Dacă Rogozin celebrează falsa independenţă a Transnistriei, nu are dreptul să fie primit la Chişinău

Rogozin nu a aflat că diplomaţia nu se face cu praştia

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin sărbătoreşte în Transnistria falsa independenţă a acestei regiuni separatiste. Numai că, înainte de a ajunge la Tiraspol, Rogozin vrea să facă o haltă şi la Chişinău, unde are pretenţia să fie primit de premierul moldovean ca şi cum ar fi un prieten al ţării. Dacă Rogozin celebrează Transnistria, nu are ce căuta la Chişinău, pentru că nu poţi să dialoghezi cu o ţară pe care, de fapt, o conteşti şi o subminezi.

Republica Moldova are drumul ei spre România, şi acest lucru s-a văzut din proiectele concrete pe care premierul României şi cel al Moldovei le-au demarat de curând la Chişinău. Dintre ele, cel mai important este, de departe, gazoductul Iaşi-Ungheni. Drumul Moldovei spre România nu mai poate fi oprit de nimeni, nici măcar de Rogozin. Care este un prea mare apărător al Transnistriei ca să-l putem bănui că vine cu gânduri bune la Chişinău. Transnistria îi aparţine de drept Republicii Moldova care se va reunifica cu România, de acest din urmă lucru cred că nimeni nu se mai îndoieşte. Rămâne de văzut când şi cum.

Dacă Chişinăul i-ar spune un ”Nu” hotărât lui Rogozin, cel puţin pe parte politică, Moscova ar înţelege, poate, că are nevoie de o diplomaţie modernă, nu de una inspirată din amintirea sovietelor.

Presiunea prin Transnistria pentru a amâna destinul istoric al Basarabiei alături de ţara mamă este, de aceea, rău intenţionat. Cine îl desfăşoară, cu o viziune din alte vremuri, nu poate fi un partener de dialog la Chişinău, şi mă refer aici la Dmitri Rogozin. De fapt, el este cel mai neindicat reprezentant al Rusiei în discutarea problemelor din zonă, pentru că modul în care visează el la viitorul regiunii constituie un impediment major în calea dialogului diplomatic. Poate Rusia ar trebui să se gândească la altcineva, care să gândească în acord cu timpurile noastre şi care să înţeleagă că Republica Moldova îşi va regăsi destinul ei firesc alături de România şi, implicit, spre Europa, dar că acest lucru este benefic pentru stabilitatea zonei şi nu înseamnă ruperea relaţiilor cu Rusia, ci normalizarea lor. Rogozin nu practică democraţia şi diplomaţia, ci autocraţia, şi tocmai de aceea un dialog cu el al autorităţilor de la Chişinău nu are rost.

De fapt, întreaga viziune a diplomaţiei ruseşti în zonă ar trebui schimbată, dar acest lucru nu se va întâmpla câtă vreme Rogozin este reprezentantul statului rus. Pentru ca Rusia să înţeleagă că e nevoie de o altfel de abordare, evitarea lui Rogozin ar fi o tehnică bună şi, de altfel, un subtil mesaj diplomatic pentru ca vecinul de la Răsărit să înţeleagă că actualul emisar nu apără evoluţiile normale din zonă, ci pune paie pe foc. Rogozin nu va împiedica refacerea României Unite, doar va conserva imaginea Rusiei de inamic al normalităţii şi nu ştiu dacă acest lucru este benefic nici măcar pentru Rusia. Aşadar, dacă Chişinăul i-ar spune un ”Nu” hotărât lui Rogozin, cel puţin pe parte politică, Moscova ar înţelege, poate, că are nevoie de o diplomaţie modernă, nu de una inspirată din amintirea sovietelor. Oficialii de la Chişinău pot şi trebuie să fie clari în această privinţă: da colaborării economice fireşti cu o ţară mare din proximitate, nu amestecului în destinul firesc al Republicii Moldova.