Contraste în sincronicități

Dimineața a început cu „Private Lives”, cu Jodie Foster pe post de psihanalistă în derivă (subiect tratat și la Berlinală în „If I had legs, I’d  kick you”, pentru care actrița Rose Byrne s-a ales cu un Urs de Argint).

După moartea unei paciente terapeuta vine cu soluții alternative de hipnoză și întoarcere în timp, cu ușoare ironii la adresa lui Freud, care ar fi fost  împotriva acestor variante, care pot rezolva totul într-o sedință și nu în ani și ani de zile.  

Suedezul din închiderea serii, „Valoare sentimentală”, al norvegianului Joachim Trier, începe ca un Bergman și are și trac și psy, dar și o relație complicată tată (Stellan Skarsgard)/fiică. Iar Renate Reisve este vedetă alături de Sebastian Stan în „Fjord” al lui Mungiu, cu ideea de sinucidere prin spânzurătoare, dar și cu torturi cumplite din trecut.

La Panahi, filmul „Un simplu accident” a fost asemenea scheciului din „Secvențe” prin întâlnirea ipotetică a unei victime cu un oribil torționar (vezi Polanski în „Fecioara și Moartea”), însă cu teama de ștreang, în plin secol 21, în Iran. N-a lipsit nici Menghele (interpretat de August Diehl, din recentul „Maestrul și Margareta”), care la Serebrennikov se plângea că nu numai el a fost Bestia de la Auschvitz, ci și alți 20 de doctori, cu orori de neimaginat. Lagărul fusese punctul de pornire și la debutul regizoral al actriței  Scarlett Johansson și a sa „Eleaonor the Great”, jucată ireproșabil și cuceritor de meganonagenara: June Squibb (din „Nebraska”).

Trei dintre celelalte proiecții au avut Crăciunul în vizor. Dintre ele de amintit „Fursecuri și lapte”, pentru Moșu', în scurtul strălucit de la Cinefondation, al lui Andrei Tache Codreanu. Aici îi vedem pe Doru Bem, Anca Florescu, Liviu Chițu și starul de mare viitor, puștiul Rareș Prisăcariu. Filmul are un scenariu de invidiat, plin de umor, inclusiv negru, universal, după reacția vie a publicului din sala Bunuel. Iată și două detalii de bun augur: personajul care declașează totul se numește Elena, iar filmul a fost difuzat chiar pe 21 mai, de Sfinții Împărați. A intrat pe ecran fix la ora 15:15, deci este ocrotit de un înger, cum se zice.

La o jumătate de secol de la premieră, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (care se dădea pe vremuri la Cinematecă, într-o copie alb-negru, dacă nu mă înșeală memoria, și la ore imposibile) e de mai actualitate ca niciodată, și are și un brad împodobit nebunește. Cum bine spunea regizorul ceh, stabilit în SUA, Milos Foreman, când trăiești nazismul și comunismul, pe propria piele, ai altă perspectivă. Îngrijorător e că nepotul unuia dintre producători declara în prezentarea sa că ar fi trebuit să-l introducă la Centrul Kennedy, recent, înainte de „Amadeus” al lui Forman, dar că i s-a interzis discursul, pe motiv că era o prezență masivă LGBTQ în echipa producției de acum 4 decenii. Capodopera LIVE, de neratat, va fi proiectată pe muzica lui Mozart interpretată de Orchestra Operei din Cluj-Napoca, alături de Corul Madrigal, și va încheia TIFF-ul pe 22 iunie, în cadrul unui eveniment susținut de Vodafone.

La 130 de ani de la nașterea celei de-a 7-a arte, dar și a academicianului Marcel Pagnol (fost președinte al Juriului care a acordat primul Palme d’Or în 1955, câștigat de „Marty” al lui Delbert Mann), am avut marea șansă de a vedea „Merlusse” – film din 1935 – care l-a inspirat pe Alexander Payne în recentul oscarizat „The Holdovers”. Filmul vorbeșțe despre un profesor emerit, aparent neiubit, care se dovedește gata de gesturi de o candoare inimaginabilă care declașează ca răspuns gesturi similare din partea căminiștilor rămași de sărbători în internat. Filmul a fost aplaudat frenetic. Prin urmare nu numai peliculele apăsătoare, ori cumplit de violente sau absconse sunt de Cannes, ci și cele tandre, care îndeamnă la fapte bune.

O sugestie verificată la fața locului, pentru cine are urechi de auzit și… ochi de cineaști sau cineaste!