Cum se adaptează companiile românești la noile tarife SUA: Impactul asupra contractelor în derulare

Blocajele și costurile neprevăzute de pe lanțul de aprovizionare tensionează relațiile contractuale și pun presiune pe contractele în derulare, transformându-le în terenul unor decizii critice.

De cele mai multe ori, reacțiile partenerilor comerciali sunt primele semnale că ceva s-a schimbat: comenzi reduse, livrări amânate, renegocieri forțate sau tăceri prelungite. În spatele acestor comportamente se produce și un efect juridic.

Acest material evidențiază acele mecanisme legale care explică și, mai ales, prin care se pot gestiona astfel de situații de către companiile care, prin natura activității, se regăsesc în rolul de furnizor, producător sau distribuitor într-un lanț de aprovizionare.

Creșterea costurilor pe lanțul de aprovizionare

Când costurile din lanțul de aprovizionare cresc — fie din cauza tarifelor, fie din alte motive — companiile reacționează diferit, în funcție de industrie, poziția pe piață sau tipul de produs vândut.

Unele aleg să reducă importurile și caută furnizori locali, pentru a evita costurile suplimentare. Altele negociază prețuri mai mici cu furnizorii existenți, ca să atenueze impactul.

Sunt și firme care transferă noile costuri către consumatori, prin creșterea prețurilor, mai ales acolo unde cererea nu scade ușor. Iar altele absorb aceste costuri din propriul profit, ca să rămână competitive sau să-și protejeze poziția pe piață.

Rolul companiilor românești în lanțurile internaționale de aprovizionare

Exporturile României către parteneri din UE și SUA conturează clar rolul activ pe care companiile românești îl joacă în lanțurile internaționale de aprovizionare. De la componente electrice și piese auto la metale prelucrate și materiale plastice, produsele fabricate în România alimentează industrii globale importante.

Multe dintre aceste firme livrează materii prime, piese sau componente și subansamble către marii producători internaționali. Unele activează în etape mai avansate ale lanțului, livrând produse aproape finite sau complet finite, mai ales în domenii precum auto, echipamente industriale sau electrotehnică. În limbaj tehnic, aceste companii pot fi catalogate drept furnizori de nivel 3, 2 sau 1, în funcție de cât de aproape sunt de produsul final.

Efectele în lanț pe lanțul de aprovizionare

Pentru a înțelege mai bine cum pot evolua relațiile contractuale în contextul unor schimbări economice semnificative, ne uităm la un lanț de aprovizionare simplificat – format din furnizor, producător și client final sau distribuitor – concentrându-ne pe reacțiile și opțiunile producătorului, aflat la mijloc. Ceea ce urmează sunt posibile comportamente ale partenerilor contractuali și efectele lor în lanț.

Dacă cererea din partea clientului final sau a distribuitorului scade, este probabil ca producătorul să nu mai primească comenzi sau să fie nevoit să renunțe, la rândul său, la comenzile către furnizori.

Dacă prețul de revânzare este redus de clientul final, producătorul va încerca să renegocieze prețul de achiziție cu furnizorii săi, pentru a-și păstra marja de profit.

În situația în care contractul dintre producător și clientul final este suspendat, producătorul ar putea decide suspendarea contractului cu furnizorul, în situația în care contractele  dintre producător și clientul final, pe de o parte, și dintre producător și furnizor, pe de cealaltă parte, sunt legate prin clauze back-to-back. În lipsa unei astfel de corelări contractuale, suspendarea poate atrage riscul de încălcare a obligațiilor față de furnizor.

De asemenea, dacă îndeplinirea contractului devine extrem de împovărătoare pentru producător – din cauza unor schimbări economice majore, precum o inflație accelerată – acesta ar putea invoca mecanismul impreviziunii. Totuși, aplicarea acestei soluții necesită o analiză atentă, fiind necesar ca dezechilibrul produs să fie semnificativ și să depășească riscurile asumate în mod obișnuit în contracte comerciale.

Ce soluții există când apar blocaje într-un contract aflat deja în derulare?

Atunci când costurile cresc brusc sau una dintre părți nu își mai respectă obligațiile, legea oferă mai multe instrumente care pot ajuta companiile să-și protejeze interesele.

Una dintre cele mai directe opțiuni este acțiunea în justiție pentru executarea contractului – fie pentru plata prețului, fie pentru predarea bunului. În cazul creanțelor certe și scadente, se poate apela chiar la mecanismul simplificat al ordonanței de plată.

Un alt instrument-cheie este excepția de neexecutare. Dacă, potrivit contractului, o parte trebuia să își îndeplinească prima obligația și nu o face, cealaltă poate suspenda propria obligație. De exemplu, dacă plata trebuie făcută înainte de livrare și cumpărătorul întârzie plata, furnizorul poate opri livrarea. Acest mecanism poate fi folosit eficient ca formă de presiune contractuală.

În materia vânzării, legea prevede și un caz special: atunci când cumpărătorul devine insolvabil sau garanțiile de plată se diminuează, vânzătorul poate refuza predarea bunului până la oferirea unor garanții suficiente. Totuși, dacă vânzătorul cunoștea deja starea de insolvabilitate la încheierea contractului, nu poate invoca această protecție decât dacă situația s-a înrăutățit ulterior.

În unele cazuri, partea afectată poate reduce proporțional propria prestație, mai ales dacă neexecutarea este minoră, dar repetată (cum se întâmplă adesea în livrările periodice). Dacă nici această variantă nu e aplicabilă, rămâne deschisă opțiunea solicitării de daune-interese.

Daunele-interese pot acoperi:

• penalități pentru întârziere;
• costuri logistice suplimentare (ex. depozitare);
• pierderi din contracte în lanț cu furnizori sau subcontractori.

Dacă neexecutarea este totală sau parțială, se pot cere daune pentru prejudiciile directe, costuri cu surse alternative sau chiar pierderea unor contracte conexe.

Legea oferă și soluții concrete pentru bunuri fungibile (de genul componentelor sau materialelor standard din industrie). Dacă vânzătorul nu livrează, cumpărătorul poate cumpăra din altă parte, iar, potrivit legii, vânzătorul inițial este dator să plătească orice cost suplimentar. Este o formă de executare directă, care protejează lanțul de aprovizionare de blocaje critice.

Tot o formă de executare directă este și aceea prin care, dacă bunurile nu sunt preluate sau plătite, vânzătorul le poate depozita pe cheltuiala cumpărătorului sau chiar le poate revinde. Diferențele de preț și eventualul prejudiciu pot fi recuperate prin acțiune în instanță.

Concluzii

Desigur, nu toate relațiile contractuale urmează același tipar, iar soluțiile prezentate mai sus nu se aplică automat în orice situație. Fiecare caz are particularitățile sale și necesită o analiză juridică adaptată.

Acest material oferă un cadru general de orientare, nu o consultanță juridică. Deciziile concrete trebuie luate în funcție de clauzele contractuale și de contextul specific.

Într-un mediu instabil, reacțiile rapide sunt importante, dar rămân esențiale echilibrul și rigoarea juridică.