Consiliul Europei acuză: „Drepturile minorităţilor”, pretext pentru invazia rusă din Ucraina

Aşa ar arăta Europa cu alte state suverane după „divorţuri paşnice”

De-abia de acum se deschid, la nivel regional şi continental, marile discuţii provocate de teama că pretextul „apărării drepturilor ruşilor de pretutindeni” invocat de ruşi pentru invazia din Ucraina, ar putea să devină o formulă de justificare pe mai departe a unor acţiuni similare.

Ale ruşilor, desigur, dar poate nu numai, căci aliaţi şi prieteni de-ai lor s-ar putea inspira din metodologia aplicată de ruşi începând cu invadarea şi preluarea Crimeei..

Citiţi vă rog cu atenţie comunicatul deosebit de interesant transmis de Comitetul consultativ din cadrul Convenţiei pentru protecţia minorităţilor naţionale din cadrul Consiliului Europei. Este condamnat în termeni foarte hotărâţi agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi, de-abia de aici devine extrem de interesant pentru viitor, ”deplânge faptul că autorităţile ruse folosesc drepturile minorităţilor ca pretext pentru invazie...Comitetul este foarte îngrijorat de faptul că războiul a exacerbat situaţia pentru relaţiile inter-etnice, adâncind neîncrederea între cei care se identifică drept etnici ruşi şi majoritatea populaţiei. Are un impact şi asupra persoanelor care se identifică cu alte minorităţi naţionale sau ca ucraineni dar care folosesc limba rusă ca principal mijloc de comunicare”.

Dar, dacă Rusia a fost dată afară din Consiliul Europei, ce importanţă mai au asemenea documente şi de ce ar mai trebui să preocupe pe cineva? Tehnic, într-adevăr, în mod direct, în actuala conjunctură, Rusia poate ignora într-o veselie asemenea luări de poziţii. Foarte posibil, numai că, după părerea mea, semnificaţia textului este de a da un avertisment foarte serios pentru viitorul imediat, arătând că măcar europenii, adevărat foarte târziu, au devenit conştienţi de puterea teribilă a manipulării pe bază de „drepturi ale minorităţilor”.

Dar ruşii nu renunţă la scenariul preluării de noi teritorii. Numai că procedează acum la o variaţie a „scenariului Crimeea” în Osetia de Sud: noul preşedintele al Osetiei de Sud a semnat un decret care suspendă referendumul deja anunţat pentru 17 iulie privind anexarea regiunii la Rusia. În sprijinul deciziei sale a invocat „inadmisibilitatea unei decizii unilaterale a unui referendum asupra unor probleme care să afecteze drepturile legitime şi interesele Federaţiei Ruse”. Scenariul de acum este însă mai sofisticat deoarece, în acelaşi decret, se anunţă că urmează imediat consultări asupra procesului de integrare cât mai profundă a regiunii cu Federaţia Rusă, cu precizarea că „preşedintele susţine pe deplin iniţiativa cetăţenilor Republicii Osetia de sud privind integrarea pe mai departe în Federaţia Rusă. În acest scop, tocmai pentru a formaliza procesul astfel încât să nu mai existe acuzaţii asupra unui eventual referendum sub forţa armelor, la Moscova urmează să se deplaseze imediat preşedintele Osetiei de Sud, însoţit de şefii Comisiei Electorale şi Curţii Supreme precum şi ministrul de externe şi şeful parlamentului. Asta în contextul în care, trebuie reamintit acest lucru, entitatea Osetia de Sud nu este recunoscută pe plan internaţional decât de 5 state, iar Georgia insistă în continuare, cu o disperare lesne de înţeles, că nu recunoaşte niciun fel de încercare de legitimizare a preluării de Rusia, sub orice formă, a unei părţi a teritoriului său naţional.

Dacă vă sună ceva cunoscut, atunci să ştiţi că aşa şi este: vorbim, din nou, despre o variantă în desfăşurare a logii care, pornind de la invocarea manipulatoare a principiului absolut respectabil al drepturilor minorităţilor, ajunge rapid la forţarea separatismului de toate nuanţele. Şi, în final, la formarea unor insule de revendicări din ce în ce mai violente legitimând o intervenţie externă, ajungându-se la negocierea „pace contra teritorii”. Este soluţia politică amintită de Kissinger, ruşii aşteaptă acum să vadă cât de mult pot merge cu aplicarea ei în Ucraina.

Ar trebui oare să ne preocupe? Poate că da.

Unde se poate ajunge? În Europa, mişcările separatiste sunt gata oricând să dea un răspuns, mizând pe oferta respectivă în cadrul unor divorţuri mai mult sau mai puţin paşnice, după situaţie: