Erdogan, noi lecții neplăcute și umilitoare de politică externă pentru UE și NATO
0Nu ne place. Nu place multora. Dar, cel puțin în cazul principalelor țări cu putere reală de decizie din NATO și UE, trebuie să rabde deoarece n-au încotro, chiar dacă asta demonstrează, din nou, lipsa lor reală de mijloace de reacție și, până la urmă, dependența totală de veriga Ankara.
În cazul nostru, cum nu ne întreabă și nici nu ne va întreba nimeni, stăm pe locurile noastre. Dar nu stăm liniștiți cum ne îndemna un clasic al istoriei contemporane, ci mișcăm continuu, în poziția asta de „stând pe loc activ în care te faci că”, preferată de politicienii noștri deoarece arată astfel, fără costuri adăugate, că ar fi activi și se preocupă. În realitate, totul e un joc de fațadă.
Uite, spre exemplu, părea că situația gravă din Ucraina și dezvoltarea zilnică în zona de maximă primejdie a vectorului reprezentat de un posibil incident grav la centrala nucleară de la Zaporojie, începea să fie pe agenda politicienilor de la noi. S-a vorbit puțin, atâta timp cât s-a făcut o achiziție masivă de pastile de iod, apoi, când au început negocieri între diverșii actori super și direct interesați, noi n-am mai fost pe lista celor invitați și, implicit, nu cred că vom figura nici printre cei care vor fi în sala unde se vor desfășura discuțiile finale pentru rezolvarea situației. Spun asta deoarece mi se pare dincolo de orice imaginație acest dezinteres de acum al autorităților noastre față de rezultatele consemnate de Raportul Agenției Internaționale de Energie Atomică consacrat „situației de siguranță, de securitate și garanțiilor nucleare în Ucraina”, raport complet și detaliat asupra nivelului de risc uriaș aflat în imediata apropiere a României și care riscă în orice secundă să explodeze, la propriu, ca urmare a unui act ostil, militar sau terorist, afectând zone uriaș și populații din multe sau foarte multe state. Asta pentru că „reluarea tirurilor de artilerie asupra sau în proximitatea centralei de la Zaporojie este foarte neliniștitoare... instalațiile funcționează în condiții extrem de dificile și sub controlul forțelor armate ruse...nu este viabilă această situație în care personalul care deservește centrala este supus unui stres și unei presiuni ridicate și constante... ceea ce duce la creșterea riscurilor de producere a unor erori umane...La Zaporojie, situația este nesuportat”.
Mi-au atras atenția recomandările din raportul AIEA care spun, din nou, cât de urgentă ar fi stabilirea unei zone de siguranță, „no combat zone” în jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Evident, garantată de un actor extern. Cine va fi?
În acest context, Erdogan joacă din nou la nivel înalt, propunând că Turcia să fie aleasă pentru a continua „soluția coridorului pentru transportul grânelor”, adică să fie cu mult mai mult un mediator zonal, ci un actor nominalizat și susținut de ONU pentru rezolvarea unul al doilea panel vital al crizei ucrainene și folosind biroul funcțional de la Istanbul al ONU care, acum, supraveghează circuitul navelor garantat de Acord.
La întâlnirea sa cu Putin, Erdogan spunea că dorește să „evite un nou Cernobîl” și este destul de posibil ca Secretarul General al ONU să dorească să supervizeze o asemenea inițiativă, mai ales că ar răspunde îndemnurilor pe care le-a făcut în numeroase rânduri ca orice situație de criză să fie rezolvată în primul rând cu participarea actorilor locali sau regionali, dacă situația o impune. Este posibil oare să fie deschisă o negociere de urgență pe tema ofertei Turciei de a deveni putere de securitate garantă pentru un Acord pe tema centralei nucleare de la Zaporojie? Dacă da, atunci se precizează soluția unei viitoare negocieri sub egida Națiunilor Unite și în care Turcia să fie brokerul acceptat de securitate între Rusia și Ucraina? Asta ar fi fi, după episodul „coridorului grânelor” o a doua umilință majoră pentru Occident, scos complet din ecuația negocierilor politice și din soluția de securitate militară. Se va întâmpla și de astă dată ca ONU (care patronează Agenția Internațională de Energie Atomică) să facă exact la fel, excluzând din ecuație toți partenerii occidentali, inclusiv SUA? Am fi putut fi parte din soluția asta negociată sau di orice negociere pe probleme vitale din zona noastră de interes direct? Am fi vrut să fim?
Dar, între timp, Turcia, onorabilul nostru partener strategic, continuă să apese la maximum pedala de accelerație pentru evidențierea propriei poziții excepționale de forță, trecând la umilirea directă și publică a partenerilor săi, trimițând cui trebuie semnalul că, în orice joc, are convingerea că este și rămâne imposibil de ocolit. Și, ca atare, trebuie să fie parte din orice negociere.
Astfel, fără ezitare, în contextul recentelor escaladări de tensiune dintre parteneri NATO, a spus în urmă cu câteva zile că, Grecia „n-are niciun fel de valoare” în cadrul Alianței care este „puternică cu Turcia”. Plus această remarcă cu totul excepțio0nală și care ar trebui să dea de gândit multor aliați: „fără Turcia, NATO este slabă”
Mai mult, acum spune și că „Europa nu are decât ce-a semănat. Atitudinea Europei față de Putin și sancțiunile l-au pus, că vrem sau nu, în situația de a spune: „dacă faceți asta, eu voi face asta”... Putin folosește toate mijloacele și armele de care dispune și cea mai primejdioasă este gazul natural. Din păcate -și după părerea noastră este ceva nedorit – este exact ceea ce se petrece acum în Europa...Cred că Europa se va confrunta cu probleme serioase în iarna asta. Noi nu avem probleme din astea”.
Erdogan mizează – viitorul ne va spune cât de corectă este estimarea lui – că Occidentul începe să obosească în entuziasmul pentru Ucraina și că-i e mai frică de consecințele viitoare ale crizelor sociale care ar putea izbucni într-o iarnă a marilor privațiuni. Noi pe ce mizăm?
Se încarcă comentariile...
