Cine sunt vinovaţii pentru existenţa cerşetorilor?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Norvegia este ultima ţară din vestul Europei care a anunţat că va interzice cerşitul, la nivel local încă de anul acesta şi la nivel naţional începând cu anul următor. Dacă la început majoritatea nu dorea incriminarea cerşitului, în prezent peste 70% dintre norvegieni susţin această măsură.

Guvernul actual al Norvegiei, de centru-dreapta, venit la putere în luna septembrie a anului 2013, a promis încă din campania electorală că va interzice cerşitul, iar acest factor nu a fost tocmai lipsit de importanţă în câştigarea alegerilor. Argumentul lor principal a fost că prin interzicerea cerşitului se va reduce şi rata infracţionalităţii. Furturile de buzunare au devenit tot mai dese în ultimii ani, iar aparenta corelaţie cu cerşetorii de pe stradă nu i-a lăsat pe norvegieni indiferenţi.

Însă nu toţi au aceeaşi părere. Dacă actualul guvern consideră că incriminarea cerşitului ar trimite acasă din hoţii de buzunare, partidele de opoziţie susţin exact opusul. Pe lângă argumentul social, şi anume că sărăcia nu poate fi interzisă nimănui, fostul guvern mai spune că interzicerea cerşitului va crea probleme sociale mai grave, care în final vor conduce la furturi şi tâlhării. Chiar dacă Norvegia este o ţară bogată, dependenţii de droguri nu lipsesc aici, precum nici oamenii străzii. Fostul guvern susţine că aceştia vor comite infracţiuni, dacă nu vor mai avea posibilitatea să primească bani de la oameni.

Pe când fostul guvern preferă să aibă grija cerşetorilor lor, norvegieni, actualul se preocupă de cerşetorii altora, adică ai noştri. Rămâne de văzut dacă, odată cu luarea acestei măsuri, guvernul va reuşi să îşi atingă scopul, iar cerşetorii şi criminalii chiar se vor întoarce în România sau în restul ţărilor din Europa de Est de unde provin.

Însă, din păcate problema nu se pune - încă - acolo unde ar trebui. În primul rând, un om  de pe stradă nu se află acolo pentru că aşa alege. În esenţă, un cerşetor este un om sărac, care apelează la mila celorlalţi pentru a supravieţui. Nu putem interzice sărăcia, dar putem face ceva pentru a o alina pe a unora. Dacă avem posibilitatea să ajutăm pe cineva, de ce nu am face-o? Şi atunci de ce ar interzice cerşetoria una dintre cele mai bogate ţări din lume?

image

Am văzut pe de altă parte multe cazuri în care unii au profitat de mila oamenilor de rând şi au creat adevărate reţele de cerşetorie, din care câştigă într-o zi cât alţii într-un an. Am întâlnit cerşetori care devin agresivi când refuzi să le dai bani sau încerci să îi ajuţi cu un sandwich în schimb. Am experimentat şi adevărate spectacole cu cerşetori care se prefac fără un picior şi cum îşi primesc banii o iau la fugă. Şi atunci vine evidenta dilema: să dăm bani cerşetorilor sau nu? Ar trebui să mai permitem cerşetoria?

Fuga de responsabilitate, precum şi goana după voturi, îi fac pe politicieni să caute în permanenţă alţi vinovaţi. Cea mai uşoară ţintă va fi reprezentată întotdeauna de cei ce nu au un cuvânt de spus, precum şi cei diferiţi de majoritate. În acest tipar se vor încadra perfect săracii, oamenii străzii, imigranţii şi minorităţile.

Aşa cum am văzut şi în Marea Britanie la ultimele alegeri pentru Parlamentul European, dar şi în alte situaţii, să sperii populaţia şi apoi să o asiguri de protecţie împotriva unui factor fals, inventat – şi anume partidul UKIP cu campania împotriva românilor -, funcţionează mult mai eficient decât să promiţi un cer senin pe care nu se aşteaptă nimeni să poţi să îl asiguri. În aceste condiţii de ce nu ar profita politicienii de faptul că numărul de cerşetori creşte direct proporţional cu numărul de hoţi de buzunare – însă nu obligatoriu în mod corelat?

Fundamentul problemei, pe care nimeni nu vrea să îl vadă sau să îl recunoască, este de fapt alcătuit doar din două aspecte:

1. Justiţia nu este capabilă să îi depisteze şi să îi oprească pe cei ce desfăşoară activităţi criminale din cerşit şi

2. Statul nu este capabil să rupă acest lanţ şi să formeze un sistem de învăţământ adaptat şi pentru copiii defavorizaţi, care vin de acasă cu mai puţine noţiuni de comportament social decât ceilalţi, şi să îi forţeze pe părinţi să îşi trimită copiii la şcoală.

Realitatea e de multe ori diferită de ceea ce auzim de la cei ce ne conduc. Pe hoţii de buzunare îi aud de multe ori în metrou, vorbind româneşte. Arată normal, de multe ori poartă haine scumpe. Nu sunt cerşetori. „Ţi-ai pierdut skill-u’, băi. Nu mai furi iPhoane ca înainte.” Alţii doi merg pe stradă. ”Vezi geanta tipei ăleia? Uite, prin partea aia bagi mâna.” Altul, blond cu ochi albaştri, trece prin faţa mea şi pune mâna pe ascuns în buzunarul gecii rezemate de scaun a unei fete care videa ziare. Fata îl vede şi strigă după el: ”Hey!” Mă gândesc ”Poate nu o fi român”. Se întoarce şi strigă către ea: ”Fraiero!”

Nu, nu cerşetorii sunt de vină...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite