Dependența cvasi-totală politică, economică și militară a unor țări africane, noul super-neo-colonialism cu consecințe tragice

Cred că ar trebui citită cu mare atenție scrisoarea disperată adresată de fostul președinte nigerian care declară că este „ținut ostatic” de organizatorii loviturii de stat militare din 26 iulie și anunță că „vor exista consecințe devastatoare pentru țară, regiune și pentru întreaga lume”.

În scrisoarea respectivă, publicată joi de Washington Post, Mohamed Bazoum afirmă căci „în urma sprijinului dat de puciști și de aliații lor regionali, totalitatea regiunii centrale a Sahelului ar putea trece sub influența rusească prin intermediul celor din Grupul Wagner al căror terorism brutal a fost foarte limpede dovedit în Ucraina”. O cere de ajutor adresată direct autorităților de la Washington în speranța că Președintele Biden va ordona cel puțin un sprijin masiv pentru cele câteva țări africane care discută acum despre perspectiva unei intervenții militare directe în Niger. Sau, chiar mai mult, chiar dacă asta apare acum ceva destul de problematic, să ordone o operațiune masivă de desant, deschizând un nou front de luptă pentru armata americană în speranța că stabilizarea situației va fi într-atât de rapidă încât să permită ca, în spate, să poată sosi trupe din țările învecinate Nigerului care să preia controlul situației.

Să vedem mai întâi ce vor decide țările respective membre în CEDEAO, comunitatea țărilor Africii de vest, deocamdată, cum spun cei foarte bine informați de la Jeune Afrique, extrem de divizate asupra perspectivei unei mișcări decisive care, conform tradiției locale, ar putea degenera în ani sau decenii de lupte tribale care să depășească cu mult zona Nigerului și să genereze migrația unor grupe de populație obișnuite să fugă în fața primejdiei, indiferent de granițe:  :

Problemă foarte serioasă deoarece multe dintre țările care ar trebui să intervină asupra puciștilor din Niger sunt acum guvernate de formațiuni legitimate doar în urma unor lovituri de stat:

În consecință, dacă această lovitură de stat militară din Niger va fi anihilată prin acțiunea altor guverne rezultate ele însele din lovituri de stat, se pune întrebarea dacă, în anumite condiții voitoare, ar putea exista perspectiva un ei mișcări mai regionale mai extinse care să fie o reacție la puterea și influența Grupului Wagner ale cărui ambiții sunt evident cele ale Rusiei care-și dorește să fie următoarea putere de referință pe continentul cu cele mai bogate resurse de pe planetă?

Posibil, deoarece, în acest moment, este vizibil gradul uriaș de dependență al țărilor respective, ceea ce le face să fie oricând niște pioni ușor de manevrat de marii actori aflați din nou, ca în timpul aventurii coloniale, în luptă pentru teritorii, cu orice preț și cât mai rapid. De aici și disperarea absolut reală din scrisoare fostului președinte din Niger care spune ceva extraordinar: ajutorul străin pentru Niger „reprezintă 40% din bugetul național, dar nu va mai fi furnizat dacă reușește lovitura de stat”.

Are perfectă dreptate, acesta este nivelul de dependență real, uriaș, mai mult decât strategic și scenariul în imediat este de a vede cine nu mai dă banii și cine vine în calitate de salvator național. Deocamdată, Uniunea Europeană a anunțat suspendarea cooperării financiare și de securitate cu Nigerul care, pentru perioada 2021-2024 au fost calculate de Bruxelles ca reprezentând 503 milioane Euro. În aceeași zi s-a anunț at și suspendarea ajutorului francez, și el destul de important căci, căci, doar anul trecut, Agenția franceză pentru dezvoltare virase Nigerului suma de 119,2 milioane Euro. Americanii au anunțat și ei că „suspendă anumite programe de ajutor internațional în beneficiul guvernului din Niger” în valoare de câteva sute de milioane de dolari dat „va continua livrarea ajutorului umanitar și alimentar vital”.

Cât de mult știau serviciile de informații din acest țări despre ce se petrecea realmente în teren și înainte să dea banii. Uite un exemplu: pe 8 iunie, UE anunța că a plătit sume de 5 milioane de Euro către Niger pentru a finanța cumpărarea de echipamente militare în cadrul programului de asistență care se desfășura în cadrul „Facilității europeană pentru pace”. Acel mecanism creat în 2021, în afara bugetului UE, prin care se fac asemenea operațiuni, inclusiv faimosul program pentru susținerea producției de muniție destinată Ucrainei.

„Adesea, operațiunile militare africane nu sunt însoțite de strategiile politice care să vizeze discuții cu actorii din zona de conflict sau destinate câștigării încrederii populațiilor locale”.INTERNATIONAL CRIS, raport care analizează finanțările UE în Africa

Foarte interesantă și plină de semnificații în acest context mai mult decât tulbure este formula folosită de președintele Macron, imediat după ce a fost silit să retragă prezența țării sale în Niger după manifestațiile violente de stradă sub steag rusesc și atacul împotriva ambasadei franceze din Niamey:

A spus atunci Președintele Franței: „această lovitură de stat este perfect nelegitimă și profund primejdioasă pentru Niger... și pentru întreaga regiune”. O deschidere neașteptată în discursul tradițional democratic această distincție posibilă între „lovituri de stat nelegitime” și cele care, legitime fiind dintr-un punct de vedere sau altul, ar putea fi acceptabile în funcție de contractele viitoare care sunt posibile în diversele zone de extracție. În cazul Nigerului, spre exemplu, pentru concesiuni miniere strategice, spre exemplu minele de uraniu de la Arlit sau Imouraren, petrolul de la Agadem sau minele de aur de lângă Niamey.

Situația din Africa evoluează acum extrem de rapid, prinsă între polul vechilor stări de fapt și relații tradiționale cu fostele metropole și noua situație care se va desena la finele acestui luni prin apariția blocului BRICS+ care va cuprinde câteva țâri majore din Africa, cu tot cu resursele lor pe care vor să le introducă în circuitului „Sudului Global”.

Oare cine vor fi pierzătorii și cine se vor impune drept câștigători?