţiile despre ce s-a întâmplat mai departe cu el, iar speranţa că ar fi fost încă în viaţă s-a păstrat până în această dimineaţă când moartea lui a devenit o certitudine.
Claudiu a stins un foc şi a aprins o viaţă.
La fel ca el, Adrian Rugină (38 de ani) era unul dintre acei „tineri rătăciţi“, cu barbă şi un fizic impunător, pasionat de muzică rock şi, în general, de viaţă. Adrian era toboşarul trupei Bucium, foarte cunoscut şi îndrăgit de pasionaţii folk metal din industria noastră muzicală.
Şi Adrian reuşise să iasă din club fără să fie atins de flăcări, dar a decis să se întoarcă, să-i ajute pe cei rămaşi în urmă. Adrian n-a mai reuşit să iasă a doua oară. Ei au fost oamenii cu chip „demonic“ şi suflet dumnezeiesc.
La 26 de ani de la Revoluţie, încă mai avem români care n-au înţeles nimic din versurile lui Florian Pittiş. Sunt românii înguşti, fricoşi, românii care explică tragediile prin forţa divină. Când, de fapt, vinovaţii sunt aici, printre noi. O zic specialiştii, nu doar jurnaliştii.
Avocatul Dan Mihai spune clar, pe scurt, de ce e vorba de omor calificat, în noaptea fatidică de 30 octombrie. O noapte care n-are nicio legătură cu dovlecii, costumele şi focurile de Halloween. Nu, nu americanii sunt de vină pentru cei 30 de morţi din clubul Colectiv. De vină e capitonarea interiorului clubului (coloane interioare, tavan) cu burete neignifugat şi existenţa unei singure uşi de intrare/ieşire funcţională pentru circa 500 de persoane. De vină mai este lipsa unui sistem de securitate care ar fi trebuit utilizat pentru ca această tragedie să fie evitată. De vină este cangrena care distruge, pas cu pas, România: şpaga. Ne-a trebuit o tragedie să înţelegem că, de fapt, corupţia ucide. „Merge şi aşa“ ucide. Indiferenţa, prostia, lăcomia ucid.
Noaptea de 30 octombrie nu e niciun caz izolat, nu e nici satana şi nu-s nici demonii din concertele „de sub pământ“. Au fost ei, românii care pot schimba d-acolo, de sus, doar că nu le pasă ce se întâmplă aici, jos.
Later edit:
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti, încercând salvarea mai multor vieţi cu preţul sacrificiului suprem, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.
Lista persoanelor decedate după incendiul de la Clubul Colectiv*
1. Rusitoru Marius Stefan - 27 ani, Bucureşti
2. Stefan Hamed-Andrei - 15 ani, Bucureşti
3. Ionita Catalina
4. Simion Alexandru Catalin - 40 ani, Bucuresti
5. Epure Anda Ioana - 31 ani, Bucuresti
6. Buca Petre Andrei
7. Vieru Mihaela - 31 ani, Bucureşti
8. Vulcu Maria - 30 ani, Hunedoara
9. Petre George Claudiu - 35 ani, Bucureşti
10. Florea Valentina - 28 ani, Galaţi
11. Oprita Carmen Irina
12. Matei Gabriel - 42 ani, Urlaţi, Prahova
13. Palada Radu - 35 ani, Bucureşti
14. Tilie Nelu
15. Telea Vlad
16. Enache Diana
17. Baldovin Nicoleta - 26 ani, Roşiori de Vede, Teleorman
18. Tripa Ioan - 45 ani, Bucureşti
19. Rugina Adrian - 38 ani, Bucureşti
20. Georgescu Paul Alexandru
21. Ignat Constantin
22. Varlan Laurentiu - 30 ani, Bucureşti
23. Alexandru Mihai
24. Ion Maria
25. Fieraru Valentin
26. Stan Simona Livia - 27 ani Bucuresti
27. Monica Tănăsoiu
28. Liliana Gheorghe - 25 ani
29. Mimi Voicu - 31 ani
30. Alexandra Matache - 26 ani
31. Neidentificat
*Cifra victimelor care au decedat în urma incendiului este în curs de actualizare
Cine sunt oamenii care au murit în incendiul devastator din Clubul Colectiv