„Directorii Teatrului Naţional din Bucureşti” de Ionuţ Niculescu, o excepţională istorie teatrală. Portretul directorului Ion Luca Caragiale

0
0

La sărbătorirea, în 2002, a unui veac şi jumătate de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare, directorul noului muzeu al Teatrului Naţional, Ionuţ Niculescu, a scris pomenita istorie a celor 44 – până atunci – directori ai Teatrului Naţional, document de o remarcabilă valoare şi istorică şi literară.

Cu o rigoare de mare istoric, scotocitor al izvoarelor istorice, dar şi scriitor cu adevărat de inspiraţie balzaciană, Ionuţ Niculescu – dedicat o viaţă Navei Amiral a teatrului românesc – ne-a lăsat portrete fermecătoare, singulare în toată istoria teatrului românesc.

Între aceste portrete, unul dintre cele mai savuroase şi cuceritoare, rămâne cel al dramaturgului şi prozatorului unic, inegalabil în literatura română, I.L. Caragiale, a cărui scurtă direcţie rămâne exemplară.

Ne onorăm să vă oferim din rara carte, nepusă în vânzare, tipărită cu sprijinul ziaristului, dramaturgului şi editorului Valentin Nicolau în editura proprie, Nemira.

Desprindem azi fragmentul care evocă prima zi de director al Teatrului Naţional a marelui Caragiale.

„Decretul întocmit de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Titu Maiorescu, este semnat de rege la 2 iulie 1888 dar numirea lui I.L. Caragiale are caracter retroactiv de la data de 26 iunie, a doua zi după ce precedentul director şi membrii Comitetului teatral demisionaseră. Caragiale se instalase la Teatrul Naţional ca în propria sa casă, gospodăreşte, aşa cum va mărturisi curând într-o scrisoare adresată domniilor lor, domnii redactori ai ziarelor din Bucureşti: Intru dimineaţa, la 8 ceasuri în Teatru. Lucrez în birou până la 11; la 11 precis trec în sala probelor, unde dirijez cu regizorul, dl Gusty, repetiţia până la 3 d.a. De la 3 până la 6, Teatrul e închis; avem o pauză. La 6 precise, niciun minut mai târziu, sunt în sala probelor, unde lucrez cu cea mai amănunţită luare-aminte la pregătirea spectacolelor. Vin cel dintâi în Teatru şi ies cel din urmă, când s-a sfârşit repetiţia de seară, la 10 ceasuri. Oamenii de serviciu şi artiştii pot să ateste despre aceasta.”

Iată, aşadar, un model de slujire devotată a scenei şi pentru cei de azi…

„Demisionează la 5 mai 1889, odată cu demisia guvernului şi cu instalarea echipei de conservatori liberali (condusă de Lascăr Catargiu). Caragiale se pregăteşte pentru părăsirea locului. Regrete? Greu de spus după amara experienţă într-o lume cunoscută prea bine lui. Demisionează pe 5 mai 1889, lună în care îi apare şi epocalul volum de teatru având ca prefaţă studiul lui Titu Maiorescu, Comediile dlui Caragiale”. (Ionuţ Niculescu, ”Directorii Teatrului Naţional din Bucureşti, Nemira, 2002)

P.S. Al 44-lea director, ca steagurile lui Pristanda, a fost autorul acestei tablete.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite