De ce insistăm să avem o astfel de ceremonie de tip comunism

Psihologic vorbind modalitatea de a sărbători Începutul Anului Școlar adunând toți elevii laolaltă cu părinții și profesorii (și ceva bunici) în curtea școlii, să asiste la câteva discursuri oficiale, superficiale și simple nu are niciun impact.

FOTO Arhivă

Avem în fiecare an imagini cu 800, 1000, 1800 de persoane într-o curtea (sau și mai mulți) care nu fac decât să fie neliniștiți. Din punct de vedere al discursului în public, impactul este zero. Niciun specialist în public speaking nu-ți va recomanda așa ceva,În primul rând, nu există nicio conexiune între vorbitori și public, dimpotrivă există o distanță fizică și socială între cele două tabere și nu ai cum să ai un discurs cu rezonanță și impact, dacă cei din fața ta nu sunt atenți și concentrați la ceea ce spui și nici nu-i interesează. În al doilea rând, nu ai cum să captezi atenția și concentrarea audienței nici pentru un minut. Cu alte cuvinte, este o activitate fără eficiență și inutilă. Ce se întâmplă de fapt? Învățătorii își caută cu curiozitate și își adună copiii (îi îmbrățișează, îi pupă, îi întreabă cum le-a fost vacanța), diriginții încearcă să-și liniștească elevii adolescenți gălăgioși cu glume dis-de-dimineață, părinții foarte curioși se bucură de reîntâlnirea cu alți părinți și pe toată durata desfășurării ceremoniei vorbesc nonstop, știri, bârfe, noutăți, chestii din concedii, temeri, dorințe, iar bârfe despre noul prof, etc.

Copiii? Copiii sunt cei mai neinteresați de discursurile directorilor și ale oficialităților. Cei mici sunt activi, agitați și nerăbdători și cei mari sunt plictisiți și stau pe telefon. Nu au nicio curiozitate. Cei din rândurile din spate chiar nu văd și nu aud nimic. M-am gândit deseori la mine, astăzi, nu îmi amintesc nimic, nicio frază din vreun discurs în cei 12 ani de școală, îmi amintesc doar tipul de emoții, când eram mic mă grăbeam să nu fiu în întârziere și cu florile în mană alergam spre școală și apoi stăteam în mulțime pană mă dureau picioarele. La liceu nu auzeam nimic, nu pentru că nu erau boxe, ci pentru că nefiind în primul rând, să fii ținta privirilor directe, nu aveai cum să auzi ce se declara, deoarece în jurul tău colegii vorbeau mult mai tare și mai mult și erau gălăgioși, veșnica reacție ”ne mai ține mult aici!!!”.

Și atunci mă întreb: de ce insistăm să avem o astfel de ceremonie de tip comunism dacă ea în realitate este complet ineficientă și nu își atinge scopul, ba mai mult aduce multă plictiseală și respingere?

P.S. În sinea lor, eu nu cred că vorbitorii (directorul, polițistul, preotul, politicianul) simt că sunt ascultați și că discursurile lor pregătite chiar au fost auzite și apreciate. Au nevoie doar de 5 secunde să privească adunarea și să constate cat (dez)interes se întrezărește. În fiecare clasă, ar fi cu totul altceva....