Crossing Europe la aniversare
0Ediția aniversară, a 20-a, a festivalului de film „Crossing Europe” din Linz a debutat pe 26 aprilie și continuă până pe 1 mai 2023. Evenimentul anual din orașul austriac oferă în continuare unul dintre cele mai potrivite contexte pentru a observa și discuta noile tendințe ale cinematografului european.
Revelația primei zile de festival, din competiția lungmetrajelor de ficțiune, a fost pentru mine „Un loc sigur” („Seif Place”/„Sigurno mjesto”, coproducție Croația-Slovenia), debutul în lungmetraj al cineastului croat Juraj Lerotić. M-am bucurat să pot vedea pe ecran mare acest film, unul dintre cele mai mari hituri festivaliere recente, lansat în 2022 la Locarno (unde a obținut premiile pentru Cel mai bun nou regizor și, prin Goran Marković, Cel mai bun actor în secțiunea „Cineasti del presente”), apoi selecționat și distins la numeroase alte evenimente notabile, precum și intrat, ca reprezentant al Croației, în cursa Oscarurilor.
Profund afectat de un eveniment dureros din propria familie (moartea fratelui său), Juraj Lerotić a scris și regizat acest film pentru a se elibera și înțelege totodată. Pe parcursul unei zile infernale, protagonistul Bruno (interpretat de regizorul însuși) e urmărit în timp ce, însoțit o vreme și de mama sa (Snježana Sinovčić Šiškov), încearcă să-și aducă fratele suicidar (Damir – Goran Marković) într-un „loc sigur” (din toate punctele de vedere). Din nefericire, la fel ca în unele opere de început ale Noului Cinema Românesc („Moartea domnului Lăzărescu” – Cristi Puiu, „Hârtia va fi albastră” – Radu Muntean), deznodământul e anticipat și nu poate fi unul fericit. Aici, o aflăm după vreo 20 de minute de film, print-o secvență antologică de dialog distanțator între frați (Bruno și Damir, dar poate și Juraj și cel dispărut), unul dintre cele mai puternice momente de cinema pe care le-am văzut în ultimul timp.
Mereu încadrate de uși, ferestre, pereți sau diverse obiecte, personajele nu izbutesc să facă față unui univers ostil, în care obtuzitatea și nepăsarea celor mai mulți medici și polițiști nu reprezintă cel mai mare pericol (acela, inexprimabil, vine din interior). Juraj Lerotić a avut mai multe influențe (Ana Grgić le decelează excelent în cronica ei), dar le-a integrat într-un film foarte personal și pătrunzător, greu de uitat de către spectatori.
După prima proiecție de la „Crossing Europe”, regizorul-scenarist-actor croat a participat la o sesiune de Q&A în care a vorbit deschis despre conceptul, efectul și receptarea filmului sau despre decizia sa de a se distribui pe sine însuși în rolul principal și pe Goran Marković (în realitate, prieten vechi cu regretatul frate al cineastului) în rolul lui Damir.
Tot din competiția de ficțiune, „Maya Nilo (Laura)”, o coproducție Suedia-Finlanda-Belgia, este primul lungmetraj regizat de cineasta suedeză Lovisa Sirén, care a scris și scenariul, împreună cu Peter Modestij. O „dramedie” de familie (disfuncțională, desigur) sub formă de road movie „Europudding”, „Maya Nilo (Laura)” se străduiește să imite modelul producției (pseudo)independente nord-americane de Sundance, condimentându-l cu filmări freestyle și montaj alert, plus ceva zoomuri gratuite. Nu are rost să intru în detalii, e suficient să mai spun că mesajul feminist se pierde printre glumele scrâșnite și replicile șocante, livrate brutal de personaje-clișeu.
Din programul celui de-al 20-lea „Crossing Europe” nu puteau lipsi filme semnate de regizori români ori coproduse de firme românești. În primul rând, Cristina Groșan, cineastă originară din România, a fost selecționată în competiția principală cu al doilea lungmetraj regizat de ea, „Ordinary Failures” (posibilă traducere: „Eșecuri de zi cu zi”), care este însă o coproducție Cehia-Ungaria-Italia-Slovacia. Aceeași regizoare e prezentă într-un program rezervat Festivalului de Film de la Cottbus (în secțiunea „European Panorama Specials”) cu scurtmetrajul „Trecea un prinț călare” (2020), de data asta o coproducție româno-cehă realizată în țara noastră. Competiția „YAAAS!”, dedicată publicului tânăr și jurizată de liceeni (mai precis liceene, cel puțin anul acesta), include și coproducția româno-franceză „Metronom”, scrisă și regizată de Alexandru Belc (distins cu premiul pentru regie al secțiunii canneze „Un Certain Regard” din 2022).
Tot în cadrul secțiunii „European Panorama Specials”, cu ocazia aniversării festivalului din Linz, este prezentat omnibusul „Obiecte pierdute” („Lost and Found”), realizat în 2005 de șase regizori (pe atunci) tineri din Europa Centrală și de Est (printre ei, Cristian Mungiu, cu „Curcanii nu zboară”/„Turkey Girl”) și proiectat prima dată la „Crossing Europe” în același an. În fine, deja amintitul program de scurtmetraje alese de la edițiile recente ale FilmFestival Cottbus mai include „Ce zici?” (Moldova, 2021), de Ioana Vatamanu-Mărgineanu, și „InBetween Home” (România-Austria, 2022), de Brigitta Kanyaro, film care a avut premiera mondială la TIFF-ul clujean.
Se încarcă comentariile...
