Destinaţiile ieftine de vacanţă din 2013

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spania e pe primul loc în top cele mai ieftine destinaţii de vacanţă.
Spania e pe primul loc în top cele mai ieftine destinaţii de vacanţă.

Dacă tot se apropie 1 Mai m-am gândit să vă spun care sunt cele mai ieftine destinaţii de vacanţă din acest an. Mai ales că sondajele arată că anul trecut în jur de 85.000 de români au sărbătorit ziua muncii cu o excursie/city break.

A trecut Valentine s Day, a trecut şi Dragobetele, însă vine acuşi 1 Mai. Dar staţi, să nu trecem aşa uşor peste luna martie. Statisticile arată că aproximativ 25.000 de români sărbătoresc 1 Martie cu o vacanţă şi vreo 30.000 pleacă undeva de 8 martie. Şi era o glumă că cei mai mulţi bărbaţi chelesc în perioada 14 februarie - 8 Martie. Ceva ceva adevăr s-ar putea să fie pe acolo.

Pentru 1 şi 8 Martie cred că planurile sunt deja făcute, deci să vorbim despre 1 Mai. Mai ales că un sondaj al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc arată că 1 Mai este a doua în topul sărbătorilor care atrag turişti, după Revelion. Anul trecut aproximativ 85.000 de români au sărbătorit ziua muncii cu o excursie sau un city break. Ca să nu mai zic că vine acuşi Paştele.

Aşa că m-am gândit să vă spun care sunt cele mai ieftine destinaţii de vacanţă din 2013. Post Office Worldwide Holiday Costs Barometer stabileşte anual un clasament al celor mai accesibile destinaţii de vacanţă ţinând cont de preţurile la mâncare, băutură, de tariful autobuzelor turistice şi de preţul unui travel card de 48 de ore, pentru două persoane cazate la un hotel central de 3 stele . 40 de ţări sunt luate în calcul.

Trebuie să vă spun că topul e gândit pentru britanici, dar am selectat locaţiile mai apropiate de România, aşadar cele pentru care e posibil să găsim şi un bilet de avion la un preţ convenabil, sau în care putem ajunge cu maşina.

Să n-o mai lungim, primele 10 ţări din top cele mai ieftine destinaţii turistice în 2013 sunt: Spania, Sri Lanka, Cehia, Bali, Vietnam, Bulgaria, Portugalia, Mexic, Ungaria, Turcia. V-aţi prins, cele îngroşate sunt pentru noi, o fi Vietnamul ieftin dar să ajungi acolo din România nu e chiar o nimica toată. 

CELE MAI IEFTINE DESTINAŢII DE VACANŢĂ

Country/Resort Total price of eight holiday items Spain: Costa del Sol £36.14 Sri Lanka: South West £36.14 Czech Republic: Prague £39.17 Indonesia: Bali £40.47 Vietnam: Hoi An £43.20 Bulgaria: Sunny Beach £45.10 Portugal: Algave £45.54 Mexico: Cancun £48.93 Hungary: Budapest £51.45 Turkey: Marmaris £52.89

(sursa: http://uk.finance.yahoo.com)

În Spania se pare că preţurile la mâncare au scăzut la jumătate faţă de acum 5 ani. Mie Spania, la capitolul mâncare, mi s-a părut super ieftină, comparată cu Franţa sau chiar cu Germania.

\

image

(Madrid, arhiva personala)

La fel şi Portugalia. Am fost în Porto anul trecut pe vremea asta şi mâncarea mi s-a părut destul de ieftină, băutura şi mai şi, iar preţurile biletelor de intrare la obiectivele turistice sunt parfum faţă de alte oraşe, ca să nu mai spun că nu am plătit taxă de prea multe ori, cele mai multe obiective pot fi vizitate gratuit.

În Turcia preţurile la mâncare au scăzut cu 22 de procente comparativ cu 2012. Bulgaria, cap de listă în topul de anul trecut, ştim cu toţii că poate fi mai ieftină decât România, cu tot cu drumul până acolo. Deşi eu una aş prefera România, am fost de câteva ori în Bulgaria şi nu mi s-a părut cine ştie ce. Dar e adevărat că, de cele mai multe ori, pentru aceeaşi bani, sau chiar mai puţini, condiţiile sunt mai bune. 

Praga nu mi s-a părut foarte ieftină dar Post Office zice că  au scăzut un pic preţurile la cazare şi mâncare. Lucru valabil şi pentru Budapesta. Cele două oraşe sunt de două ori mai ieftine ca Paris şi Bruges.

Ca să vă faceţi o idee: 

image

(sursa: postoffice.co.uk)

Topul destinaţiilor ieftine continuă cu Cipru, Egipt, Grecia, Croaţia şi Malta.

În Egipt preţurile la cazare au scăzut cu 20% comparativ cu anul trecut, în Grecia cu 18 procente, iar Cipru a fost mereu una dintre cele mai accesibile ţări. Croaţia e superbă dar e mai scumpă ca Grecia, zic eu, şi ca Egipt, zice topul. Iar în Malta cazarea mi s-a părut rezonabilă şi mâncarea chiar ieftină.

image

(Malta, arhiva personală)

La capitolul city break , cu preţul de cazare inclus, topul arată aşa:

image

Riga, Tallin, Varşovia şi Viena nu sunt chiar atât de departe de România. Amsterdam e în sărbătoare anul acesta deci merită o vizită, deşi asta ar putea însemna şi preţuri mai mari, oricum am înţeles că e o problemă cu cazarea, e scump.

Berlinul e minunat în orice anotimp, şi ceva mai ieftin ca alte capitale europene, am scris AICI despre ce poţi vedea gratis la Berlin. Parisul...ce să mai zic, cine nu vrea să ajungă la Paris măcar o dată. Şi dacă găsiţi bilete de avion şi hotel la preţuri bune atunci capitala Franţei poate fi chiar ieftină, sunt o mulţime de locuri ce pot fi văzute gratuit. Am scris AICI despre ce poţi vedea gratis la Paris.

Bruges e superb, numai bun de văzut primăvara, deşi e ceva mai scump. Depinde însă cu ce îl compari. Pe lângă Elveţia sau ţările nordice pare ieftin.

În Budapesta cazarea ar fi la jumătate faţă de Viena, Berlin, Amsterdam, Paris şi Bruges. Iar în Praga o masă pentru două persoane e cu 50% mai ieftină decât la Berlin, Amsterdam, Bruges şi Paris. Aş zice că depinde unde iei masa, în centru mie mi s-a părut destul de scump, chiar şi comparat cu Berlin.

Destinaţia anului 2013, zice Post Office, este Vilnius.

image

(foto: vilnius.lt)

Şi poate vă întrebaţi care sunt cele mai scumpe destinaţii de vacanţă:  

Country/Resort Total price of eight holiday items St Lucia: Rodney Bay £93.96 Jamaica: Various locations £97.59 Singaopore: Central £99.03 Mauritius: Grand Baie £99.09 Dubai: Jumeirah Beach £101.69 Canada: Calgary £110.27 China: Beijing £116.45 New Zealand: Auckland £127.67 Australia: Darwin £145.28 South Korea: Seoul £146.93

(sursa: http://uk.finance.yahoo.com)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite