Despre „prima îndeletnicire a bărbatului” sau „Asta e, băieţi, sunteţi vinovaţi de marasmul politic din ţară şi va trebui să răspundeţi”

Mihai Ghimpul, liderul PL, călătorind prin România. FOTO Facebook

Opinia publică vuieşte de o săptămână despre ticăloşia celor care au tăinuit omorul din Pădurea Domnească. În tot acest timp, liberalul Mihai Ghimpu şi-a continuat nestingherit pelerinajul prin România. Azi, brusc, s-a trezit la realitatea de acasă şi a postat pe Facebook un text kilometric, plicticos şi plin de inepţii ce se vrea a fi reacţie la subiect. Citeşti şi te cruceşti: omul ăsta chiar a fost preşedintele ţării, fie şi interimar?!

În loc să-şi exprime scurt şi clar poziţia, în calitatea sa de om politic, deputat liberal, lider al unui partid din coaliţia de guvernare, fost preşedinte al Parlamentului şi şef interimar al statului, ceea ce aşteaptă, de fapt, opinia publică, Mihai Ghimpu ne oferă un adevărat „tratat” despre sensul vieţii şi al morţii, fatalitate şi resemnare în faţa sorţii nedrepte.

Din toată această divagaţie ghimpiană înţeleg însă că juristul şi politicianul Mihai Ghimpu nu vede nicio problemă în faptul că incidentul tragic din Pădurea Domnească a fost ascuns de către procurorul general, de către judecători, şefi de structuri guvernamentale etc. Or, Mihai Ghimpu nu spune niciun cuvânt despre responsabilitatea acestora şi jurământul de tăcere criminal pe care şi l-au dat. 

E greu să faci o ştire din mesajul postat de Ghimpu fără a părea ridicol, de aceea, pentru a nu-i lipsi pe cititorii „Adevărul” de dreptul la informare, voi reproduce aici, pe blog, textul original, fără redactări. Aveţi răbdare şi-l citiţi până la capăt, pentru a înţelege profunzimea gândurilor şi trăirilor liderului PL.

„Buna dimineaţa, dragi prieteni!

Aşa cum am promis, revin la tragedia din Pădurea Domnească. Ce să vă zic? De fapt, mai bine să vă întreb: câţi oameni sunt pe pământ care-s gata să pună capul pe trunchi? Mulţi, sunt de acord că-s mulţi, dar poate chiar toţi, atunci când este vorba de capul altcuiva. Toţi zic da, dar atunci când văd trunchiul, se gândec, la sigur, că poate îi va salva Dumnezeu.
Dragii mei, viaţa nu se compară cu nimic, pentru ea eşti gata să faci multe lucruri ieşite din comun, să dai totul, să cumperi totul, să spui că nu ai fost tu cel care a făcut fapta rea. Puţini sunt cei care ar pune capul pe trunchi, cu sau fără frică, zicând: asta merit, iartă-mă, Doamne!

Îmi place şi mie vânătoarea, e drept că deocamdată nu am participat niciodată. Nu am avut armă şi nici timp pentru vânătoare, cu toate că din istorie ştim că una din primele îndeletniciri ale bărbatului a fost vânatul. Adevărul este că, încă din tinereţe, mi-am dorit şi eu armă, dar, posibil, nu a fost o prioritate, deaceea o am abia acum, de câteva luni, am primit-o cadou (mulţumesc încă o dată persoanei care mi-a făcut-o cadou).

Dar să revenim la prima îndeletnicire a bărbatului – vânătoarea, bat-o norocul sau nenorocul! Ce mâncau oamenii la început? Carne din vânat, aşa a fost, poate mai este şi nimeni nu poate nega acest lucru. De când există omul, există şi vânatul, dar odată cu vânatul, din păcate, a apărut şi moartea, inclusiv a vânătorilor. Aşa cum a apărut mai târziu, moartea cauzată de căruţe, biciclete, maşini, vapoare, avioane etc. Moartea, lua-or dracul, cum se spune în popor, vine, din păcate, deseori, din neatenţia oamenilor. Vedem că se va produce un accident rutier, dar ne urcăm la volan şi apăsăm pe accelarator, vedem că vine trenul, cu gândul c-o să reuşim, apăsăm pe accelarator, chiar dacă ştim că accidentele se produc din cauza vitezei, nu ne deranjează şi apăsăm pe accelarator. Ştim că cele mai multe accidente se produc atunci când şoferul urcă beat la volan, dar nu ne afectează, bem, bem, apoi, curajoşi, urcăm la volan şi "gazul", cum se spune pe la noi.

Acesta este moldoveanul, omul care crede că le poate pe toate şi că nu i se va întâmpla nimic, indiferent de situaţie şi de împrejurări. Neatenţia, indiferenţa, orgoliul (ca mine nu-i nimeni, da cine eşti tu?, goanna după bogăţii, pentru unii frica de toate şi de toţi) – iată care sunt problemele noastre. Atât timp cât există cuţitul, arma, căruţa, bicicleta, motocicleta, maşina, vaporul, scara şi alte obiecte din cauza cărora se pot produce accidente, din păcate vor fi cazuri tragic în care vor deceda oameni.

Accidentul din Pădurea Domnească, când a fost împuşcat Sorin Paciu, este unul cu totul deosebit, e o mare tragedie, o tragedie care va marca viaţa familiei decedatului, părinţii, rudele lui, dar, cel mai dureros, este pentru copil, care de mic rămâne fără tată. Tragedie este şi în familia acelei persoane care, din neatenţie, a nimerit în Sorin Paciu. Indiferent de faptul dacă se consideră vinovat sau nu, Sorin Paciu e mort şi el ştie că, potrivit legii, este responsabil pentru moartea lui. Mare tragedie: unul este mort, iar altul, care toată viaţa a tras la răspundere pe alţii, astăzi trebuie să răspundă el însuşi pentu omucidere. Tragic, când te gândeşti că omul nu mai este în viaţă, iar viaţa lui a fost luată de persoana care are doar o singura datorie pe linia profesională – de a face dreptate oamenilor.

S-a gândit oare vreodată decedatul Sorin Paciu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, că moartea lui va veni la vânătoare şi încă unde, în Pădurea Domnească, unde a mers împreună cu oamenii legii, cu oamenii care au datoria să-l apere, dar nu să-i ia viaţa. Mare, mare tragedie avem. Părinţii nu-l mai au pe Sorin, copilul nu-l mai are pe tata, soţia nu-l mai are pe Sorin ca soţ, ca tată pentru copil, Pădurea Domnească nu mai e Pădure Domnească, dar, cel mai tragic este că, Sorin Paciu e mort.

Durere mare, mare de tot în multe suflete. Durere şi-n sufletele celor cu care a fost împreună la vânătoare. Durere şi probleme şi-n sufletele celor cu care a fost împreună la vânătoare, dar legea şi datoria îi obligă să facă dreptate în legătură cu moartea lui Sorin Paciu, dreptate, care, de fapt, înseamnă pedeapsa colegului, poate şi prieten, care, crezând că împuşcă în mistreţ, a tras mortal în colegul său de vânătoare. Nu e simplu, chiar e foarte dureros, şi pentru unul, şi pentru altul, dar n-ai ce face, legea este una pentru toţi, indiferent ce statut are persoana în societate.

Eu, dragi prieteni, împreună cu rudelele mele am trecut prin tragedia accidentului de maşină, am în vedere moartea fratelui Gheorghe, e drept că a fost o moarte învăluită în mister. Ancheta a murit şi ea din start. Dureros când ştii cât de mult a luptat pentru viaţă, prin ce greutăţi a trecut, ştiind că timp de şase ani a mâncat troscot în gulagul sovietic ca să reziste, ca să se întoarcă acasă şi, întorcându-se, îşi găseşte moartea într-un accident, nu prin voia Domnului.

Nu ştiu dacă am dreptate, dar îmi pare că viaţa însăşi este o durere pentru fiecare dintre noi, pentru unii aceasta vine mai devreme, pentru alţii – mai târziu, dar oricum viaţa e cu durere. Eu, însă, dragi prieteni, vă doresc doar fericire. Să fiţi în paza Domnului mulţi ani înainte. Ştiu că sunt aşteptat acasă, inclusiv pentru a răspunde la întrebări legate de vânătoarea din Pădurea Domnească, de moartea lui Sorin Paciu, de ancheta accidentului. Mai bine răspund, de aici, din depărtare, din zona Banatului. Vânătoarea din Pădurea Domnescă, soldată cu moartea lui Sorin Paciu este, după cum am spus, o mare tragedie, o tragedie a vieţii noaste, o tragedie care i se poate întâmpla oricăruia dintre noi, dar în mod diferit, în funcţie de circumstantele momentului şi a locului, atunci când moartea iese la plimbare. Să fim foarte atenţi, este rugămintea mea pentru toţi, mai ales când ştim că moartea este la un pas de fiecare dintre noi. Indiferent de ce am simţit ieri şi ce voi simţi mâine, adevărul şi legea este răspunsul meu.

Dumnezeu să te odihnească în linişte, Sorine! Iartă-l, Doamne, şi pe cel care, din neştire, a luat viaţa lui Sorin!”

E şi o noutate curioasă în postarea lui Mihai Ghimpu: aflăm că şi el, în sfârşit, e în rând cu bărbaţii adevăraţi - are puşcă, pe care a primit-o cadou de la cineva acum câteva luni. Liderul PL nu ne spune însă cine i-a făcut darul, care costă câteva sute sau chiar mii de euro? Şi cât de moral e ca un deputat să accepte astfel de cadouri scumpe şi să se laude cu asta?

Nu mai am ce comenta. Pot doar să-l parafrazez pe procurorul Valeriu Zubco: „Asta e, băieţi, sunteti vinovaţi de marasmul politic din ţară şi va trebui să răspundeţi”.

Comentam zilele trecute undeva că PCRM nici nu putea spera la un astfel de „cadou de Crăciun” pe care i l-a oferit AIE. Comuniştii pot sta liniştiţi şi bate din palme, alianţa îşi sapă singură groapa. Şi am impresia că doar unii lideri din AIE conştientizează cât de adâncă e prăpastia în care se pot prăbuşi şi cât de greu va fi să iasă din ea. Acum, AIE trebuie să taie în carne vie, altfel cangrena o va ucide. N-am să le iert liberalilor, democraţilor şi liberal-democraţilor dacă va trebui să retrăiesc coşmarul din noaptea de 25 spre 26 februarie 2001, când am urlat la propriu la auzul veştii că PCRM ia peste 50% din voturi, ceea ce le-a asigurat comuniştilor 71 de mandate din 101 în Parlament, iar nouă, celor care nu i-am votat - opt ani de „rai comunist”.   

Sau chiar atât de scump, la propriu, este procurorul Zubco, încât nu poate fi dat jos din funcţie fără să distrugi „betonul” alianţei? Să fie adevărate zvonurile despre cele două milioane de euro pentru fotoliul de procuror?

P.S. Încă nu l-am auzit pe liderul PD Marian Lupu să se expună la acest subiect. Îl înţeleg, e greu să ticluieşti un text prin prisma „principiilor şi valorilor” democratice despre un banal caz de omor la vânătoare.