Oana Stancu - Nimic
0
Am citit până la capăt. M-am forţat să citesc cu atenţie, ca să nu fiu acuzată de nimic – că m-am lăsat manipulată, că-s pe lângă subiect, că vai, că nu ştiu ce-i în spate, că nu ştiu ce-i în faţă.
Nu ştiu nimic.
Ştiu că doamna Stancu ar trebui să fie, până una-alta, un profesionist care se adresează altui profesionist, domnul Tapalagă.
Ştiu că doamna Stancu ar trebui să îi răspundă domnului Tapalagă la un articol pe care domnul Tapalagă l-a scris. Cu argumente, cu bălăcăreli, cu murdărie, cu infamie, cu tampoane folosite, cu ce vrea şi poate ea. Ca Victor Rebengiuc cu hârtia igienică pe masă în studio, dacă vrea.
Dar ştiu că doamna Stancu nu are nici dreptul, nici căderea, nici permisiunea eticii sau a moralei să atace un copil de zece ani pentru ceva ce a scris, făcut, zis tatăl său.
Acest act depăşeşte cu mult limita profesionalismului, este un atac personal complet gratuit, care nu poate fi luat înapoi nicicum.
Copilul de zece ani va avea de suferit mai mult decât a sperat vreodată doamna Stancu să sufere domnul Tapalagă. Domnul Tapalagă e un bărbat care poate să se ducă să dea cu pumnul în perete, să îi spună doamnei Stancu că e o vacă ordinară şi că o va da în judecată. Domnul Tapalagă va putea scrie mai mult şi mai argumentat şi să o îngroape pe doamna Stancu în propriul ei război. Dar domnul Tapalagă va trebui să se ducă acasă şi să peticească viaţa copilului său.
Copilul său care va fi jignit la şcoală, atacat de copii de aceeaşi vârstă, pentru care orice ocazie de bullying e ca o pauză plină de jocuri noi, ridiculizat şi exclus. Un copil care va trebui să muncească mai mult decât merită să revină emoţional pe linia de plutire, cel puţin.
Doamnă Stancu, dacă aţi citit dumneavoastră pe undeva că în dragoste şi război totul este permis, aflaţi, totuşi, că n-aţi înţeles nimic din propoziţia asta.
Degeaba rescrieţi textul de şapte ori să aveţi grijă ca fiecare cuvânt să fie bine pus la locul lui, mesajul dumneavoastră este pe atât de transparent pe cât de îngrozitor. Ce-aţi făcut azi, doamnă Stancu, vă descalifică spiritual şi uman la fel cum decapitările îi descalifică pe ISIS şi genocidul pe Hitler. Numai numerele diferă, doamnă.
Îmi tremură mâna când scriu, deşi am calculat mult. Dar cred că fiecare părinte care citeşte articolul acesta se pune în primul rând în locul părintelui Tapalagă, nu al celor pe care îi apăraţi dumneavoastră (a se înţelege bine, nu mă interesează contextul şi cum trebuie să ne referim la bătrâni, nu despre asta e vorba aici) şi fiecare dintre aceşti părinţi care îşi vede propriul copil expus astfel vă poate acuza.
Doamna Stancu, nu sunteţi citiţi continuarea pe sereniti.ro.
Articol semnat de Raluca Zaharia.
Lucrez în comunicare din 1997 (faceţi voi socoteala, că pe mine nu mă ţin nervii). Am viaţă dublă, aşa că cei cinci prieteni de pe Facebook mă cunosc drept Duoamna Raluca. De vreun an încoace m-am apucat sa povestesc ce prostii facem noi pe-acasă: eu, copilul meu, iubitul meu şi pisica noastră.
Se încarcă comentariile...
