De unde trebuie începută reforma şcolii româneşti?

0
0

Suntem la momentul în care, rezultatele dezastruoase ale elevilor ce au participat la simularea evaluării naţionale, au ajuns să nu ne mai surprindă.

Pare astfel monoton şi oarecum lipsit de rost a reitera observaţii precum :

* profesorii au salarii mici. Ei au devenit mai degrabă, mici funcţionari preocupaţi a se justifica prin hârtii şi nicidecum prin rezultatele elevilor ( cu excepţiile de rigoare ).

* cei mai mulţi profesori îşi rotunjesc veniturile acordând elevilor lor sau ale altora, meditaţii. În cele mai multe dintre situaţii aceste venituri sunt obţinute fără a fi declarate şi impozitate.

* în şcoli predau foarte mulţi profesori care nu au reuşit a promova examenul de definitivat sau / şi titularizare.  Aceştia activează într-un provizorat ce afecteză profund calitatea actului educaţional.

* mulţi părinţi încearcă a delega şcolii, sarcini şi responsabilitati ce în mod normal ar trebui să se afle în sarcina şi responsabilitatea lor. În acelaşi timp, fiţele materiale şi culturale venite din partea lor înspre şcoală, au devenit o prezenţă şi o practică ce subminează serios structurarea comportamentului şcolar şi civic responsabil din partea tinerilor.

* politicile statului român, în şi legat de şcoală au fost mai degrabă experenţiale, lipsite de coerenţă si profund daunătoare speranţelor tinerilor în / şi legat de România.

* programa şcolară ( cu mici excepţii ) este aiuritor alienată de nevoile şi specificităţile vieţii şi ale societăţii caracterizate prin interconectare, accesibilitate, baze de date şi perspective comparative aproape în orice.

Şi dacă mă opresc aici, şi dacă măcar în parte cele de mai sus sunt adevărate, ramâne întrebarea :

Şi totuşi, de unde trebuie începută reforma şcolii româneşti ?

De la părinţi ? Fără îndoială că da.

De la profesori ? Fără îndoiala că da.

De la guvernanţi ? Fără îndoială că da.

De la schimbarea programei şcolare ? Fără îndoiala că da.

Este suficient ?

Fără îndoială ca nu.

Şi atunci ce lipseşte ?

Eu zic că lipseşte hotarârea şi acţiunea politică de a numi şi de a acorda putere de decizie şi acţiune (în/şi legat de şcola românească) oamenilor care au făcut şi fac management privat în societatea românească de cel puţin 5 ani de zile - şi aceasta în indiferent ce domeniu al activitaţii economice au activat sau activează.

Cred, în acelaşi timp, că nu este realist şi înţelept (într-un asemenea mai sus descris context al realităţi) să aşteptăm ca unii sau alţii să se schimbe, să priceapă, să-şi asume şi să practice concepte şi principii chiar declarate a fi înţelese măcar în teorie. Pur şi simplu nu mai avem timp. Sau altcumva spus, pierderile le putem calcula de pe acum în anii de şcoala irosiţi atât pentru tineri, cât şi pentru părinţi, cât şi pentru statul român, la care trebuie a adăuga pierderea incomensurabila a forţei de muncă active, datorată imigrării timpurii a tinerilor pentru studii şi muncă în strainătate.

Cred în acelaşi timp, că se impune o semnificativă si revoluţionară schimbare în legislaţia educaţiei, care trebuie a acorda un foarte mare spaţiu de manevră şi iniţiativă fiecărei şcoli in parte, nu doar în organizarea cursurilor cât mai ales în stabilirea programei de studiu. Mai concret, la nivel naţional ar trebui a se reglementa foarte puţin şi de bază în ceea ce priveşte programa, iar mai apoi, fiecare şcoală în parte are dreptul de a-şi stabili cea mai mare parte a programei materiilor de studiu şi a proporţiilor lor în pregătirea elevilor.

Cred în acelaşi timp, că examinarea în şcoala românească trebuie să se schimbe din temelii. Cred că ea trebuie puternic focusată pe proiect, pe proiecte şi nu atât pe materii. Cred că ea trebuie să fie un proces şi nu un moment cu tensiuni aiurea, irelevant mai apoi şi imediat în practica societăţii.

Cred că, ( oricât de surprinzător  ar părea ) reconstrucţia şcolii româneşti trebuie a se baza pe învăţatura biblică şi morala de ea generată. Îmi asum pe deplin afirmaţia şi efectele ei, chiar dacă nu este spaţiul şi momentul să mă explic pe deplin. Pur şi simplu, cred şi încurajez această perspectivă, nu doar declarată ci şi probată în practica onestă a credinţei şi a credincioşilor.

Iată de ce, înţeleg a încheia şi această postare cu formula : Înţelepciunea, priceperea şi harul de la Dumnezeu să însoţească reformele atât de necesare ale şcolii româneşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite