Echivocurile Monicăi Macovei

Există subiecte politice care pentru mine nu pot fi negociate: avortul şi violenţa asupra femeilor. Fiecare îşi poate selecta preferinţe şi priorităţi politice, cele două menţionate anterior sunt ale mele. Votul meu depinde de cât de departe sau cât de aproape sunt candidaţii faţă de dreptul femeilor de a recurge la întrerupere de sarcină şi de reglementarea adecvată a violenţei asupra femeilor.

În raport cu aceste două teme nu vreau echivocuri. Dacă există situaţii care pot da naştere unor echivocuri, nu le accept.

Echivocuri în presă

Am citit marţi un interviu în care întrebată fiind „care este poziţia dvs. în ceea ce priveşte avortul?”, Monica Macovei a spus: „referitor la avort, sunt în favoarea alegerii informate şi conştiente a vieţii”.

Dacă ar fi răspuns „referitor la avort, sunt în favoarea alegerii informate şi conştiente” m-aş fi gândit că este un răspuns onorabil în condiţiile în care discuţiile şi dezbaterile care însoţesc avortul sunt oricum, numai simple nu. Dar, nu aşa a răspuns. Mă întreb eu, care este opusul vieţii? Este moartea, nu parentalitatea asumată cu responsabilitate, ceea ce înseamnă că dacă alegi informat şi conştient să faci întrerupere de sarcină, alegi moartea, nu viaţa.

Răspunsul ei este unul ambiguu, deschis interpretărilor. Ca să îmi clarific nelămuririle, am căutat alte intervenţii ale sale referitoare la avort. Am găsit acest articol din luna mai când Monica Macovei a dat un vot negativ Raportului Estrela în Parlamentul European, redau mai jos o parte din intervenţia sa:

„Nu puteam fi de acord cu prevederi din raportul Estrela, care încercau impunerea în toate ţările membre UE a unor politici sexuale şi de sănătate cu implicaţii negative asupra vieţii, sănătăţii, educaţiei, libertăţii şi familiei. În plus, este dreptul fiecărui stat membru şi al cetăţenilor săi să îşi stabilească propriile reguli de reglementare în aceste domenii. Mă refer, de exemplu, la faptul că raportul elimina obiecţia de conştiinţă pentru doctorii şi personalul medical care refuză să efectueze un avort din motive morale sau religioase. Dacă un doctor anume nu vrea să facă un avort invocând obiecţia de conştiinţă, nu trebuie să fie obligat, ci trebuie să i se respecte libertatea de a decide.”

Mi se pare curios cum Monica Macovei nu a reţinut de dragul echilibrului discursiv şi politic faptul că state membre ale Uniunii Europene limitează accesul femeilor la drepturi sexuale şi reproductive (de exemplu Polonia şi Italia), ceea ce face ca “unele cetăţene europene să fie mai cetăţene decât altele”. Mi se pare curios că referirile la obiecţia de conştiinţă nu au fost asociate şi cu anumite situaţii în care dreptul la obiecţia de conştiinţă poate intra în conflict cu dreptul la viaţă al femeii însărcinate ori că nu s-a întrebat cum este compatibilă obiecţia de conştiinţă cu avortul terapeutic. Ca să facem un exerciţiu de memorie, în contextul procesului de modificare a Codului Penal din anul 2009, Parlamentul a primit solicitări pentru limitarea dreptului femeilor la avortul terapeutic care este menit să salveze viaţa femeilor însărcinate în condiţii de urgenţă medicală la orice vârstă a sarcinii. Poate veţi spune că merg departe cu acest exerciţiu de memorie. Eu cred că nu fiindcă un răspuns politic la o temă sensibilă şi vulnerabilă, trebuie să se situeze într-un context bine definit în care inclusiv avortul terapeutic a fost subiect de ingerinţă politică.   

În ciuda echivocurilor pe care le produc răspunsurile Monicăi Macovei, îmi este destul de clar că acestea sunt diferite de cele ale organizaţiilor religioase ori ale unor politicieni despre care am mai scris, precum Iulian Capsali ori Mihail Neamţu.  

Echivocuri în programul politic

Şi în programul politic al Monicăi Macovei, faimosul Decalog, la capitolul 10 regăsim interesul pentru tema avortului:

„Copiii şi femeile au nevoie de protecţie împotriva violenţei familiale. Inclusiv copiii încă nenăscuţi trebuie protejaţi: sunt împotriva banalizării avortului, deşi consider că statul nu trebuie să intervină decât educativ, nu prohibitiv."

Terminologia pe care o foloseşte, respectiv de "copii nenăscuţi" este problematică deoarece deschide interpretări potrivit cărora "copilul nenăscut" este inclus în categoria "persoană". Discuţiile sunt complexe în această zonă, tocmai de aceea este bine ca un om politic să utilizeze cu responsabilitate termenii. Având în vedere studiile juridice ale domniei sale nu cred că nu cunoaşte implicaţiile şi vulnerabilităţile. Având în vedere pregătirea specifică din sfera drepturilor omului, cred că ştie dezbaterile şi liniile de argumentare din jurul noţiunii "copiii nenăscuţi". Aveţi aici un text scris în 2013 de Gabriel Andreescu.  

Îmi displac echivocurile pe care le conturează de această dată programul său politic, nu doar răspunsurile din presă ori deciziile luate în calitate de membră a Parlamentului European.   

Am reţinut rezerva explicită faţă de intervenţia prohibitivă a statului în legătură cu avortul şi rolul educativ al acestuia. Dar, un program coerent politic care atinge zona drepturilor sexuale şi reproductive ar fi amintit probabil la capitolul 7 şi nevoia de a aduce educaţia sexuală în secolul 21 în şcolile din România. Eu cred că oamenii liberi trebuie să fie instruiţi nu doar ca să muncească în secolul 21, ci şi cum să-şi trăiască „responsabil” viaţa privată, adică referitor la planning familial, mijloace contraceptive.

Dar, ştiam care este opinia Monicăi Macovei despre educaţia sexuală în şcoli din mai 2014, din presă, este drept, tot pornind de la Raportul Estrela :

„Raportul ignoră dreptul părinţilor de a decide în privinţa educaţiei copiilor, introducând obligativitatea educaţiei sexuale în şcoli cu o viziune favorabilă homosexualităţii, transsexualităţii şi bisexualităţii. Sigur ca este necesară educaţia sexuală în şcoală, dar aceasta trebuie să fie echidistantă şi să aibă loc la o vârstă pe care, eventual, psihologii o stabilesc ca fiind potrivită. De asemenea, dreptul părinţilor de a decide cu privire la educaţia copiilor lor trebuie respectat, cerinţă pe care o găsim şi în Convenţia ONU privind educaţia.”

Din acelaşi articol, vă invit să aflaţi şi opinia europarlamentarei Renate Weber, de dragul înţelegerii diferite a acestei teme:

„Educaţia sexuală este de maximă importanţă şi cred că aici trebuie să fim realişti. Dacă mergem cu ipocrizie şi spunem că ar trebui să fie doar la liceu, iertaţi-mă, este mult prea târziu. Realităţile, statisticile demonstrează că foarte multe adolescente rămân însărcinate, iar sarcinile acestea nedorite nu contribuie la o natalitate sănătoasă a unei naţii, ci dimpotrivă la copii care rămân pe străzi mulţi dintre ei şi îi vedem chiar din păcate, iar statul nu are suficiente mijloace sau nu ştie cum să managerieze această chestiune (...)“.

Revenind la candidata Monica Macovei, în capitolul dedicat educaţiei, apreciez introducerea creşelor şi a grădiniţelor, dar nu cred că este adecvată inserarea unui secţiuni despre natalitate aici, pentru ca puţin mai încolo fraza să o cotească înspre programe de armonizare a vieţii de familie cu profesia (vezi "sprijinirea mamelor active"). Era mai potrivit ca această parte să se numească simplu “educaţie timpurie”:

„Câţi copii, atâtea locuri la creşe şi grădiniţe. Voi milita pentru crearea unui program naţional de stimulare a natalităţii cu respectarea libertăţii individuale şi de cuplu, şi de sprijinire a mamelor active. Angajatorii trebuie să fie stimulaţi să creeze creşe la locul de muncă.”

Apreciez că vede violenţa în familie ca o problemă politică, dar ţin minte că în calitate de europarlamentară, domnia sa a dat un vot negativ Raportului Zuber despre care am mai scris.

Curios sau nu, documentul acoperea şi zona aceasta de interes - violenţa asupra femeilor- fiindcă invita statele membre să depună eforturi în vederea combaterii ei (citiţi începând cu punctul 65, de pildă).

Probabil că Monica Macovei a fost ideologic nemulţumită (printre altele probabil) de aprecierea cotelor din acest Raport. Dacă aşa stau lucrurile (şi cred că nu mă înşel având în vedere declaraţiile sale din campanie când a fost invitată la Gândul), atunci votul negativ de respingere a cotelor a fost mai important decât unul pozitiv care politiza mai puternic violenţa asupra femeilor.      

Echivocurilor de mai sus, le voi adăuga vecinătăţile de campanie. O nedumerire este pentru mine cooptarea lui Adrian Papahagi în echipa extinsă. Pornind de la această vecinătate, poate nu este întâmplătoare crearea acestor echivocuri. Adrian Papahagi, alături de alţi simpatizanţi şi membri activi ai PDL, a fost un susţinător al proiectului redactat de Asociaţia Pro Vita şi sprijinit politic de PDL, mai jos reiau ceea ce scria domnia sa în 2012:  

„Putem încerca să  descurajăm avorturile prin informare. Există în acest sens un proiect de lege redactat de Asociaţia Pro Vita, pe care îl susţine şi Fundaţia Creştin-Democrată“.

Reamintesc faptul că acest proiect sprijinit de Marius Dugulescu şi Sulfina Barbu, contestat puternic de mai multe organizaţii nonguvernamentale, a căzut la vot în Parlament, detalii găsiţi aici.

Eu am aflat prima dată despre existenţa lui Adrian Papahagi în 2005 când m-am împiedicat de titlul unui articol „Feminismul şi adevăratele priorităţi pentru femei”. Mi-a atras atenţia că Adrian Papahagi era „posesorul priorităţilor adevărate”, pentru că alegerile pe care le făceau femeile erau false fiindcă proveneau probabil din nişte “minţi de femei”. Textul publicat pe 17 octombrie 2005 în „Averea”, nr. 137, trebuie citit în întregime pentru că aici deplânge inclusiv intrarea femeilor pe piaţa muncii care a dus la dublarea forţei de muncă şi implicit a generat faptul că „un bărbat cu un serviciu mediu nu mai câştiga suficient pentru a-şi întreţine singur familia”.  Redau aici finalul textului:

“Prioritatea nu e numărul femeilor în politică sau la conducerea diveselor instituţii, nici accesul lor la educaţie, ci încurajarea natalităţii şi combaterea violenţelor familiale”.  

Pot să salut condamnarea violenţei, nu şi restul concluziei, mai ales referirea la educaţie şi mă pot mira de strania vecinătate din campania electorală.

Mi-am adus aminte din nou de un text scris în 1918 de o minte luminată, proprie unei societăţi deschise, cea a lui Alexandru Vlahuţă care cred că se potriveşte aici.

“Din fericire pentru ambele părţi, argumentele pe care ne-am sprijinit până azi în susţinerea vechii teze moştenite de la omul cavernelor: că o jumătate de omenire are dreptul de a porunci, iar cealaltă numai datoria de a se supune...s-au dus de-acum şi ele cu cele din urmă sfărâmături ale unei lumi despre care multe se vor spune, dar mai ales aceasta: c-a trăit prea mult. Vremea ne cere pe toţi... (Alexandru Vlahuţă, Buletin trimestrial, anul, nr.2, aprilie 1918, Iaşi, art. Drepturile femeii, pag. 2)

Am evitat să scriu despre cele două candidate la prezidenţiale. Până marţi când m-am răzgândit după ce am citit interviul Monicăi Macovei din Metropotam. Privind subiectele sensibile social, ştiu că Monica Macovei a stârnit simpatie şi fiindcă a afirmat că ar dori ore de istoria religiilor în şcoli. Cred că pornind de aici s-a construit treptat susţinerea unora, poate chiar a multora faţă de Monica Macovei. Am văzut unele comentarii pe Facebook potrivit cărora ambiguităţile introduse de candidată privind avortul sunt singurele pe care le vor permite. Eu nu le accept pentru că avortul este un subiect asupra căruia nu vreau ambiguităţi, nu vreau echivocuri şi nici răspunsuri politicianisto-piariste voalate din care fiecare să ia ce are chef şi să înţeleagă ce poate. Cred că mai este încă timp pentru clarificări.