Comisia Găurii Corecte

Eu am crescut într-o vreme în care părinţii nu prea vorbeau cu copiii despre sex. Cel puţin nu ai mei. De pe la ţară am văzut diferite modele zoologice ale sexului: cocoşii care călcau găinile, câinii care se înciotau, curcani prea idioţi să se descurce singuri în ale reproducerii. Am auzit că de un anumit Sfânt se dădeau berbecii-n oi, şi o mătusă mai impudică a spus odată cuvântul montă.

Dar cei 7 ani la ţară au fost destul să înţeleg că sexul are ceva de-a face cu reproducerea, că este tabu, şi că organele sexuale arată oribil. Mi-am promis că nu voi privi sau atinge niciodată un bărbat gol. Îmi imaginam că organul sexual masculin ar trebui să arate ceva ca o combinaţie între cele vizibile la câine, cal, sau motan. Sexul motanului, care iese dacă-l mângâi pe burtă prea afectuos, arată ca un cactus cu ţepi. Şi mai interessant, sexul răţoiului arată post coitus ca spirala hegeliană suspendată sub pene. Apoi dispare, la fel de misterios.

Întrebarea este, de unde să-ţi faci educaţia sexuală?

Prietenii mei nu prea vorbeau despre sex, aşa că singura sursă au fost cărţile. Internetul nu se inventase încă. Şi cu cărţile era mereu o loterie, depinde peste ce dădeai. Eu am dat peste Cartea Căsătoriei, ascunsă de mama pe sub cearceafuri. Am învăţat de acolo cum cineva poate să se prefacă a fi virgină: spălături cu oţeturi şi alte acreli, sau chiar o băşică umplută cu sânge de porumbel şi bine plasată în întunericul adâncurilor morale. Face poc la momentul potrivit. Întrebarea mea metazico-tehnică era cum să găseşti sângele de porumbel şi în ce băşică să-l pui. Dar nu am insistat că oricum eram virgină şi aveam de gând să mă călugăresc. Fierbinţelile care mă luau la acest gen de literature review le-am pus pe seama unei boli incurabile, foarte ruşinoase, despre care nu am avut de gând să povestesc nimănui.

Când m-am făcut mare şi am renunţat la călugărie, constatând că sunt perfect sănătoasă, şi că sexul bărbătesc nu are ţepi, ghimpi sau formă de spirală, mi-am pus problema găurii corecte. Combinatorica mentală desenează tot felul de modele de îmbinări şi combinări. Şi nu doar la specia noastră: curcanul călca raţele, cocoşul curca, răţoiul a încercat o dată cu pisica bătrână. Câinii nu erau mereu siguri la care capăt trebuie să înceapă acţiunea.

Kant zice că nu pot să le cer altora ceea ce eu nu pot fi în stare să accept ca regulă pentru acţiunile mele.

Cum eram în ale kantianismului la vremea respectivă, am reflectat la posibilitatea unei comisii universale de control a găurii şi poziţiei corecte. Comisia ar trebui să controleze ce se petrece... (citiţi continuarea articolului pe Sereniti.ro)

Un articol semnat de Teodora Manea

Teodora Manea ar fi trebuit sa studieze medicină, dar a dat peste filosofie, şi cum toată lumea a descurajat-o, a decis să se facă filosof. În curând a aflat că filosofii ar trebui să fie bărbaţi, aşa că a considerat o operaţie de schimbarea sexului, dar din fericire a ajuns în catedra de hermeneutică înainte de programata operaţie. Pe drumul tratamentului hormonal de creştere a bărbii (deşi se pare că nu barba face pe filosofi ceea ce sunt!) a învăţat germană cu Heidegger, Hegel şi Kant. Când a ajuns în Germania i-au spus că băieţii ăştia nu vorbesc chiar germana, dar cunoştinţele lingvistice se pare că au fost suficiente să se înţeleagă din priviri cu un alt filosof german, emigrant şi în viaţă. De care nu s-a mai putut despărţi. Aşa că după zece ani de carieră universitară în Iaşi, şi-a făcut valiza şi a plecat la el, peste Canalul Mânecii în sud-vestul verzui al Angliei. Obosită de crescut bărbi şi filosofie, a decis să se dedice familiei, să se domesticească şi să accepte un destin de femeie. Dar plaiul mioritic şi ondulat englez au trezit-o la propria ai chemare, aşa că printre dealuri, copii, diferenţe culturale, oale, nostalgii culinare, ploi şi singurătăţi s-a apucat iar să scrie şi să gândescă.