Cine organizează noua partidă de poker planetar? Cine ar putea să stea pe margine, cu banii luați și fluierând a pagubă majoră?

Prima explicație vine după analiza a celor două evenimente majore care s-au produs ieri pe scena vizibilă a diplomației mondiale. Primul l-a constituit aprobarea de către Adunarea Generală a ONU, a Rezoluției propuse de Iordania care cerea, în regim de urgență, „protejarea civililor și respectarea obligațiilor juridice și umanitare” de către toți participanții la războiul din Gaza.

Se cere „o încetare a focului imediată susținută pe considerente umanitare” precum și „eliberarea imediată și necondiționată” și protecția vieților tuturor civililor aflați acum în captivitate, solicitând garantarea securității acestora, a bunăstării lor și, conform dreptului internațional, un tratament umanitar corespunzător.

Rezultatul votului mi se pare a fi absolut relevant pentru prezentul și viitorul relațiilor internaționale profund și, spun unii, posibil definitiv deteriorat în urma evenimentelor actuale: 120 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” și 45 de abțineri. Iată tabelul contabilizând voturile: de așteptat, SUA și Israelul (alături de Ungaria, Austria, Cehia și Croația) au votat împotriva rezoluției, nimic surprinzător. România s-a abținut (alături de Republica Moldova, Ucraina, Italia, Germania sau Bulgaria).

Important moment deoarece votul indică ponderea condamnării reacției Israelului, altfel îndrituit să se apere dar acuzațiile sunt că depășește cu mult caracterul de proporționalitate impus de legislația umanitară. Dar, evident, nu este vorba numai de asta deoarece avem o indicație foarte clară asupra eșecului previzibil al oricăror  reuniuni viitoare pe această temă. Drept care, se poate alege praful de decizia susținută de Consiliului European anunțată vineri, ca element de mare spectacol, de Pedro Sanchez (foto), prim-ministrul spaniol care declara că „a sosit timpul unei viziuni concrete asupra păcii... pentru soluție definitivă care să permită coexistența a Două State, Israel și Palestina, în pace și securitate”.

Și mai adăuga, plin de inutile speranțe, că se lucrează pe plan diplomatic „pentru găsirea soluțiilor politice pentru încheierea crizei”. Și amintiți-vă că în comunicatul final semnat de liderii politici ai UE se spunea, negru pe alb, că „UE este gata să contribuie la revitalizarea procesului politic pe baza soluției Celor Două State, inclusiv în cadrul Peace Day Effort, și salută inițiativele diplomatice și în favoarea păcii și sprijină organizarea în curând a unei conferințe de pace”. Chiar să-ți vină să crezi dar, îți trece imediat după ce te uiți la țările care se opun acum primei etape din orice negociere de pace, adică inițierea etapei umanitare.

Dar dacă perspectiva asta se închide pe oră ce trece, atunci ce jocuri se fac în spate, pe măsură ce lumea musulmană se confruntă cu o foarte evidentă lipsă de soluții în condițiile în care se multiplică manifestațiile de solidaritate cu palestinienii și politicienilor le rămâne o foarte mică margine de manevră pentru a spera la revenirea la tipul anterior de conviețuire cu Israelul? În cazul de acum, dincolo de apropiata distrugere totală din Gaza, ce perspective de cooperare se deschid și cine continuă, în străfundurile jocurilor politice, o construcție gigantică, deja începută, dar de care mulți par să fie uitat?

Oricât ar fi de greu de crezut, această partidă de poker geo-politică se continuă netulburată. Iată, spre exemplu, poate ar trebui să spună ceva întâlnirea pe care trimisul special rus Serghei Rîbako, emisarul special pentru BRICS, a avut o întâlnire la Cairo cu Raji al-Etreby pentru a discuta detaliile finale ale marelui eveniment programat  în curând: aderarea Egiptului la BRICS începând cu 1 ianuarie 2024.

Implicațiile sunt enorme pe plan politic, economic și militar, schimbând din temelii echilibrul existent în Maghreb, cu țările sale care sunt și acum profund marcate de cumplita perioadă colonială cu trupe ale unor țări europene responsabile de masacre teribile dar și de eșecul așa-numitelor „primăveri arabe”, prost organizate și finalizate dezastros pentru prestigiul occidentalilor. Este foarte posibil ca cei din BRICS să aibă o viziune pe termen scurt care să implice alte faze regionale de extindere dar, tocmai datorită na ceea ce se petrece acum, să apară -și auzit asta din surse apropiate echipelor de negociatori care au pregătit Summit-ul din Africa de Sud, să li se descopere posibilitatea unei etape pe lumea arabă centrată pe Arabia Saudită-Egipt și alta, pe spațiul musulman, organizată în jurul construcției imaginate de Erdogan.

Mai departe de asta, ce-ar putea să implice proiectul? Răspunsurile există în cadrul unor scenarii diferit și nu neapărat  antinomice cu o parte a establishment-ului american în condițiile în care se aud glasuri interesante care zic că, gata, a venit timpul să se facă pacea reală prin regândirea zonelor de influență. Nimeni nu garantează că se va putea face asta în pace, cert este că schimbarea asta se produce oricum și că organizările de sistem au începu deja, vedeți Spațiul Schengen care se modifică structural, alianțele regional sau zonale care se resetează și banii care sunt din ce în ce mai puțini pentru proiecte general-umanitare precum cele din epoca trecută definitiv din Uniunea Europeană, spre exemplu.

Este o lume în schimbare convulsivă și politicienii noștri tac cu îndârjire pentru că, pe fond, nu au curajul unui răspuns și nici expertiza de angajare în alt proiect în afara celui de strictă supraviețuire. Poate e bine și așa, frate cu dracu până treci puntea. Așa a zis întotdeauna înțelepciunea românească tradițională din spațiul carpato-danubiano-pontic. Dar cine-i Dracul, scuzați de întrebarea proastă? Dacă nu știm nici acum, uite ce bine facem că ne abținem, poate nu ne vede nimeni.