Despre Sergiu Nicolaescu încercând să fiu obiectiv

Sursă foto: roncea.ro/Cristina Nichitus Roncea

Astăzi, 3 ianuarie 2013, Sergiu Nicolaescu a murit. Ne despărţim de cel mai cunoscut regizor din România... şi probabil unul dintre cei controversaţi. Poate veţi remarca că nu am spus că este cel mai bun regizor şi cred că ar fi greşit să îl denumim astfel doar pentru că a murit.

Mă enervează la culme modul în care toată lumea se apucă să laude o personalitate imediat ce aceasta moare. Probabil că la baza acestei reacţii stă „zicerea populară”: „despre morţi numai de bine”. Dar eu nu ma sfiesc să spun că unele proverbe sau tradiţii sunt de-a dreptul idioate. Adică dacă Hitler sau Stalin au murit să mă apuc să îi laud? Ce ar fi să încep să îi ridic în slăvi şi pe Zelea Codreanu sau pe Râmaru sau pe alţi criminali în serie, doar pentru simplul fapt că sunt morţi.

De aceea voi încerca să fiu cât se poate de obiectiv vorbind despre Sergiu Nicolaescu. 

Nu am fost un fan şi cred că ar fi ipocrit să spun că am devenit peste noapte, după ce am aflat de moartea lui. Dar simplul fapt că scriu acest text, chiar dacă nu sunt un mare admirator, demonstrează că a fost şi va rămâne o personalitate marcantă a societăţii româneşti.

Moartea lui este, fără doar şi poate, o pierdere pentru România, căci Sergiu Nicolaescu a bucurat mulţi români în timpuri în care filmele sale erau una dintre puţinele bucurii accesibile.

După cum ştiţi, poate, Sergiu Nicolaescu nu a fost doar regizor, actor, scenarist şi scriitor, dar a fost şi parlamentar în Parlamentul României, timp de 5 mandate, încă din anul 1990, fiind membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în ultima. Şi nu pot să nu remarc ultimul său discurs din Parlament, cu câteva săptămâni în urmă:

Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite

O personalitate respectată, deplânsă de o ţară întreagă, Sergiu Nicolaescu a fost în primele linii la Revoluţia din '89. Şi a demonstrat în multe alte rânduri că îi pasă de viitorul acestei ţări.

Da, a fost un personaj controversat. Şi încă naşte controverse prin opţiunea sa şi a familiei sale de a fi încinerat, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, în locul unei înmormântări tradiţionale. Desigur, Biserica Ortodoxă îi refuză slujba religioasă... această reacţie nu face decât să demonstreze că am dreptate să cred despre preoţi că sunt o adunătură de şarlatani şi de nebuni.

Cei ce îşi doresc să vizioneze filmele „Dacii", „Revanşa", „Ultimul cartuş" şi „Nemuritorii" o pot face, în mod gratuit, vineri noaptea, la cinema Patria din Bucureşti şi la cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu-Jiu. Asta e cea mai importantă „moştenire” pe care o lasă în urmă: filmele sale si publicul său, după cum el însuşi mărturisea...

Am ajuns la vârsta amintirilor. Nu am copii, nu am nepoţi care să îmi îndulcească bătrâneţile, dar am filmele mele şi publicul meu.