Şahul atomic

Pe drept cuvânt, şi media românească dedică spaţii ample evenimentelor petrecute în estul si sud-estul Ucrainei, la graniţa acesteia cu Rusia.

        Atât vecinătatea noastră cu ţara aflată în puternice convulsii, cât şi cu alte teritorii cu potenţial inflamabil social şi militar, justifică pe de-antregul interesul nostru (şi nu numai...) de a pricepe cât mai bine ceea ce se întâmplă la mică distanţă de teritoriul naţional, de a evalua cât mai realist nivelul de risc al situaţiei pentru români şi pentru România.

Din păcate, istoria pare a se repeta şi iarăşi (pentru a nu ştim câta oară), suntem din nou „prinşi” între blocuri de interese regionale şi geostrategice, zvârcolindu-ne cum putem pentru a ne păstra relativa linişte şi pace socială. 

Acum însă, nu despre România doresc a vă vorbi în acest tablou dinamic şi îngrijorător al zonei.

Acum doresc a vorbi despre ceea ce a fost şi va fi încă pentru o bună vreme, argumentul ultim (şi al acestei noi situaţii...) al blocurilor geostrategice aflate în conflict, sau mai bine zis al blocurilor ce nu pentru prima dată joacă şah pe „tabla” globului pământesc - SUA şi Rusia; căci Europa încă nu contează, sau nu conteză aşa cum ar fi putut să conteze (dar acesta este un alt subiect).

Deci, astăzi vă invit a ne uita şi a gândi din perspectiva argumentului ultim - militar şi strategic al (deocamdată...) importanţilor actori globali - SUA şi Rusia ; iar argumentul este: puterea nucleară capabilă a fi aplicată sub forma loviturilor directe pe diverse distanţe şi diverse teritorii.

Vedeţi dumnevoastră, cu toţii putem vorbi, cu toţii putem analiza, toţi ne putem da cu părerea despre cine ce are, despre cine ce poate şi nu poate, dar atunci când ai în „magazie”  focoase nucleare, capabilităţi şi rachete ce pot parcurge sute, mii şi zeci de mii de kilometri cu încărcătură nucleară, atunci vocea ta devine importantă, vocea ta devine ascultată, iar comportamentul tău devine obligatoriu a fi luat în seamă. Practic, atunci devii de temut, practic atunci partenerii tăi de joc ştiu că sunt obligaţi a lua în calcul şi varianta de „a sta pe fundul lor” şi a face pasul înapoi.

De altfel, nimic nou sub soare.

De puţină vreme, academicianul Mircea Maliţa a lansat şi în România volumul publicat şi lansat recent în SUA - Cold War Diplomacy („Diplomaţia Războiului Rece”), o lucrare pe care desigur vă invit a o achiziţiona (dacă puteţi), mai ales pentru cei pasionaţi de diplomaţie, de geopolitică. Din cuprinsul valoroaselor date, informaţii şi amintiri ale respectabilului autor şi diplomat, astăzi vă îndrept atenţia asupra aspectelor nescrise ale diplomaţiei, asupra celor ce de fapt există, deşi cei mai mulţi dintre cei direct implicaţi ar ezita sau chiar ar refuza să vorbească despre ele.

Astfel, într-un interviu acordat de academicianul Mircea Maliţa redactorilor publicaţiei Foreign Policy România - numărul dedicat lunilor august-septembrie 2014, acesta afirmă printre altele, următoarele (citez) :

„La începutul cărţii este un tablou care expune principiile Războiului Rece (a vechiului Război Rece). Primul: Nu avem război nuclear, nu se recurge la arma nucleară. Doi: Se evită conflictele militare, nu vor fi războaie convenţionale. Trei: Nu intervenim în treburile spaţiului celuilalt. Şi premisele: Înfruntările doctrinare continuă, decid libertatea presei, fiecare supraputere are permisiunea să stabilească relaţii în Lumea a Treia cu condiţia să nu afecteze vehement interesele celuilalt.”

Dacă, gândim cele de azi din perspectiva adusă şi trăită de academician (e adevărat în urmă cu ceva ani), să vedem cum arătă lucrurile :

1. Nu avem război nuclear, nu se recurge la arma nucleară.

Azi: nu avem război nuclear, nu s-a recurs la arma nucleară. Ştim însă, că şi azi, ca şi acum 50 de ani - arma nucleară este argumentul ultim al conflictelor.

Întrebare: Sunt ruşii în stare să folosească arma nucleară ?

Răspuns: Nu ştim. Iar dacă ameninţă cu aceasta este foarte posibil ca toţi ceilalţi să facă decisiv pasul înapoi - toţi inclusiv SUA.

Întrebare: Sunt americanii în stare să folosească arma nucleară ?

Răspuns: Nu ştim, deşi ar fi probabil să apară o asemenea variantă, doar atunci când teritoriul american ar fi atacat cu aşa ceva (încărcătură nucleară).

Întrebare: Dacă ruşii flutură gânduri nucleare în strategiile lor, americanii vor reacţiona (şi dacă da, cum)?

Răspuns: Foarte probabil făcând pasul înapoi şi rezumându-se la alte măsuri, mai puţin iritante.

Întrebare: Aceasta poate însemna, chiar şi sacrificarea teritoriilor fostelor state sovietice şi chiar a  Europei de Est.

Răspuns: După părerea mea (de azi), da.

2. Se evită conflictele militare, nu vor fi războaie convenţionale.

Azi: În Ucraina nu avem de-a face cu un război convenţional. De altfel, unii experţi îi spun că este asimetric (nu intru în detalii).

Întrebare: Dacă folosind acest tip de război asimetric, ruşii înaintează spre vest, spre Europa, îi va împiedica cineva cu putere, cu forţă?

Răspuns: Da, îi va împiedica, dar foarte probabil nu într-o formă suficientă şi decisivă, atâta timp cât nimeni din vestul Europei nu joacă (încă...) la masa marilor puteri nucleare militare. În acest caz, întrebările sunt: Până unde vor înainta? Cine sunt sacrificaţii? România poate face parte din sacrificaţi?

3. Nu intervenim în treburile spaţiului celuilalt.

Azi: Cineva a intervenit în treburile celuilalt, iar celălalt s-a simţit deranjat şi în pericol.

Întrebare: Cine a intervenit în treburile cui şi ce se poate face ?

Răspuns: Nu doresc a răspunde la prima parte a întrebării (deşi am la rându-mi o părere). La partea doua însă răspund astfel: faceţi pasul înapoi, partida încă se joacă, şahul se întrevede, iar matul poate fi pentru toţi...

Îmi închei scrierea , citându-l încă o dată pe academicianul Mircea Maliţa (de astă dată, prin aportul şi datorită domnului Dan Dungaciu - sociolog şi geopolitician, acum consilier pentru problemele integrării europene al preşedintelui Republicii Moldova - Mihai Ghimpu; care, în cuvântul său consemnat de redacţia Foreign Policy România a sesizat următoarea afirmaţie a academicianului): „Dacă aceştia (SUA şi / sau Rusia) încep un război, noi vom fi loviţi. Adică noi, europenii, fie că suntem de o parte, fie că suntem de alta a Cortinei de Fier. Nu se vor lovi între ei.” (vezi articolul „Pentru o diplomaţie activă" - pagina 40 Revista Foreign Policy România, numărul dedicat lunilor august şi septembrie 2014).

Acum realizez că în şah, mai poate exita un final : remiză...

Asta e soluţia.