Despre miza nominalizărilor UNITER

Privesc cu nedumerire și mă contrariez văzând cum în disputele, până la un punct firești, privind nominalizările la  ediția actuală a Galelor,  fiecare parte vrea să aibă dreptate. Iar unii chiar să pună batista pe țambal, vorba lui Caragiale tradusă , adică să se schimbe dar să rămână cum am vorbit. Cazul teatrului radiofonic prins la mijloc între intențiile clamate, de deschidere ale Uniter-ului , conform recentelor declarații ale presedintelui și explicațiile juriului e însă  nițel mai complicat fiind în joc chiar neînțelegeri privind definirea genului. 

 Forțând și vrând să „încurajeze”, cum se afirmă într-o declarație publică, schimbările (să  rupem cu trecutul !) juriul a găsit de cuviință să aleagă la categoria teatru radiofonic niște lecturi la microfon de la un post particular de radio ( că nu-i asa, în pandemie s-au născut și asemenea preocupări) în detrimentul unor spectacole sonore elaborate corespunzător și apte de a fi apreciate din punct de vedere estetic. Așa încât în pachetul de cinci titluri pentru categoria teatru radiofonic, juriul a  optat  pentru o singură producție a TNR, atacată și aceasta pe bună dreptate de unele voci din public, fiindcă are la bază o dramatizare și nu un scenariu radiofonic original sau măcar o piesă de teatru adaptată.

În acest context evident că avem de a face cu un dialog al surzilor pentru că lipsește un criteriu comun, ca să nu mai vorbim de intenții.  

 Ca una care am fost și în  jurii, în calitatea de critic de teatru,  dar am lucrat și ca redactor la cel numit Teatrul Radiofonic  pledând în cadrul  concursurilor naționale de dramaturgie ale Ministerului Culturii,  la care  am participat ca selecționer, pentru acreditarea scenariului  radiofonic ca gen aparte, sper să produc aici o opinie obiectivă și folositoare, drept pentru care zic: 

 Cel denumit Teatrul radiofonic, acela cu o vechime de peste 100 de ani, acoperă azi o altă realitate. Si ca să nu mai creeze confuzie  ar trebui poate  să-și schimbe denumirea. Ca să nu mai pară vetust și conservator în ochii unora, lipit de definiții și realizări străvechi care stau foarte bine în Fonoteca de aur, ar trebui să preia denumiri pe care alte case de producțe radio din lume le practică, ca de exemplu:  Radio Drama, Audio Drama sau Fiction sonors . Așa ar înțelege și cei care bat monedă pe text ( explicația de acum e că avem în selectie piese contemporane foarte bune )  că un spectacol sonor, căci despre asta e vorba,  nu e numai cuvânt ,  pe ici pe colo cuvânt și că acesta îmbracă un mesaj de idei, sentimente într-o haină sonoră sui generis după un scenariu comparabil cu story board-ul din film, folosindu_se de mijloacele tehnologiei actuale, atât de generoasă.  Pentru asta nu orice piesă, text merge adaptat în genul numit azi, greșit teatru radiofonic și tot pentru asta se scrie azi special, și specific pentru acest gen. ( S-a scris și altădată de către mari autori și regizori , de la Beckett la Hitchcock. Si dacă până nu demult Teatrul Radiofonic  era doar depozitarul unor voci și al unor piese redate sonor cu mai multă sau mai puțină prelucrare radiofonică, astăzi e cum se vede , cu totul altceva. Un juriu și o Gală a profesioniștilor au obligatia să știe și să respecte asta.  Alegând niște texte citite la microfon oricât de percutante ca mesaj, cum aflăm de la juriu că ar fi cele în cauză, nu arătăm „deschidere”, ci chiar înapoiere fiindcă potrivit celor de mai sus  ne întoarcem la trecut în prezent având cu totul alte mize în cadrul acestui gen.  Pe de altă parte ținându-ne și cu dinții de denumire- teatru radiofonic -cu tradiția lui centenară ricăm să nesocotim noul  specific  care ar trebui precizat  din pornire. 

 Lumea de azi a audio -vizualului s-a schimbat enorm. Nu spun o noutate. Are pe mapamond festivaluri, competiții de profil unde spre cinstea lui Radioul Național participă și ia premii importanate pe care alte teatre nu le-au adus în țară ( vezi Prix Europa, Prix Italia, Ondas ,Barcelona ) Și asta pentru că a cunoscut o modernizare rapidă în tehnicile scrierii și procesării sunetului situându-se în avangarda mișcării.  De ce la alte categorii asta contează și la prost numitul teatru radiofonic, nu? Dar sigur că o audiție binaurală sau dolby surround nu se poate realiza oricum.  Cu ani în urmă Festivalul Național de Teatru a adus la București spre cinstea lui  spectacole de Simon Mc Burney (un expert al genului ) și alte producții din zonă precum acel memorabil spectacol german în care cu textul în mână și montajare la vedere, cu valorificarea vocilor de la microfoanele care împânzeau scena realizatorii actori, sunetiști, regizori au produs artă. Nu s-au recomandat drept teatru radiofonic fiindcă definiția nu mai e valabilă în aceste cazuri. Dăm aceste exemple pentru a înțelege că transformările sunt în văzul tuturor și practicate cu succes. Sigur atunci, că realizatorii de la Radio se simt jigniți sau mai exact prost înțeleși în ciuda faptului că găzduiesc un festival international experimental de avangardă de peste zece ani(Grand Prix Nova) care se vede că nu a produs efecte în schimbarea unor mentalități. Dacă au avut la dispoziție un număr nelimitat de nominalizări poate că jurații în loc de trei spectacole- lectură de la acel unic post independent de Radio ar fi putut da atenție și cel puțin unuia dintre acele adevărate  spectacole sonore  înscrise în concurs și ignorate cu desăvârșire. Cum se numește această alegere. Nu cumva favoritism ?