Degringolade la MŢR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Ţăranului Român (MŢR)
Muzeul Ţăranului Român (MŢR)

Semnatarii scrisorii deschise către Premierul României, printre care m-am regăsit din convingere, au primit detalii cu privire la degringolada instituţională escaladată în care se află, azi, Muzeul Ţăranului Român (MŢR).

Despre el, ieri şi alaltăieri, se vorbea în termeni de etalon, de anvergură, de pricepere. Dar isprăvile şi beneficiile publice au trăsătura asta neliniştitoare, în cultura română, că nu sunt niciodată ireversibile, şi atunci trebuie să ne întrebăm, din nou, cu toţii, „ce se (mai) poate face“... Pentru o corectă şi completă informare a publicului interesat, îmi iau libertatea de a reproduce aici observaţiile şi doleanţele celor îndrituiţi, cu speranţa că – dar mai bine nu imediat cu speranţa unei soluţionări viabile, ci cu prealabila încredere într-un diagnostic optim.

Specialiştii din cadrul Muzeul Ţăranului Român acuză grave disfuncţionalităţi în mandatul lui Virgil Niţulescu.

În replică la scrisoarea deschisă adresată Prim-Ministrului României de 90 de reprezentanţi ai societăţii civile în legătură cu concursul de proiecte de management pentru Muzeul Ţăranului Român, grupul de specialişti acuză situaţia dezolantă în care a ajuns o instituţie distinsă cu premiul Muzeul European al Anului 1996.

În două memorii pe care aceştia le-au adresat Ministerului Culturii (16 mai şi 12 iulie a.c.), rămase până astăzi fără răspuns, specialiştii MŢR reclamă o serie de grave disfuncţii manageriale care au caracterizat întregul mandatul de director al lui Virgil Niţulescu:

- ignorarea sistematică a deciziilor Consiliului de Administraţie si ale Consiliului Stiinţific

- organizarea de proiecte expoziţionale externe fără consultarea prealabilă a specialiştilor sau împotriva avizului negativ al acestora, deturnând misiunea şi discursul specifice Muzeului.

- lipsa de transparenţă în cheltuirea bugetului muzeului

- angajarea cu contract de colaborare a soţiei domnului Virgil Niţulescu

- însuşirea premiului acordat Muzeului la Gala Premiilor Radio România Cultural 2015

- organizarea de târguri săptămânale care prin structura de bazar / talcioc / bâlci sunt total inadecvate unei instituţii muzeale de anvergură naţională

- târgurile nu respectă normele ISU şi normele de protecţie a patrimoniului, întreţinând foc deschis (pentru grătar) lângă biserica de lemn, monument istoric de sec.  XVIII.

- editarea unor publicaţii externe cu bugete supradimensionate faţă de bugetele publicaţiilor interne

- prin decizia managerului, specialiştii muzeului au pierdut dreptul de vot in Consiliul Ştiinţific

- alterarea tipului de comunicare şi identitatea vizuală specifice Muzeului

- proiectul de management cu care dl. Virgil Niţulescu a câştigat acum 6 ani directoratul Muzeului nu a fost niciodată făcut public şi nici adus la cunoştinţa membrilor Consiliului Ştiinţific sau membrilor Consiliului de Administraţie.

Specialiştii Muzeului Ţăranului se alătură scrisorii deschise semnate deja de 500 de membri ai societăţii civile şi personalităţi ale lumii culturale şi cer premierului Dacian Cioloş să intervină pentru revenirea la un management profesionist al uneia dintre cele mai importante instituţii culturale ale României.

Din grupul de specialişti fac parte: Adrian Petrechescu, expert-conservator, Director administrativ; Lila Passima, cercetător, şef secţie Educaţie muzeală; Simina Bădică, cercetător, şef birou Arhiva etnologică şi bibliotecă; Cosmin Manolache, muzeograf 1A, secţia Educaţie muzeală; Costin Moisil, cercetător, secţia Studii etnologice; Florin Iordan, muzeograf 1A, secţia Studii etnologice; Cătălina Tesăr, cercetător ştiinţific III, secţia Studii etnologice; Bogdan Iancu, cercetător, secţia Studii etnologice; Raluca Ciuntu, muzeograf – compartimentul Ghidaj; Ruxandra Grigorescu, artist gr. 1, secţia Educaţie muzeală; Beatrice Iordan, pedagog muzeal, secţia Educaţie muzeală; Marius Caraman, fizician, secţia Studii etnologice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite