Comunismul în memoria Bisericii

Zilele acestea, la Iaşi, are loc ediţia a cincea a simpozionului internaţional „Dumitru Stăniloae”. Tema din acest an: Martiriu şi memorie din România comunistă.

Aşa cum se ştie probabil, Patriarhia Română a ales drept subiect de dezbatere la nivelul Bisericii noastre majoritare pe durata întregului an 2017 confruntarea cu trecutul recent prin comemorarea Patriarhului Justinian şi a celor care şi-au mărturisit credinţa în temniţele comuniste, indiferent de motivul iniţial care i-a adus acolo. Da, sunt pagini complexe de istorie, pline de paradoxuri, surprize, forme nebănuite de rezistenţă şi tot atâtea manifestări evidente de adaptare.

Îndrăznesc să cred că asistăm, în mijlocul vacarmului cu care ne-am obişnuit să ne ducem traiul în ultimele decenii, la o reală schimbare de paradigmă. Biserica Ortodoxă din România este prima instituţie de anvergură care pune problematica memorială în mod voluntar pe agenda sa. Simplul fapt că timp de un an se va vorbi în parohiile din ţară şi diaspora, în cadrul orelor de religie, la seminariile şi facultăţile de teologie, la întâlnirile cu preoţii şi în media bisericească despre trecutul recent este un enorm pas înainte.

Apoi, în acest context, dezbaterile din 2017 reprezintă după mine cea mai bună manieră de a ne pregăti pentru anul următor, cel al Marii Uniri. Pentru că, repetând aici o teză pe care am tot expus-o în ultima vreme, în 2018 urmează să marcăm primul secol românesc de unitate statală din care însă peste jumătate este marcat de regimuri autoritare, militare şi dictatoriale. Avem aşadar un secol nu doar de împliniri substanţiale, dar nu mai puţin de eşecuri, de suferinţă, de criză şi de multe, prea multe crime fratricide.

În fine, conştientizarea urgenţei şi a lipsei de alternative la asumarea prin cunoaştere a trecutului recent este şi cel mai important mod de a prefaţa anul 2019, cel în care, nu doar cronologic, se împlinesc treizeci de ani de la căderea comunismului politic la noi şi nu numai. Or, marcarea celor trei decenii ne apropie şi mai mult de momentul închegării, în sfârşit, a unei minime naraţiuni istoriografice privind teribilul experient social prin care am trecut şi de care continuăm, că vrem sau nu, să fim intim influenţaţi.