Cum ar fi să existe numai angajaţi civilizaţi?

Nu ştiu dacă s-au făcut studii care să arate că există o legătură între nivelul de civilizaţie a unui angajat şi productivitatea, valoarea acestuia pentru firmă. Şi în caz că da, dacă e mai bine sau nu să ai angajaţi civilizaţi ori dacă nu prea contează asta.

Nici nu am auzit mulţi angajatori vorbind sau fiind interesaţi de acest aspect. Şi nici eu nu pot spune dacă un angajat mai educat şi mai civilizat (aproape întotdeauna există o legătură directă între acestea) e mai eficient şi mai avantajos pentru angajator, din punct de vedere strict financiar. Pentru că da, de multe ori principiile şi metafizica mai mult te pot încurca atunci când trebuie să aduci bani mulţi în firmă.

Însă eu întotdeauna i-am îndemnat pe clienţii mei, adică pe angajatori, să-şi ia oameni cât mai educaţi şi mai civilizaţi în firmele lor. Poate că aceştia nu te fac mai bogat, însă ţi-e mai bine cu ei prin preajmă, mult mai bine, chiar dacă adesea nu îţi dai seama. Sau mai bine zis, îţi dai seama abia atunci când afli cine şi cum te minte, cum te fură şi, mai ales, de când şi cât de des. Sigur, e la fel de mult de dorit şi invers, în egală măsură, ca angajat să ai un manager civilizat şi un patron la fel. În fiecare zi mă întâlnesc cu angajaţi şi angajatori care se plâng unii de alţii, care nu se mai suportă şi care aşteaptă să îi ajut, să le găsesc pe alţii în loc. Cu toţii, aproape fără excepţie, îmi spun, de fapt, că ar vrea să lucreze într-un loc mai civilizat şi cu oameni mai educaţi, însă fără să-şi dea seama prea bine de asta.

Cum ar fi în business dacă ai şti că discuţi un lucru cu cineva şi că aşa rămâne, că nu e nevoie să-l ameninţi cu contracte stufoase, cu sute de clauze, că nu trebuie să mai verifici dacă e adevărat sau nu ce ţi-a spus, că nu e superficial, că vorbeşte corect gramatical şi română, şi engleză, că are un vocabular bogat şi că nu omoară animale, că nu mai trebuie să-ţi ţii totul sub cheie şi cu parole? Şi cum ar fi dacă aţi avea numai clienţi civilizaţi?

Ca angajatori, uitaţi-vă mai bine la ce şcoală a mers candidatul pe care îl aveţi în faţă, când şi pentru cât timp, dacă a învăţat în viaţa lui şi câteva lucruri pe care nu era obligat să le înveţe în liceu sau la facultate, că ştie şi altă limbă în afara englezei, că are unghiile curate şi poate să rostească trei fraze nu prea scurte fără întrerupere, dintre care a treia e consecinţă celei de-a doua, care, la rândul ei, e o continuare logică a primei. Şi care ştie când să-l pună pe „care“ alături de „pe“ şi să facă corect combinaţiile „ai-ale-a cărui-a cărei-a căror“. Iar din postura de candidaţi, uitaţi-vă la aceleaşi lucruri, la cum sunteţi primit, cum arată locul în care mergeţi, ce se citeşte pe chipurile angajaţilor pe care îi vedeţi în jur.

Şi ca părinţi, mai ales, gândiţi-vă bine printre ce oameni va ajunge ăla micu’ după ce termină facultatea la care aţi decis că e cel mai bine să meargă. Dacă îi vreţi binele, încercaţi să-l faceţi să ajungă la şcolile cele mai bune şi să stea cât mai mult acolo. Nu neapărat la cele din care ies vameşi sau notari. Iar după aceea doriţi-le să ajungă în locuri în care numărul celor civilizaţi e cel puţin egal cu „al celorlalţi“.