Despre excelenţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coperta discului pianistului Jan Lisiecki
Coperta discului pianistului Jan Lisiecki

Cred că a recunoaşte adevăratele valori, faţă de care să ne raportăm, este esenţial în România de astăzi.  Este valabil în orice domeniu: şi în muzica clasică, şi acum am ales să vă vorbesc despre excelenţa pe care am descoperit-o ascultând un tânăr de doar 18 ani.

Excelenţa la 18 ani

Scepticii ştiu că s-ar uita la mine şi ar încrunta o sprânceană: Excelenţa la 18 ani? Da, există. Şi este la doar ...un disc depărtare de noi.

Vineri, 19 aprilie, casa Deutsche Grammophon lansează un nou CD al pianistului canadian de origine poloneză Jan Lisiecki. Are doar 18 ani, însă are un contract de înregistrare cu celebra casă germană de discuri încă din 2011. În 2012 i-a apărut primul disc la această casă, însă paradoxal, nu era primul lui album lansat vreodată: la 15 ani înregistrase alături de un ansamblu polonez concertele de Chopin şi primise un premiu Diapason.

Acum, noul său disc cuprinde integrala studiilor pentru pian de Frederic Chopin – 24 de studii reprezentând unele dintre cele mai dificile lucrări din întreaga literatură pentru pian din istoria muzicii.

Nu vă ascund că aproape mi-au dat lacrimile când am ascultat acest disc - şi nu sunt o plângăcioasă. Ca fostă pianistă şi eu am cântat parte dintre studiile lui Chopin (oricare elev de la un liceu de muzică o face) deci cunosc aceste partituri chiar foarte bine. Ca şi realizator de radio, le-am ascultat de multe ori în interpretări diferite. Însă niciodată nu m-a emoţionat până acum atât de mult un pianist cântând studiile lui Chopin.

De ce?

Pentru că transformă aceste studii pentru pian într-un studiu al stărilor emoţionale umane. Nu mai avem doar arpegii, octave sau şaisprezecimi – sub degetele lui Jan Lisiecki uiţi că asculţi lucrări de o extremă dificultate tehnică şi păşeşti pe un teritoriu al emoţiilor, al poveştilor despre romantism, dragoste, patriotism şi devenire – poveştile lui Chopin.

Iar istoria nu s-a schimbat atât de mult. ŞI astăzi, ca şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea, omenirea trăieşte de fapt aceleaşi incertitudini, speranţe şi triumfuri. Acelea descrise magistral de muzica lui Chopin şi recreate pentru omul secolului XXI de un pianist de doar 18 ani.

Geniu?

Da, cred că Jan Lisiecki nu este un talent obişnuit. Altfel nu-mi pot explica extraordinara lui maturitate, muzicalitatea, inteligenţa şi capacitatea de a transmite emoţie chiar şi printr-o înregistrare.

Pledoarie pentru tinerii muzicieni români

Şi nu pot să nu gândesc că pot numi în momentul de faţă cel puţin 4 nume de tineri interpreţi cu care Polonia se mândreşte: alături de Jan Lisiecki, pianistul Rafal Blechacz, tenorul Piotr Beczala şi soprana Aleksandra Kurzak. Şi vă întreb: România câţi interpreţi de talie mondială mai are în momentul de faţă? Şi câţi dintre ei sunt mai tineri de 30 ani?

Şi nu cred că în domeniul muzicii, România nu are cel puţine la fel de multe talente ca Polonia. Însă probabil că nu există interesul ca aceste talente să fie crescute, promovate, ajutate într-o măsură suficientă. Şi ce ambasadori mai eficienţi credeţi că am avea în afara artiştilor români de talie mondială?

Voi mai reveni pe acest subiect, pentru a vă vorbi şi despre reuşitele unor tineri artişti români – în iunie, când violonista Alexandra Bobeico şi pianistul Cadmiel Boţac, câştigători la concursul Concertino Praga, vor reprezenta România în Cehia, sub lumina reflectoarelor întregii Europe.

Până atunci, vă invit însă să descoperiţi excelenţa sub degetele unui pianist de 18 ani: Jan Lisiecki şi studiile lui Frederic Chopin – un album difuzat în premieră românească luni, 22 aprilie, de la ora 20, la Radio România Muzical, inclus în campania Votează discul de muzică clasică al anului 2013. Discul va fi disponibil şi în magazinele de specialitate din România sau poate fi achiziţionat online pe www.getmusic.ro sau www.itunes.com.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite