Două premiere de top la Excelsior

0
0
Publicat:

Cele mai recente două premiere din stagiunea 2022-2023 a teatrului bucureștean Excelsior, „Solaris” și „Orașul nostru”, semnate de regizori din generații diferite (Bobi Pricop și, respectiv, Alexandru Dabija), sunt spectacole ce merită descoperite.

„Orașul nostru”, regia Alexandru Dabija FOTO Andrei Gîndac
„Orașul nostru”, regia Alexandru Dabija FOTO Andrei Gîndac

Când aud de „Solaris”, cinefilii se gândesc la capodopera lui Andrei Tarkovski din 1972 și, poate, la remake-ul hollywoodian al lui Steven Soderbergh din 2022, în care starul George Clooney a preluat rolul interpretat memorabil, cu trei decenii mai devreme, de către actorul lituanian Donatas Banionis. Însă, pentru iubitorii literaturii (nu doar) science-fiction, „Solaris” este, înainte de toate, superbul roman al lui Stanisław Lem, publicat prima oară în 1961. În 2019, David Greig a adaptat pentru scenă romanul scriitorului polonez. Iar în 2023, adaptarea dramaturgului scoțian, tălmăcită în română de poetul Andrei Dósa, a stat la baza montării lui Bobi Pricop de la Teatrul Excelsior.

În spiritul epocii noastre, Greig l-a făcut pe Kelvin, protagonistul lui Lem, femeie, la fel ca și pe Sartorius, unul dintre cei doi locuitori ai stației de cercetare științifică găsiți de eroul-devenit-eroină pe enigmatica planetă Solaris. Ca atare, și Harey, iubita dispărută a lui Kelvin din roman, s-a transformat în bărbat, Ray. În spectacolul lui Pricop, schimbarea de gen funcționează eficient și pentru că actorii sunt excelenți. Kelvin este interpretat de Camelia Pintilie, selectată printre cei „10 pentru FILM” de la Transilvania International Film Festival 2023 (acel program al TIFF-ului clujean propune, ediție după ediție, câte zece actori de teatru înzestrați profesioniștilor din industria cinematografică). Ray este (re)adus la viață de Bogdan Nechifor, actor cu roluri notabile și în filme românești (de pildă, în „Poate mai trăiesc și azi”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, unde o avea alături pe Nicoleta Hâncu). Snow (Snaut la Lem), celălalt cercetător întâlnit de Kelvin pe Solaris, e jucat de Mircea Alexandru Băluță, iar Sartorius, de Oana Predescu (pentru mine, revelația montării de la Excelsior). Acestora li se adaugă – în înregistrări audio-video inteligent integrate în spectacol – Florin Piersic Jr., în rolul lui Gibarian, fostul coleg al lui Kelvin, care s-a sinucis înainte de sosirea acesteia pe stația spațială.

În adaptarea romanului, jargonul științific a fost redus la minimum, ceea ce face spectacolul teatral mai accesibil și agreabil pentru publicul de azi. Semnificațiile universale și mesajul umanist nu s-au pierdut în traducere, rămânând la fel de puternice ca în pledoaria pentru iubire, cu riscul însingurării, din opera inspiratoare a lui Lem. Montarea mai beneficiază de un decor proteic și costume create de Oana Micu, puse în valoare de designul de lumini al lui Costi Baciu, precum și de muzica originală, compusă de Eduard Gabia, și cea preluată (cu un hit Radiohead care stăruie după ieșirea din sală).

Cea mai nouă premieră a Teatrului Excelsior este „Orașul nostru”, în regia lui Alexandru Dabija – indimenticabilul actor din filmele de la Radu Jude, de la „O umbră de nor” la „Potemkiniștii”, trecând prin lungmetrajele „Aferim!”, „Inimi cicatrizate” și „«Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari»”.

Piesa în trei acte „Orașul nostru” (1938), de Thornton Wilder (scriitor distins cu trei Premii Pulitzer, dintre care două pentru dramaturgie, iar unul dintre acestea chiar pentru textul dramatic în discuție), a fost declarată de Edward Albee „cea mai bună piesă americană scrisă vreodată”. În 1940 a ieșit o adaptare cinematografică onorabilă, purtând același titlu, în regia lui Sam Wood și cu colaborarea lui Wilder, care a aprobat introducerea decorurilor (inexistente în piesă) și modificarea evenimentului dramatic din final. Traducerea în română a „Orașului nostru”, realizată de eseistul Radu Lupan, a fost inclusă în minunata antologie în două volume „Teatru american contemporan” (Editura pentru Literatură Universală, 1967) și, ulterior, utilizată pentru mai multe montări, până la cea a lui Dabija de la Excelsior.

Textul dramatic al lui Wilder reprezintă un admirabil exemplu de metateatru, având plotul plasat chiar în teatrul unde piesa este pusă în scenă. Spectatorii sunt călăuziți în universul ficțional de către trei „regizori tehnici” (aici, unul dintre aceștia este interpretat de același Bogdan Nechifor, vedetă a trupei de la Excelsior, iar ceilalți de Iulia Samson și Dan Pughineanu), care îi stimulează să-și imagineze cadrul narațiunii (absența decorurilor m-a dus imediat cu gândul la „Dogville”, capodopera lui Lars von Trier) sau le prezintă trecutul și viitorul personajelor, suplinind elipsele temporale (cele trei acte acoperă o perioadă de 12 ani, începând odată cu secolul XX).

Dintre cei 2.642 de locuitori pe care îi are inițial orășelul Grover’s Corners (New Hampshire), ies în evidență două cupluri middle-class de vecini și unul dintre cei doi copii ai fiecăruia, descendenții ajungând să se căsătorească la puțin timp după absolvirea liceului. Într-o comunitate preponderent tradiționalistă, bărbații pun pâinea pe masă, iar femeile au în grijă gospodăria și grădina de lângă casă. Doamna Webb (Oana Predescu, și aici perfectă în rol) e consoarta redactorului-șef al gazetei locale (Mihai Mitrea) și mama lui Emily (Dana Marineci, revelația acestui spectacol), iar prietena sa, doamna Gibbs (Mihaela Trofimov, și ea impecabilă), e soție de doctor (Doru Bem) și părinte al lui George (din nou, Mircea Alexandru Băluță).

Captivantul spectacol al lui Dabija desfată și emoționează totodată (episoade precum conștientizarea dragostei dintre cei doi tineri sau întoarcerea în timp a lui Emily sunt tulburătoare), și grație întregii distribuții, foarte bine aleasă și condusă. Iar momentele muzical-coregrafice (pentru care Ada Milea a creat trei cântece, câte unul folosit în fiecare act) sunt uluitoare.

Dacă vreți să petreceți două ore cu folos, puteți merge să vedeți „Solaris” și/sau „Orașul nostru” la Teatrul Excelsior.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite