Cine va fi următorul prim-ministru al Moldovei?

0
0
Publicat:

Premierul care a ajutat Moldova să reziste în fața provocărilor de securitate din ultimii ani, Dorin Recean, se retrage din viața politică.

Dorin Recean se retrage din viaţa politică
Dorin Recean se retrage din viaţa politică

Acesta a refuzat oferta de a conduce și următorul Guvern de la Chișinău după victoria PAS în alegerile parlamentare. Noul prim-ministru va avea profil economic.

Doar asta se știe cu siguranță în acest moment. Recean a anunțat în cadrul unei conferințe de presă comune cu liderul PAS, Igor Grosu, că va renunța și la mandatul de deputat după învestirea noului executiv. El a candidat pe locul 2 pe lista PAS la parlamentare. A spus că se va întoarce la proiectele sale private (afaceri în România – n.n.), pe care le-a abandonat în perioada aflării la Guvern.

Misiunea lui Dorin Recean a fost să asigure securitatea și ordinea constituțională în momente-cheie pentru istoria Republicii Moldova. Profilul său s-a pliat perfect pe noile provocări regionale apărute după invadarea Ucrainei de către Rusia. Rolul său a fost  să fortifice instituțiile statului în fața războiului hibriddeclanșat de Rusia contra Moldovei în contextul referendumului pro-UE și alegerilor prezidențiale din 2024, precum și a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.

Recean: Următorul mandat trebuie să fie „despre creștere economică”

„Mulțumesc instituțiilor statului că au știut și au ales să protejeze interesul național. Chiar dacă multe dintre eforturile voastre nu s-au văzut la televizor, etapa la care se află azi țara noastră se datorează fiecărui funcționar, polițist, ofițer, procuror, judecător, fiecărui angajat al statului care a ales să-și facă datoria. Voi ați demonstrat că putem construi un stat puternic, cu adevărat independent”, a menționat Dorin Recean la conferința de presă de luni, 13 octombrie. El crede că următorul mandat de guvernare trebuie să fie „despre creștere economică” și speră că Moldova se va așeza în rândul statelor puternice ale lumii. „Datorită prim-ministrului Dorin Recean, Moldova a rezistat și a rămas dreaptă”, a spus, la rândul său, liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu. „A fost o perioadă complicată, am trecut prin multiple provocări. A trebuit să facem față unui atac imens asupra democrației noastre din partea unui stat străin, dar și a grupărilor criminale folosite de acesta. A trebuit să facem față unor ierni dificile, dar și unui război la hotar. Vă mulțumesc”, a menționat Grosu.

Dorin Recean şi Igor Grosu la demonstraţia pro-Europa organizată de PAS
Dorin Recean şi Igor Grosu la demonstraţia pro-Europa organizată de PAS


El a evitat să spună cine anume va fi propus de către majoritatea parlamentară șefei statului pentru funcția de prim-ministru. A precizat că numele premierului desemnat va fi făcut public după validarea alegerilor parlamentare de către Curtea Constituțională. Curtea urmează să se întrunească în ședință pentru a examina acest subiect pe 16 octombrie.

Maia Sandu: „A fost omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul”

I-a mulțumit lui Dorin Recean și președinta Maia Sandu. Ea consideră că el „a fost, în această etapă de dezvoltare a țării, omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul și a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize. Împreună cu echipa a contribuit semnificativ la consolidarea rezilienței instituțiilor statului și protejarea democrației, la avansarea procesului de aderare la UE, la asigurarea securității energetice și la realizarea mai multor programe importante de dezvoltare a țării”. Șefa statului a spus că este convinsă că Recean va fi „alături când țara va avea nevoie”.

Numele următorului prim-ministru al Republicii Moldova este extrem de important inclusiv în contextul următoarelor alegeri prezidențiale din 2028. Maia Sandu nu va mai putea candida la acel scrutin. Prin urmare, PAS ar urma să-și crească un nou lider pe potriva Maiei Sandu, iar funcția de prim-ministru ar fi exact trambulina necesară în acest sens.

PAS are un candidat, dar care nu vrea să fie premier

Pe de altă parte, Moldova ar urma să implementeze în următorii ani mai multe reforme nepopulare în contextul pregătirii pentru aderarea la UE. Unele dintre aceste reforme dure ar putea afecta imaginea noului premier și a guvernului său – așa cum s-a mai întâmplat în mandatul PAS cu guvernul Nataliei Gavrilița în februarie 2023. În aceste condiții, ecuația politică se complică pentru PAS. Cel mai probabil, Maia Sandu și PAS caută acum un premier tehnocrat - un bun economist, care să-și asume reformele sensibile cerute de UE și care să valorifice cu maximă diligență fondurile de preaderare ale UE. PAS caută un premier care să asigure o creștere economică rapidă pentru Moldova. Un candidat cu un astfel de profil există printre donatorii și susținătorii PAS, dar, cel puțin până acum o săptămână, acesta nu agrea ideea preluării funcției de premier.

Este vorba de Vasile Tofan, un antreprenor și investitor moldovean extrem de exigent și calculat cu studii la Erasmus University Rotterdam și Harvard Business School. Acesta s-a întors în Republica Moldova după 22 de ani de muncă în afara țării. A coordonat investiții în startup-uri și companii tech în toată lumea, inclusiv în Ucraina, România și chiar Nigeria. Vorbește fluent engleza, franceza, olandeza, ucraineana și rusa.

Deși se declară un simpatizant „al acestei generații de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva și care sunt oameni cinstiți”, el a criticat în repetate rânduri politicile în domeniul economic ale guvernării PAS. „Le-aș da un 6 sau 7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca multor politicieni, le lipsește curajul în a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el într-un recent interviu. Tofan a adăugat că nu se vede politician, că este prea rațional pentru asta și că simte chiar repulsie față de politicieni.

Vitalie Călugăreanu - DW

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite