De ce e absurdă ideea unui referendum în chestiunea limbii?

Decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie este, fără îndoială, una istorică. Mesajul acesteia nu este absolut nou.

Ideea potrivit căreia Declaraţia de Independenţă prevalează asupra Constituţiei – în chestiunea limbii în acest caz – a fost exprimată de numeroase ori anterior - de către jurnalişti, istorici şi alţi lideri de opinie, mai ales în timpul guvernării PCRM. Ceea ce este nou de data aceasta este faptul că acum o idee considerată logică şi de bun simţ capătă valenţă juridică. Sigur, mai e mult până va urma şi un vot al Parlamentului privind schimbarea articolului 13 al Constituţiei. Dar e un pas înainte faptul că există o decizie a Curţii Constituţionale care stipulează că ceea ce unii numesc „limbă moldovenească“ e limba română, menţionată în Declaraţia de Independenţă, care face corp comun cu Constituţia şi, în cazul unor divergenţe, prevalează Legii Supreme.

Reacţiile unor formaţiuni politice, aşa cum era de aşteptat, nu sunt nici pe departe unanime. Comuniştii, socialiştii şi social-democraţii au fost cei mai deranjaţi de decizia CC. Dar şi partide de la guvernare, precum PD, şi-au exprimat dezacordul, tacit sau deshis. Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat că este nevoie de organizarea unui referendum pentru a tranşa problema denumirii limbii de stat. Iar Marian Lupu s-a pronunţat şi mai categoric împotriva Curţii Constituţionale în chestiunea limbii de stat, afirmând că el preferă în continuare să spună că vorbeşte moldoveneşte, şi nu româneşte, deşi recunoaşte că e vorba de aceeaşi limbă. Partidul Democrat încearcă astfel să pescuiască voturi din bazinul electoral al comuniştilor şi socialiştilor, electorat care e cunoscut prin reacţii extrem de bolnăvicioase la tot ceea ce e legat de România, român, românesc. În cele din urmă, fiind ştiut specificul acestui segment al electoratului şi afinităţile sale mentale create în decursul deceniilor, speranţa celor de la PD nu mi se pare deloc justificată. Din contra, mi se pare că această strategie este una contraproductivă şi păguboasă pe termen mediu şi lung.

Ce ar însemna un referendum în chestiunea denumirii limbii de stat în Republica Moldova? Un nonsens. Or, nu cunosc nicio ţară în care asemenea probleme s-au rezolvat prin referendum. În Elveţia, de exemplu, ca să amintim de o ţară care excelează prin numărul de referendumuri, fie ele naţionale, cantonale sau comunale, chestiunea denumirii limbii n-a fost abordată niciodată, deşi un anumit segment al populaţiei ar fi dorit sau preferă să spună că există o limbă germană specifică în Elveţia. Respectiv, să pună problema schimbării denumirii limbii vorbite de aproape 70% din populaţia ţării. De fapt, există nu mai puţin de 24 de dialecte ale limbii germane în ţara cantoanelor, ai căror vorbitori nu se înţeleg aproape deloc, dar graţie faptului că la şcoală se învaţă germana literară, acest handicap este depăşit.

Revenind la Republica Moldova, ideea organizării unui referendum în chestiunea denumirii limbii de stat este susţinută mai ales de către membrii comunităţii rusofone. Adică de către cei care o cunosc, de regulă, superficial sau chiar deloc, nu rareori „din principiu“, motivând că ei ar fi urmaşii „eliberatorilor“ sovietici şi cei „eliberaţi“ trebuie să vorbească limba lor, nicidecum viceversa. Ca să înţelegem absurditatea acestor doleanţe, vă invit să ne imaginăm ce ar zice populaţia minoritară rusofonă dacă majoritatea românofonă ar propune organizarea unui referendum în privinţa denumirii limbii pe care o vorbeşte ea, „minoritatea imperială“ din Republica Moldova? Asta pornind de la faptul că populaţia rusofonă de la noi nu vorbeşte neapărat o limbă rusă literară, în plus aceasta are un accent specific şi e impregnată, mai ales în ultimii ani, cu cuvinte româneşti (farmacie în loc de apteka etc.). Prin urmare, ce ar spune minoritatea rusofonă dacă am propune ca limba vorbită de ei să fie denumită altfel decât rusă - basarabeană, de exemplu, după denumirea istorică dată de Imperiul Ţarist teritoriului dintre Prut şi Nistru. Sau altă denumire, numai nu cea de limbă rusă, pentru că am vrea şi noi astfel ca această populaţie să uite cu timpul că patria lor istorică e Rusia, să se resemneze şi să accepte o realitate existentă de mai mult de două decenii conform căreia ţara în care locuiesc este Republica Moldova, iar populaţia majoritară a acesteia este românească din punct de vedere etnic şi lingvistic.