După 20 de ani… Europa după Maastricht

Aşa cum se întâmplă în istorie, un concept este mai puternic, cu cât rezistă în timp. Sunt tratate impunătoare semnate la mari congrese şi conferinţe care au eşuat lamentabil, imediat cum a izbucnit o criză, sunt înţelegeri semnate pe un şerveţel la un pahar de vodcă şi scotch care au împărţit Europa cincizeci de ani.

La ora la care am ales să aştern pe hârtie aceste rânduri am ales să pornesc de la o sintagmă atât de întâlnită în filme, aceea a accelerării timpului şi a împingerii acţiunii cu 20 de ani, cu acceaşi actori, dar cu un efort în plus din partea machiajului.

Citeam cu ani în urmă un articol, în care cunoscutul actor Jean Paul Belmondo a fost gata să dea în judecată un caricaturist care îl creionase cum va arăta peste 20 de ani. Problema e că la capătul celor 20 de ani, îndrăgitul actor avea să arate aproape ca în desenul cu pricina.

Personal, în 1992 îmi era greu să-mi imaginez cum va arăta Europa după Maastricht. O pun şi pe seama vârstei de atunci, şi pe seama faptului că nici politicienii de atunci nu prea ştiau cam ce se petrecea în localitatea olandeză.

România votase cu câteva luni în urmă, în noiembrie 1991 Constituţia postdecembristă, se anunţa un an electoral la finele căruia Ion Iliescu devenea preşedinte al României, în timp ce Convenţia Democrată ca forţă de opoziţie urma să aştepte lingându-şi rănile încă vreo patru ani. Europa era încă departe, noi ne reveneam din comunism, privatizam şi nu prea, consumam resurse spre domenii neperformante şi ne întrebam aşa oare cum va fi să fim în Europa, de care ştiam de pe la Europa Liberă şi de pe la cei întorşi din exil, care povesteau asemeni celor de la Hanul Ancuţei cum poţi să iei o amendă usturătoare dacă nu arunci ambalajul unei ciocolate la coşul de hârtie, cum claxonatul, invocarea rudelor feminine de către şoferi nu existau.

Atunci, cineva a avut o idee. În decembrie 1991, reprezentanţi ai statelor componente ale Comunităţilor Europene au decis că replierea tactică din timpul Războiului rece trebuia să fie înlocuită cu avansul la fel de tactic către piaţa virgină a Europei Centrale şi de Est. Încă din 1989, Polonia şi Ungaria primiseră ajutor sub forma Fondurilor Phare, o reţetă ce avea să fie ulterior extinsă.

Astfel, la nici două luni, la 7 februarie 1992, s-a semna Tratatul de la Maastricht. Acesta introducea termenul de Uniunea Europeană, în locul noţiunii Comunităţilor Europene. El introducea o construcţie politică cu trei piloni: Comunităţile Europene, Politica externă şi de securitate comună – PESC , Cooperarea poliţienească şi în materie penală- JAI. Totodată, apărea pentru prima dată noţiunea de cetăţenie europeană- un concept care oferea cetăţenilor statelor membre un plus de drepturi dar şi de obligaţii, el neînlocuind însă principiul cetăţeniei statului de origine. Totodată, s-a decis că până la 1 ianuarie 1999, etalonul E.C.U. să devină monedă unică europeană –Euro, care să circule într-un teritoriu vast (numit Zona Euro, la care accesul se făcea pe baza a trei criterii de convergenţă, în cadrul Uniunii Economice şi Monetare), depăşit doar de denarul roman din Antichitate. Totodată s-a introdus principiul codeciziei, adică Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri să împartă atribuţiile în anumite domenii.

Totodată, s-a înfiinţat şi Comitetul regiunilor cu rolul de a optimiza dezvoltarea regiunilor europene, precum şi Oficiul European de Poliţie-EUROPOL.

Aşa cum se întâmplă în istorie, un concept este mai puternic, cu cât rezistă în timp. Sunt tratate impunătoare semnate la mari congrese şi conferinţe care au eşuat lamentabil, imediat cum a izbucnit o criză, sunt înţelegeri semnate pe un şerveţel la un pahar de vodcă şi scotch care au împărţit Europa cincizeci de ani.

Tratatul de la Maastricht a dat naştere unui vis. Asemenii recesiunii mondiale din 1929-1933, care a fost o încercare pentru dolar, actuala criză este testul pentru Euro.

Oricare ar fi situaţia mondială, Tratatul de la Maatricht, intrat în vigoare cu oarecare emoţii, la 1 noiembrie 1993, va rămâne memorabil în istoria Europei.