Două minunate musicaluri marca Răzvan Mazilu la Excelsior

care se joacă de regulă cu casa închisă – sunt două musicaluri montate de regizorul, coregraful și creatorul de costume Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior: „Familia Addams” și „Opera de trei paralele”.

„Opera de trei parale”, regia Răzvan Mazilu FOTO Andrei Gîndac

Un musical bun e un lucru foarte mare. Și un regizor de teatru român care are rețeta unui musical bun, demn chiar de Broadway, este, fără îndoială, Răzvan Mazilu (distins de UNITER în 2022, pe deplin meritat, cu un „premiu pentru dezvoltarea spectacolului de muzical în România”). Cine altul ar fi capabil ca, fără a părăsi sfera genului, să se deplaseze atât de agil de la umorul gotic al clanului imaginat de Charles Addams la distanțatoarea demistificare brechtiană?

„Familia Addams” (libret de Marshall Brickman și Rick Elice, muzică și versuri de Andrew Lippa, traducerea textului de Carmen Stanciu și a songurilor de Alex Ștefănescu), deja un hit al Teatrului Excelsior (nominalizat la Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol), a avut premiera bucureșteană în 2019, la nouă ani de cea de pe Broadway. La Excelsior vin cu entuziasm copii și adolescenți care au descoperit animațiile Warner Bros. (seria și filmele) având în centru trăsnita familie ori, mai recent, primul sezon, filmat în România, al unui popular serial Netflix, „Wednesday”, printre ai cărui creatori se numără Tim Burton. Cu avânt vin și adulții care au crescut cu delectabilele filme Paramount Pictures ale anilor ’90, reluate într-o veselie de posturile de televiziune românești. Dar vin și spectatori mai vârstnici, care nu sunt familiarizați cu producțiile menționate mai sus (și, probabil, nici cu conceptul de „transmedia storytelling”, teoretizat de Henry Jenkins), care știu să aprecieze și să se bucure de un musical reușit. Și, de la „Familia Addams” a lui Răzvan Mazilu, nimeni nu pleacă dezamăgit.

„Opera de trei parale” (de Bertolt Brecht și Kurt Weill, cu tălmăcire în română de Ozana Oancea – text și Nina Cassian – songuri, versurile fiind adaptate de colectiv pentru scenă) a fost premiera-eveniment a Teatrului Excelsior din 2022. Atracția montării s-a datorat și decorului fabulos conceput de Dragoș Buhagiar. Însă, pentru faptul că spectacolul umple în continuare sala Excelsiorului, principalii responsabili sunt Răzvan Mazilu și membrii echipei artistice coordonate de el.

Știm cât de dificil este să fii actor de musical. Artist total, el trebuie să fie nu doar un actor remarcabil, ci și un cântăreț și dansator pe măsură. Iar, la acest capitol, Răzvan Mazilu (el însuși un interpret-coregraf excepțional) pare să joace doar cărți câștigătoare. Pentru musicalurile de la Excelsior, regizorul i-a ales, pe baza calităților vocale, pe cei mai potriviți actori din trupa teatrului, i-a pregătit cu specialista Maria Alexievici și i-a pus alături de profesioniștii genului instruiți la școala sa.

Starul celor două spectacole este Lucian Ionescu, care se metamorfozează splendid atât în macabrul cap de familie Gomez Addams (interpretare care i-a adus Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal), cât și în seducătorul cap de bandă „Mackie Șiș”. Impresionează, din trupa Excelsiorului, Dan Pughineanu, ca Lucas, iubitul „normal” al lui Wednesday, și, mai ales, ca Marlene (trimitere evidentă – și prin look – la divina Dietriech), amfitrionul-raisonneur al „Operei” (Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar). Tot din echipa teatrului, se impun Ana Udroiu (Wednesday Addams și Lucy Brown, ce intră într-un duel antologic cu Polly Peachum), Oana Predescu (nominalizată la Premiul UNITER pentru Morticia Addams) și Mihai Mitrea (Unchiul Fester și Jonathan Jeremiah Peachum). De fapt, toți membrii celor două distribuții ar merita pomeniți, fiindcă toți se integrează perfect în angrenajul gândit de regizor.

Mi-au plăcut, desigur, și asocierile cu cinematograful din cele două spectacole ale lui Răzvan Mazilu. De pildă, „Familia Addams” se deschide cu proiecția unor secvențe din horroruri expresioniste, precum „Cabinetul doctorului Caligari”, „Nosferatu” și „Omul care râde”. În viziunea regizorului, polițistul Smith (Alex Popa) din „Opera de trei paralele” îmbină trăsăturile „Vagabondului” lui Chaplin cu cele ale unui „Keystone cop” (savuroasa scenă a urmăririi e un omagiu adus comicului slapstick).

„Familia Addams” și „Opera de trei parale” sunt două musicaluri pline de dinamism și culoare, care te absorb imediat în lumea lor și nu te lasă să le scapi de sub vrajă mult timp după ce părăsești teatrul. Deși au surse foarte diferite, amândouă mustesc de viață și oferă personaje cuceritoare. Sunt, cred, două spectacole care i-ar „converti” și pe cei care resping teatrul muzical.