Cine câştigă, cu adevărat, în clasa zero?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt doar optimistă, nu şi naivă. Ştiu că sunt interese financiare mari în clasa zero, dar sper ca interesul suprem al copilului să fie cel în numele căruia se va lua decizia finală. Iată cine sunt cei care şi-au mărit conturile toamna trecută şi speră să o facă, din nou, în acest an.

Editurile. Copiii din clasa zero au nevoie de caiete speciale, altele decât cele folosite în grupa pregătitoare din grădiniţă. Editurile specializate au fost obligate, vara trecută, în mare grabă, să îşi refacă materialele în acord cu noua programă. Unele au reuşit, altele, nu. Dar ce contează? Cele mai potrivite sunt oricum cele care au, printre autori, numele unui inspector sau sunt recomandate de unul. Pe băncile celor mai mici dintre elevi apar, obligatoriu, numai caietele “recomandate” de Inspectorat.

Claselor zero din Bucureşti, de exemplu, li se potrivesc caietele speciale ale Editurii Diana, chiar dacă, după cum spun chiar învăţătoarele, conţin “fişe de lucru cu exercitii grafice pe liniatură tip 1, numeraţia în concentrul 0 - 100 şi multe alte inadvertenţe”.

Producătorii de uniforme. Copiii din clasa zero trebuie să poarte uniforma şcolii. Firmele care îşi câştigă în fiecare an dreptul de a îmbrăca elevii din cât mai multe şcoli au ocazia de a vinde şi mai multe uniforme. Iar o uniformă costă între 150 şi 400 de lei. Pentru a fi sigure că nu se pot cumpăra din altă parte, la preţ mai mic, aceste firme au inventat uniforme “unice”. Dacă mergi în localitatea Bălan (Harghita), poţi vedea uniforme roşii, iar în judeţul Călăraşi găseşti elevi îmbrăcaţi cu sacouri lila. Nu trebuie să ratezi cămăşile cu buline de la Iaşi. Oare cu se îmbracă anul acesta elevii din Suceava?     

Firmele care vând jucării. Copiii din clasa zero au nevoie de jucării şi jocuri educative pentru a învăţa prin joc. Din cauza schimbărilor la vârf (după alegeri), autorităţile locale au fost obligate să găsească în mare grabă o soluţie.

În această grabă, învăţătoarele din Seini (Maramureş) s-au chinuit să se încadreze în cei 60 lei promişi (pentru fiecare copil de clasa 0), pentru a nu-i primi pe cei mici cu sălile goale. Dar nu a fost cazul să se achiziţioneze materiale educative aşa… la preţuri mici,  au aflat ele ulterior, când au fost rugate să anuleze comenzile făcute. Inspectoratul ştie mai bine de la ce firmă trebuie să fie materialele didactice pentru copiii din grupa 0.     

Firmele care produc mobilier şcolar. Copiii din clasa zero au nevoie de mobilier special în sala de clasă, de scaune şi bănci adaptate înălţimii lor şi de rafturi pentru jocuri, cărţi şi jucării. Mai au nevoie şi de obiecte sanitare speciale în toaletele pe care le folosesc.  

Firmele care deţin after-school. Copiii din clasa zero termină cursurile la ora 12 sau mai devreme. La grădiniţă, ar fi fost luaţi la ora 17 sau 18. Părinţii sunt la serviciu la orele prânzului. Iată de ce trebuie să plătească, cu un an mai devreme, un after-school. Costurile lunare variază între 500 şi 1.200 lei. 

Am spus de la început că nu sunt naivă. Ştiu că, din toate aceste încasări, un procent destul de mare merge către cei care permit acreditarea şi autorizarea tuturor acestor materiale şi servicii. 

Aş vrea tare mult să aflu părerea voastră, a părinţilor care trebuie să suporte toate aceste costuri un an în plus. De la ce editură sunt caietele speciale ale copiilor şi cât au costat? Cât aţi dat, în total, pe uniformă? Din buzunarul cui s-au cumpărat materialele didactice, mobilierul, calculatorul, imprimanta etc? Care este taxa lunară pentru after-school?

Şi ceva ce nu vă întreabă, de fapt, nimeni: Vă permiteţi toate aceste cheltuieli?   

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite