Cu demonii în politică

Când un politician creştin asumat, cu frică şi iubire de Dumnezeu ajunge să demonizeze un om, pe mine mă cam ia cu spaimă. Este posibil să fie din cauza sufletului meu de femeie temătoare, dar să te joci cu numele unui om (şi la propriu şi la figurat) pentru a-l plasa “creştineşte” de partea Răului, parcă nu se cade.

Aseară am văzut pe pagina de Facebook a unui prieten că Iulian Capsali, fost candidat independent la europarlamentare, necâştigător de mandat, a scris despre Monica Macovei următoarele:   

“Că e fostă procuroare comunistă, divorţată şi cam etilizată de meserie, asta nu mai contează. Că ne-a făcut de rahat în PE spunând în plen că în România s-au furat 1 milion şi jumătate de voturi la referendum, astea sunt deja mizilicuri.”

Monica Macovei păcătuieşte fiindcă este o femeie divorţată. Monica Macovei etilizată înseamnă o Monica Macovei beţivă fiindcă aşa a scris o parte a presei la un moment dat. Monica Macovei în Parlamentul European este o neiubitoare de ţară. Monica Macovei a devenit Demonică.

În acest moment, din faţa laptopului meu, în legătură cu „fostă procuroare comunistă” şi furtul de voturi pot spune că este treaba instituţiilor statului să se pronunţe. „Divorţată” şi „cam etilizată” mi-au reţinut atenţia pentru că fac parte atât dintr-un registru al privatităţii, cât şi din unul speculativ.

Nu-mi pare că divorţialitatea în rândul candidaţilor la prezidenţiale ar fi problema de fond.

Mi-a plăcut comentariul unui prieten care îmi scria că Iulian Capsali este probabil preocupat de faptul că nu ar exista un Prim Domn în cazul în care Monica Macovei ar câştiga alegerile. Instituţia Primului Domn îşi are rostul ei, ştim cu toţii.       

Monica Macovei este o mamă singură care formează alături de copilul ei o familie monoparentală. Sunt multe astfel de familii în România, preponderent alcătuite din mamă şi unul ori mai mulţi copii. Cum iau naştere familiile monoparentale? Şi în urma unui divorţ. Dar faptul că o femeie ori un bărbat alege să divorţeze nu este treaba noastră. Mai degrabă, misia unui om interesat de politică este să se întrebe cât de bine îi este social, cultural, economic unei familii monoparentale din România. Misia unui om interesat de politică nu este să ruşineze public o femeie pentru că a divorţat. Creştineşte, bărbăteşte şi omeneşte ar fi să se lase cu scuze.

Cât priveşte etilizarea, nici nu vreau să mă aşez prin preajma ei pentru că mă ia cu rău aşa de mult odor speculativ este acolo.    

Am mai spus şi repet, atacurile concentrate pe viaţa privată a persoanelor sunt cele mai facile. Eu cred că sunt nedemne şi nebărbăteşti şi necreştineşti. Aş merge mai departe şi aş spune că Monica Macovei pare o “Cealaltă” şi că ea trebuie aşezată “la locul ei”, trebuie să-i fie servită o lecţie pentru că a îndrăznit să iasă din acest “la locul ei” (care o fi el).     

Dacă ne dorim o campanie care să nu se deruleze în preajma unei haznale, ar fi bine să tropăim departe de viaţa privată a oamenilor. Am rămas fără subiecte? Ştim programul politic al candidaţilor? Corespunde oare acesta cu atribuţiile preşedintelui potrivit Consituţiei ori derapează pe alocuri? Corespunde programul cu interesele şi nevoile cetăţenilor? Candidaţii au arătat până acum prin parcursul politic şi profesional că ar fi potriviţi pentru funcţia de preşedinte?

Preventiv, în cazul în care vă veţi întreba dacă îi dau votul meu Monicăi Macovei, răspunsul meu este: încă nu. Ştiu acum cu cine nu voi vota. Şi dacă un bărbat era în locul Monicăi Macovei şi era numit Demonicul divorţat tot aş fi scris acest text pentru că unele lucruri nu se fac.