„Doctorul” care pune degetul pe rană

Cu căștile pe urechi, percuționistul (Luca Șofron) lovește tobele energic, făcând să vibreze sala aproape golită de spectatori. Este pauza spectacolului „Doctorul”, de Robert Icke, la Teatrul Nottara, și puținul public rămas pe scaune privește interesat și un pic nedumerit dezlănțuirea muzicianului aflat într-o lojă în stânga scenei. Brusc, o femeie începe să vocifereze din loja centrală. Îi strigă artistului să se oprească, fiindcă deranjează cu zgomotul produs, însă nu obține niciun răspuns. Evident, nu a fost auzită.

Vecinii de scaune sunt amuzați de încercarea femeii și își văd de ale lor. Răpăitul tobelor continuă. Și dintr-o dată, protestatara apare în loja bateristului și își reia solicitarea, aparent pe același ton vehement. Este întreruptă imediat de însuși Andrei Șerban, aflat în loja alăturată. „Lăsați-l, doamnă, face parte din spectacol!”, se aude replica regizorului. Femeia mai spune ceva, apoi dispare și revine la locul său. În scurt timp, sosește o reprezentantă a teatrului, care o chestionează în legătură cu nemulțumirile și o invită să iasă, dacă e deranjată. Incidentul se termină cu părăsirea sălii.

În urma femeii, se aud părerile împărțite ale martorilor. L-a atins pe muzician? L-a agresat verbal, țipând la el? Sau doar și-a spus părerea, așa cum avea dreptul? Ecourile se sting după final, când femeia e văzută iar la loja percuționistului, lăsând impresia împăcării.

Tulburător este că episodul de la pauză a replicat oarecum ceea ce se petrecuse pe scenă. În centrul poveștii scrise de Robert Icke, o adaptare a piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler, stă doctorița și cercetătoarea Ruth Wolff („cu doi de f”, cum precizează mereu personajul excelent interpretat de Ada Navrot), fondatoarea unui reputat institut specializat în boli neurodegenerative, care sfârșește prin a fi pusă la zid ca urmare a unei decizii luate pentru a proteja o pacientă minoră. Decizie care o adusese în conflict cu un preot catolic de culoare (expresiv Ionuț Grama în rol).

Și așa cum, pornind din acest punct, doctoriței i se impută, discutabil, că l-ar fi îmbrâncit pe prelat, vina amplificându-se prin atribuirea altor intenții și prejudecăți împricinatei (că ar avea ceva cu creștinii, bărbații și persoanele de culoare, fiindcă ea este evreică, femeie albă, dintr-o clasă socială înaltă și din comunitatea gay), tot așa și-n public, opiniile despre incident se inflamează, deși nimeni n-a văzut exact dacă spectatoarea nemulțumită chiar l-a atins pe baterist. Se dovedește astfel că regizorul Andrei Șerban a fost foarte inspirat gândind spațiul ca un tot unitar, incluzând publicul în spectacol.

Deschiderea scenei către sală s-a manifestat de altfel constant. Actorii au coborât printre rânduri sau au chestionat spectatorii pe teme sensibile, de la dreptul de a fi tu însuți, fără măști, în societatea actuală grăbită să eticheteze și să acuze, până la dureroasa problemă a avortului. În seara avanpremierei din 29 noiembrie, publicul s-a abținut să reacționeze, neștiind dacă trebuie sau nu să răspundă. Dar și tăcerea e un răspuns, cum bine a punctat dr. Copley (foarte convingător Adrian Nicolae!).

Textul concentrează îndrăzneț cam toate subiectele delicate sau explozive ale momentului, ceea ce-l face poate inconfortabil pentru unii privitori. Linșajul mediatic bazat pe insinuări și afirmații scoase din context, distrugerea reputației prin campanii online, încurajarea violenței de limbaj care generează și atacuri concrete, contestarea competenței profesionale de către voci lipsite de pregătirea necesară, dar pline de tupeu, toate acestea se întrepătrund cu chestiuni precum cultura woke, drepturile LGBT+, antisemitismul, conservatorismul radical, mișcarea pro-viață, credința, rasismul, ipocrizia politică ș.a. Un amestec care ar fi putut să iasă indigest, dar care, dimpotrivă, ține publicul alert, concentrat, fascinat.

Iar pentru asta meritul le revine și regizorului și echipei sale (traducătoarea Irina Velcescu, regizorul asociat Daniela Dima, scenografa Irina Moscu, light designerul Cristi Șimon), dar și distribuției. În afara actorilor deja menționați, extraordinari în rol sunt Isabela Neamțu (dr. Hardiman, un personaj fără scrupule, întruchipat fără cusur), Cristina Juncu (Sami, o figură vulnerabilă, în căutarea propriei identități și a iubirii), Tudor Cucu-Dumitrescu (un Rezident cu porniri ariviste și capabil de ticăloșii), Andreea Măcelaru Șofron (ministra Flint, lipsită de cuvânt și onestitate, ca mulți politicieni) și Șerban Gomoi (un alunecos dr. Murphy, ascunzându-și ambițiile personale în spatele discursului despre credință). La rândul lor, Laura Vasiliu (devotata Charlie), Lumința Erga (dr. Cyprian, leal și echilibrat) și Raluca Jugănaru (PR-ista Rebecca Roberts) merită remarcate.  

Rezultatul este un spectacol memorabil, extrem de actual și care invită la reflecție. Într-o lume în care libertatea și competența sunt puse sub semnul întrebării, „Doctorul” nevoit să lupte pentru a-și apăra reputația, integritatea și chiar viața poate fi, la un moment dat, oricare dintre noi.