Cocalarul

Educaţia este o noţiune care înglobează conceptul de „învăţământ", adăugându-i componenta morală. Un om educat are cunoştinţe solide în domeniul său de activitate, o minimă cultură generală şi - foarte important! - un set de valori cu care operează în viaţa de zi cu zi.Un om educat nu este cel care a absolvit o instituţie de învăţământ, ci acela care şi-a însuşit de acasă şi de la şcoală un set de reguli de c

Un om educat va munci bine pentru că îşi respectă munca şi pe aceia în folosul cărora o face. Va fi un bun vecin pentru că ştie că nici lui nu i-ar plăcea să fie tulburat de indiferenţa şi nesimţirea celor care locuiesc lângă el. În fine, omul educat va fi un bun cetăţean deoarece înţelege să se implice social, să participe la rezolvarea problemelor comunităţii. El conştientizează că bunăstarea sa depinde în foarte mare măsură de a celorlalţi.

Reapariţia în societate a acestui tip de om, care să înlocuiască treptat cocalarul de tranziţie, ar trebui să fie ţinta sistemului educaţional românesc. Din nefericire, astăzi nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. Şi aici nu este vina exclusivă a profesorilor, chiar dacă au şi ei păcatele lor.
Ar fi anormal să pretindem cadrelor didactice lucruri pe care societatea românească, în ansamblul său, nu este în stare să le implementeze. De pildă, nu poţi reproşa corpului profesoral că nu scoate pe bandă rulantă cetăţeni-model, atunci când însuşi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei le-a recomandat, deunăzi, oamenilor să nu intervină în cazul în care sunt martori la săvârşirea unei infracţiuni.

Altfel privind lucrurile, n-ai dreptul să arăţi acuzator cu degetul spre şcoală atunci când îi plăteşti pe profesori mai prost decât sunt plătiţi muncitorii necalificaţi. În plus, îi mai şi minţi cu neruşinare că le vei creşte salariile cu 50%, iar apoi le tai un sfert din lefuri.
Pe de altă parte, cocalarul de tranziţie s-a infiltrat până la cel mai înalt nivel în ierarhiile României de astăzi. E foarte greu să-l scoţi de acolo. Asta se poate face numai printr-un sistem educaţional gândit să se îngrijească şi de sufletele copiilor, nu numai de creierele lor.

Dar ce te faci când reconsolidarea bazelor acestui sistem stă în vârful pixului din dotarea cocalarului de tranziţie? El a profitat de vulnerabilităţile vechiului sistem şi s-a pliat perfect pe neputinţele celui nou. Cocalarul de tranziţie a luat-o pas cu pas. Mai întâi a jucat cartea îndrăznelii şi nu s-a găsit nimeni să-l pună la punct. De aici încolo, „evoluţia" lui a fost fulminantă, asemenea bacteriilor de pe closete. A făcut bani, s-a extins, a intrat în politică şi a reuşit să apară la televizor. Acum molipseşte. Îl vezi peste tot, vorbind despre orice, timp în care tinerii au în faţa ochilor „modelul de reuşită". Şi ce dacă-i agramat şi ilogic?! Are bani? Are! Notorietate? Aşijderea! Îl folosesc partidele în „linia întâi", trimitându-l pe la televiziuni? Da! Prin urmare, exemplul său este bun de urmat. Şcoala, dă-o-n colo! Familia? Doarme liniştită şi altcineva „veghează" pentru ea.

Şi ne mai mirăm de ce ni se întâmplă...